A.J. Kazinski înseamnă Anders Rønnow Klarlund și Jacob Weinreich – doi autori danezi care au lucrat în cinematografie înainte de a deveni celebri autori de crime fiction.

Ultimul om bun și Somnul și moartea sunt cele două romane excepționale semnate A.J. Kazinski și traduse în România la editura Trei. Eroul lor este Niels Bentzon – un tip cu o slujbă cool dar cu o groază de dileme interioare, o iubită genială dar puțin dusă și niște cazuri care de care mai…criminale.

N-o să vă povestesc niciuna dintre intrigile romanelor, vă las plăcerea descoperirii….dar vă mijlocesc o întâlnire în exclusivitate cu Anders Rønnow Klarlund și Jacob Weinreich, aka A.J. Kazinski, scriitori care s-au aflat acum câteva zile la târgul Gaudeamus 2013.

 

Kazinski_1_by_Bjarke Johansen

Cum v-ați întâlnit și cum ați decis să lucrați împreună?

Jacob Weinreich: Anders era un regizor cunoscut în Danemarca înainte de a ne întâlni, iar eu făceam scenarii. Am văzut la un moment dat un film de-al lui, mi-a plăcut mult și mi-am dorit să colaborăm. Așa că ne-am întâlnit, am vorbit despre realizarea unui film și am început să scriem scenariul, să-l discutăm… Acest proces a durat aproape doi ani, iar la final ne-am dat seama că aveam vreo 500 de pagini și ne-am gândit că ar putea deveni un roman. Gândul acesta ne-a speriat puțin, căci una e să scrii pentru film, alta e să scrii proză, dar am decis să încercăm. Și am rescris, am rafinat și așa a apărut Ultimul om bun, în 2010.

Anders Rønnow Klarlund: Chestia amuzantă este că filmul care i-a plăcut lui Jacob, Besat, are acțiunea plasată în București. Din distribuție face parte Udo Kier, actorul german faimos în toată lumea. Am filmat în iarna lui 1998, e un thriller. Prin urmare, Kazinski poate n-ar fi existat dacă eu nu aș fi fost demult la București.

 

Așadar, ne datorați succesul!

Anders Rønnow Klarlund: Așa e, vă datorăm succesul! (râde).

 

Romanele pe care le scrieți seamănă cu niște filme, cititorul poate „vedea“ acțiunea derulându-se. Cum reușiți să ajungeți la formula aceasta fluidă?

Anders Rønnow Klarlund: Pentru o carte de dimensiune medie scriem mai mult decât dublu. Apoi reluăm procesul, scoatem unele scene sau personaje, adăugăm altele, rescriem. De obicei, schimbăm rolurile: Jacob citește și modifică pasajele scrise de mine și invers. E un proces dificil. Apoi, trebuie să vorbești pe limba cititorilor: noi folosim expresii curente, vocabularul modern.

Jacob Weinreich: Putem să spunem, cred, că deja există un ton, un stil al romanelor Kazinski, sunt recognoscibile. Sună ca o trupă rock, sunt pasaje armonioase și pasaje impetuoase.

 

Ați găsit cumva un limbaj universal, căci romanele Kazinski au succes în multe țări. You rock!

Jacob Weinreich: Da, ne bucurăm că am reușit asta. În Scandinavia ne pricepem să spunem povești, cred că face parte din stilul nostru de viață, suntem ușor melancolici.

 

Ați pus în Somnul și moartea referințe la Phaidon, dialogul despre moartea lui Socrate –a fost punctul de pornire în scrierea acestui roman?

Anders Rønnow Klarlund: Da, e o carte despre călătoria sufletului. La un moment dat, Jacob a spus „Ce-ar fi dacă în următoarea carte Niels Bentzon ar călători în moarte pentru a rezolva un caz?“ – și acesta a fost startul acestui roman. Și am început să ne documentăm despre suflet – cum e definit, ce este…și așa am ajuns la Socrate. Și apoi ne-am întrebat cum ar fi dacă Socrate ar însoți acțiunea cărții. În primă fază, ne-am apucat să rescriem Phaidon – avea vreo 20 de pagini, un început interesant, dar era de necitit – a fost o lectură doar pentru noi. Așadar, Socrate a fost cu noi de la început.

 

Ultimul om bun începe cu un experiment de inducere a morții creat de Agnes Davidsen. Somnul și moartea începe cu experiența în pragul morții a balerinei Dicte Van Hauen. Vă fascinează moartea și ce se întâmplă după?

