Pentru mine scrisul nu e o chestiune sofisticată, complicată, care să necesite inspiraţie, muze etc. Scriu ca un reporter de ştiri. Am notiţe (defect profesional), memorie bună şi-mi place să povestesc.

M-am apucat de scris pentru că, din motive întemeiate, oamenii cu un nivel mai ridicat de cultură au renunţat de ceva vreme la televizor. Îi înţeleg foarte bine, însă am considerat că ar fi bine să ajung şi la ei cu poveştile mele de prin diversele zone fierbinţi ale planetei.

Pentru că-mi plac tutunul şi cafeaua, cartea Războaiele mele am scris-o prin cafenele. Ţara cu un singur gras a apărut pe malul lacului Mogoşoaia. Aproape o vară întreagă, Smaranda, fiica mea, a fost la bunici şi am profitat: am făcut wakeboarding şi am scris. Din câte am văzut, treaba pare să fi fost bunicică. Editura a suplimentat de două ori tirajul (oricum consistent), într-o singură lună şi am fost cel mai bine vândut autor român al Polirom la Gaudeamus. Sună bine pentru micuţa şi anchilozata noastră piaţă de carte, însă eu rămân acelaşi reporter din Buzău, care, de 20 de ani, încearcă să se descurce prin diversele redacţii de ştiri din Bucureşti. 🙂