„Văd pe fața ta că ai omorât deja ceva și că o să omori o mulțime de lucruri. Pot să văd asta acolo – toate lucrurile pe care o să le omori și pe care o să le calci în picioare“. Este primul și ultimul dialog serios pe care-l are Swan cu tatăl său natural. Apoi Lowry pleacă, iar Swan se transformă definitiv în ceea ce mama lui își dorește – Steven Revere. Bărbatul care merge cu trenul și cu avionul în toată lumea…cel care are lumea la picioare, are totul – mai puțin pe el  însuși. „Pentru că a avea, dar a nu fi înseamnă că ți-ai pierdut sufletul“, după cum scrie Oates.

Grădina plăcerilor lumești este împărțită în trei capitole despre trei bărbați: Carleton, Lowry și Swan. Personajul principal este însă Clara, sărăntoaca albă (white trash) Clara, fetița născută într-un șanț, pe marginea drumului, într-o seară ploioasă și verzuie de sfârșit de mai, imediat după un accident. Condamnată la sărăcie încă de când s-a născut, rămasă orfană de mamă și cu un tată alcoolic, Clara învață rapid că singura ei avere este ea însăși. Frumusețea sa, expresia conștientă numai ochi pe care o folosește ca să-i dezarmeze pe oameni, femei și bărbați deopotrivă, apare însă mereu cu un scop.

Oates o crește și o dezvoltă pe Clara cu fiecare pagină. Fetița curioasă și deșteaptă care este scârbită de mizeria în care este nevoită să locuiască se transformă ușor în femeia care-și revendică locul într-o familie bogată cu ajutorul unui copil bastard. Swan, biletul său spre bunăstare, este victima sigură a mamei sale care deși își justifică acțiunile repetându-și că o face spre binele copilului este doar o manipulatoare egocentrică.

Copilăria și adolescența Clarei se petrece pe fondul sărăciei din Marea Criză. Marea Criză care îi înghițea pe unii dar pe alții nu (Revere spre exemplu) – după spusele lui Lowry, iubitul său traficant de alcool. Marea Criză care închidea fabrici și menținea prețurile fermierilor scăzute iar culegătorii erau astfel prost plătiți (îi spunea Carlton – tatăl său). Marea Criză ca un cer cu nori hidoși, vineții, prevestitori de furtună, adunați deasupra destinului Clarei, gata să o sufoce dacă nu era atentă. Invidia copiii săraci, dar ai căror părinți avuseseră sau aveau un loc de muncă stabil; părinții ei fuseseră nevoiți să se mute mereu, să locuiască în barăci insalubre și să facă munca de jos – fuseseră culegători. Nu avuseseră niciodată o casă (oricât de sărăcăcioasă) care să fie doar a lor iar ea nu avusese niciodată o bicicletă.

Dacă aveți răbdare, mai jos am pus un documentar despre o parte dintre culegătorii migratori din SUA anilor despre care scrie Oates.

Sătulă de sărăcie Clara își ia destinul în mâini într-o zi absolut obișnuită și îl modelează cu ajutorul lui Revere, un bărbat în vârstă care-i devine iubit şi soţ, mai degrabă substitut al unui tată pe care și l-ar fi dorit. Cu ajutorul acestuia ea pătrunde în lumea mult râvnită a bogaților, o lume a mirosului de substanță cu care lustruiești mobilă și a ceva umed și stătut, ca mucegaiul. O lume a stabilității și a siguranței. Aici nimeni nu mai îndrăznea să arunce cu pietre sau bulgări de noroi după sărăntoaca albă. Trebuiau să o accepte și mai ales să-l accepte pe Swan – garanția ei pentru bunăstare. Băiatul însă crește izolat, frații săi vitregi nu-și ascund nici măcar o clipă aversiunea față de el și de mama lui, e considerat un intrus și un ciudat. Descoperă plăcerea cititului însă nu se bucură prea mult de cărți, pentru că realizează rapid că pentru a îndeplini și păstra visele mamei sale este nevoie să se concentreze și să se dezvolte în alte domenii. „Se înflăcăra când se gândea la tot ce ar fi putut să facă. Când se gândea la atâta putere latentă care zăcea în pământul mut, neînsuflețit, putere care aștepta pe cineva să o acapareze“.

Consumat de faptul că e nevoit să-și ascundă adevărata identitate și simțindu-se prins în capcana construită de propria sa mamă, Swan se va autodistruge pedepsind-o astfel pe Clara pentru egoismul ei. Exact ca bunicul său, Carlton.

Scris în 1965-1966 și publicat în 1967, romanul Grădina plăcerilor lumești a fost apoi rescris în 2002 de către Joyce Carol Oates, care era nemulțumită de versiunea lui inițială. Familia Clarei are foarte multe caracteristici împrumutate de la membrii familiei scriitoarei.