Lună: septembrie 2012

Carlos Fuentes. O cronică a societăţii mexicane

Penultimul roman publicat de Carlos Fuentes în 2009, Adán en Edén (Adam în Eden), considerat la bază roman politic, aduce în prim plan o societate mexicană controversată, în care abuzul de putere sub orice formă contrastează cu imaginea angelică, însă la fel de falsă, a copilului cu aripi, propovăduitor al minunilor sfinte pe străzile oraşului. Neprimit de critica literară cu acelaşi entuziasm pentru care scriitorul mexican a fost propus în nenumărate rânduri pentru premiul Nobel, romanul poate fi citit în cheie parodică în multe dintre paginile sale, ceea ce îl ridică într-o oarecare măsură la nivelul scriitoricesc cu care ne-a obişnuit Carlos Fuentes.

Continue Reading
Lansarea volumului „Mașinile Regelui”

Curtea Veche Publishing lansează vineri, 28 septembrie, începând cu ora 12.00, în Sala Lapidarium a Muzeului Naţional de Istorie (Calea Victoriei, nr. 12, Bucureşti) volumul Maşinile Regelui de ASR Principele Radu al României. Lansarea va sărbători o pasiune de peste opt decenii a Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României – automobilul - şi va avea loc în prezenţa Alteţei Sale Regale Principele Radu.

Continue Reading
Cleopatra, seducătoarea din Florența și activiștii

Cartea fiului este romanul prin care Norman Manea, unul dintre cei mai mari scriitori contemporani, aduce laolaltă două personaje care aparţin unor epoci diferite. Scriitorul a sfidat legile istorice ale timpului şi, în prima parte a romanului, apropie două femei care uimeau prin frumuseţea lor picturală. Una dintre acestea este muza faimoşilor artişti din Florenţa renascentistă.

Continue Reading
…și la sfârșit a mai rămas coșmarul

Iată o carte pe care eu n-am putut s-o citesc dacă eram singură într-o încăpere; după primele capitole, am decis că e o lectură potrivită pentru spații populate, așa că am citit-o în metrou. O să spuneți că sunt o fricoasă, dar mi-ar plăcea să mă judecați după ce veți citi și voi cartea. Oliviu Crâznic, autorul romanului gotic ...și la sfârșit a mai rămas coșmarul, scrie cu talent și multă imaginație o poveste cu atmosferă medievală, personaje stranii și puternice (de ex. Nosephoros, un soi de strigoi Nelapsi, care face prăpăd) și detalii foarte vii.

Continue Reading
Alexandra Ares: „Scrisul este o supapă terapeutică“

Fac parte din scriitorii care nu mai țin un jurnal din adolescență, nu am voluptatea autodezgolirii, țin foarte mult la intimitatea mea. Cel mai frumos este momentul când mă apuc să o scriu ceva nou, când spun povestea și inventez o lume pornind de la pagina alba plină de posibilități infinite. Cel mai plicticos este procesul de editare a materialului finit, dublu îngreunat de faptul de faptul că engleza nu este limba mea maternă.

Continue Reading
Francisca, un roman-document

Francisca anunţă, în anii ’60, cariera unui mare prozator. Nicolae Breban face parte din categoria scriitorilor ale căror mari opere sunt greu de povestit deoarece analiza psihologică, expresivitatea tăcerilor şi a monologului, schimbul de replici sau introspecţia conduc amploarea narativă spre un plan secund. Francisca este un roman ce are nevoie de un cititor meticulos, capabil să prelungească lectura până când fiecare scenă îşi epuizează înţelesurile. Multe pasaje îi dau impresia ca poate asista la un film în care multe scene au fost încetinite, iar cuvintele înlocuite de nesfârşitele tăceri apăsătoare.

Continue Reading
Back to top