Anders Rønnow Klarlund: Detectivul nostru Niels Bentzon e unic pentru că el vede dincolo de ceea ce pare o crimă obișnuită și e dispus să răscolească cerul și pământul ca să o rezolve. Investigația lui este un purgatoriu. În Scandinavia predomină o cultură ateistă, iar pe noi ne interesează spiritualitatea. Ar fi prea ușor să mergem pe căile bătătorite. Nu ne interesează doar experiențele morții, ci spiritualitatea.

Jacob Weinreich: Moartea a fost un mister pentru noi de secole. Acum e posibil să resuscitezi o persoană după ce trece prin experiența morții și să afli ce e dincolo, cum e dincolo, încă suntem foarte curioși. Însă lucrurile nu sunt chiar atât de simple.

Anders Rønnow Klarlund: Când citești crime fiction urmezi o rețetă: ai o crimă, o anchetă și la final afli cine e criminalul. Noi am vrut ca Bentzon să descopere câte ceva despre viață, despre lumea aceasta, în fiecare investigație de-a sa. Poți să faci mai multe cu un crime fiction decât să urmezi tiparul clasic.

 

Așadar, Niels a devenit Dante călătorind între lumi.

Anders Rønnow Klarlund: Exact! Dante chiar ne-a inspirat pentru Bentzon.

 

Cum v-ați documentat pentru Somnul și moartea?

Jacob Weinreich: Am vorbit cu foarte multe persoane. În Scandinavia suntem foarte sceptici în legătură cu astfel de subiecte, așa că e mai bine să te duci și să vorbești direct cu oamenii, să le pui întrebările delicate privindu-i în ochi. Nu știm dacă ne-au mințit, poate că nu. Dar întotdeauna obții mai mult dintr-o întâlnire directă decât dacă ai comunica altfel.

Anders Rønnow Klarlund: În astfel de subiecte, Google e neputincios. Petrecem destul de mult timp cercetănd diverse subiecte în lumea reală, nu online. Înainte de a începe un roman și în timp ce-l scriem.

 

Niels Bentzon îmi pare un antierou. Are foarte multe conflicte interioare, slăbiciuni, totuși descoperă lucruri extraordinare. De ce l-ați construit așa?

Anders Rønnow Klarlund: Nu cred că e chiar un antierou. Nu am scris niciodată despre eroi, ci despre oameni obișnuiți care au propriile lupte, o viață. Într-un anume sens, ideea eroului e un fel de rămășiță din copilărie.

Nu cred că am fi putut scrie despre un personaj gen James Bond. Bentzon este un hibrid între mine și Jacob, plus o slujbă interesantă, e negociator al poliției. Ca fiecare, se luptă cu propriii demoni, noroc că are un job bun.

 

Niels și Hannah s-au cunoscut în primul roman, Ultimul om bun, dar în Somnul și moartea vedem că sunt un cuplu imperfect, în pragul despărțirii. Ce urmează pentru ei?

Anders Rønnow Klarlund: În nici un caz nu dezvăluim un secret așa mare!

Jacob Weinreich: Față de primul roman, unde s-au cunoscut și au avut loc primele scântei, aici se vede mai bine distanța dintre ei. Și n-am vrut să creăm un cuplu ideal, ci unul real.

Anders Rønnow Klarlund: Și revenind la chestia cu eroul, nu am vrut să le construim o relație artificială. În toate relațiile apar probleme; cu atât mai mari, cu atât mai dramatică acțiunea unui roman.

 

Ați împerecheat un tip care are tot felul de slăbiciuni cu o femeie cam nebună….

Anders Rønnow Klarlund: (râde) Așa e, dar Hannah e o femeie specială. E genială, nu e o tipă oarecare.

 

Într-adevăr, e sclipitoare. Și n-aș fi crezut că puștoaica, Silke, și-a ucis mama. Vă pricepeți :).

Jacob Weinreich: Da, a fost un twist inteligent. Dar astfel de lucruri se întâmplă, din păcate.

 

Cum ați ajuns la mitul evreiesc al celor 36 de drepți din Ultimul om bun?

