„Sa ai un ideal” de Michel Lacroix

La Editura Trei a aparut volumul „Sa ai un ideal” de Michel Lacroix, in colectia „Acum pentru viitor”, in traducerea Ilenei Cantuniari.

Chiar trebuie sa ai un ideal pentru a fi fericit? De-ndata ce vrei sa raspunzi la intrebare, lucrurile se complica.

Pe de-o parte, ii admiram pe cei care au un ideal si care sunt capabili sa urmareasca un scop in mod constant (acesta este lucrul care da cu adevarat sens vietii). Pe de alta parte, stim cu totii cat de necesar este ca, in anumite conditii, sa poti ceda si sa nu-ti directionezi viata urmarind in mod isteric un scop rigid. Notiunea de ideal presupune de multe ori un angajament total, lucru care poate da nastere unor atitudini totalitariste.
Totusi, sa nu uitam ca idealul este decisiv pentru o viata psihica sanatoasa. Vine din adancul nostru, ne ofera motivatia de a fi mai buni, de a ne depasi pe noi insine.
Oare, in ultima instanta, idealurile sunt distructive sau binefacatoare? Sunt agenti demonici sau angelici?
Cartea „Sa ai un ideal” sustine o controversa filosofica si psihologica pe aceasta tema inedita. Ea propune o noua maniera, mai putin toxica, de idealism, care conciliaza inclinatia spre bine si cea spre rau, pe de-o parte, idealul si raportarea necesara a acestuia la real, pe de alta parte.

Profesor de filosofie, Michel Lacroix este colaborator permanent al revistei Psychologies Magazine. A fost recompensat cu Grand Prix de l’Académie française pentru cartea „De la politesse”. A mai publicat: „Le Culte de l’émotion”, „Le Courage réinventé”, „Le développement personnel”.

Pentru a vedea cartea in site apasati aici

Back to top