Anders Rønnow Klarlund: L-am găsit prima dată într-o carte veche a unui autor danez nu foarte cunoscut. A scris o carte despre un artist cu mințile tulburate, care trăia în Copenhaga secolului al XIX-lea. La un moment dat aleargă beat pe o plajă și spune că e unul dintre cei 36 de drepți aleși din fiecare generație pentru a proteja lumea. Nu auzisem de acest mit, așa că l-am căutat – probabil  mai întâi pe Google. Nu-l mai văzusem în nici un film, nu mai citisem nici o carte despre el, așa că i-am propus lui Jacob să ne folosim de el în roman. Și Jacob mi-a zis „Atunci ce-ar fi ca Bentzon să caute un om bun – mereu detectivii caută răufăcătorii“. Și așa am început să discutăm despre ce înseamnă să fii bun, ce e bunătatea, cum ajungi să faci fapte bune. Am ajuns la Crucea Roșie, Amnesty etc., și destul de curând am început să construim în jurul mitului.

 

Așadar, ce înseamnă bunătatea pentru dumneavoastră, ca scriitori și ca oameni?

Anders Rønnow Klarlund: Scriitor, văd bunătatea ca adevăr. Trebuie să folosești adevărul ca să-ți spui povestea. Ca om…e foarte complicat să definești bunătatea.

Jacob Weinreich: Un lucru știm clar, bunătatea e o temă provocatoare pentru un scriitor. Când îi spui cuiva că te consideri un om bun, te privește circumspect.

Anders Rønnow Klarlund: Un om bun cu adevărat nu minte niciodată – iar noi ne mințim uneori copiii, alteori mințim ca să protejăm pe cineva drag… Definiția bunătății se schimbă constant.

Jacob Weinreich: Mi-ar plăcea să sun ca ecoul spuselor lui Anders, dar cred că trebuie să-mi caut propriile vorbe. Nu aș absolutiza, adevărul nu e bun întotdeauna când spui o poveste, la fel cum nici bunătatea nu e un ingredient perfect mereu. Nici în carte nu definim exact bunătatea, ci dăm niște exemple, din care fiecare extrage ce-i trebuie.

 

Și cum v-ați documentat pentru Ultimul om bun?

Jacob Weinreich: Am vorbit cu o groază de oameni, de la rabini la matematicieni, polițiști ș.a.

Anders Rønnow Klarlund: Eu am fost la Veneția – am descoperit că în februarie e cea mai mare rată a sinuciderilor în acest oraș.În spatele fațadelor frumoase se petrec lucruri intense. Cred că fiecare personaj din acest roman are în spate o discuție cu o persoană reală. Jacob aproape că s-a împrietenit cu un medic legist.

Jacob Weinreich: E interesant, pentru că de câte ori te documentezi, ai o idee despre ce întrebări să pui, însă uneori surpriza este că primești mai mult decât te-ai așteptat, oamenii sunt dornici să împărtășească tot felul de lucruri.

 

Ați primit mesaje de la cititorii din țările în care v-au fost traduse romanele?

Anders Rønnow Klarlund: Da, multe mesaje pe Facebook și e-mailuri. Din fericire ne scriu doar cei cărora le-au plăcut cărțile noastre. Cred că ultimul mesaj la care am răspuns era din Argentina. Mesajele acestea ne dau energia să continuăm, căci uneori se mai întâmplă să ne blocăm.

V-a încercat vreodată celebrul blocaj al scriitorului?

Anders Rønnow Klarlund: Nu, nu, să bat în lemn! Poate lunea dimineața să ni se întâmple, până ne urnim… dar doar un pic!

Jacob Weinreich: Nu, pentru că suntem doi. De fiecare dată când unul dintre noi ajunge într-un punct mort, celălalt începe „Haide că nu e așa greu, găsești tu ceva…“ și mergem mai departe.

 

V-am citit cărțile, am citit și alte romane scandinave, și am constatat că aveți un stil diferit.

Jacob Weinreich: Trebuie să fim diferiți.

Anders Rønnow Klarlund: Anders înseamnă diferit în germană, așa că trebuie să fiu diferit.

 

Deci acesta vă e destinul, așa vă e scris?

Anders Rønnow Klarlund: Da, da, da.

 

Aveți vreun personaj favorit în Somnul și moartea?

Anders Rønnow Klarlund: Da, avem: Leon! E un soi de soldat universal, dar e bun cu copiii lui, chiar dacă are un temperament mai dificil. Leon e favoritul nostru secret. Dar ne plac toate personajele, într-un fel noi suntem toate personajele. Ne place modul în care Hannah vede dilema avortului, cum o transformă într-un proces.

Jacob Weinreich: În Danemarca nimeni nu poate fi luat la întrebări în privința asta. Noi nu suntem anti-avort, e o opțiune foarte personală, însă am vrea ca și acesta să fie un subiect despre care să se poată discuta. Evident, ridică probleme morale, etice, dar ele trebuie discutate.