O autoare franceză care a avut curajul, în urmă cu câțiva ani, să își publice primul roman, Oamenii fericiți citesc și beau cafea, în format electronic. Succesul a fost atât de neașteptat, încât editura Michel Lafon a contactat-o și i-a oferit un contract de publicare. Până acum a vândut peste un million de exemplare din primele trei romane ale sale.

Cărțile sale cuceresc nu doar cititori, nu doar țări, ci continente. Au cucerit și România, care devine astfel a patra țară în care Agnès Martin-Lugand face un turneu literar. O veți putea întâlni joi seara, de la ora 19.00, la Cărturești Verona.

Un interviu în exclusivitate cu autoarea romanelor Oamenii fericiți citesc și beau cafea, Viața e ușoară, nu-ți face griji și Îmi pare rău, sunt așteptată…, traduse în colecția Fiction Connection de la editura Trei.

 

Ați vândut peste un milion de exemplare din primele trei cărți ale dumneavoastră, e remarcabil. Există o rețetă a succesului literar?

Nu, nu cred! Pentru a înțelege sucesul pe care am norocul să-l trăiesc, mă bazez pe reacția cititorilor mei, pe ceea ce cred ei despre romanele mele. Ei îmi spun cu ce eroi sau eroine se identifică, în ce fel le seamănă, cum se implică în poveste și în istoriile de viață ale personajelor. Poate fi aceasta o explicație a succesului ? Probabil…

 

Accidentul auto, firul roșu al romanelor Oamenii fericiți citesc și beau cafea și Viața e ușoară, nu-ți face griji, a fost inspirat de realitate?

Absolut deloc. Într-o zi m-a cuprins angoasa, m-am întrebat ce aș face dacă mi-aș pierde soțul și copiii, ideea asta m-a copleșit, m-a sufocat, mi-am zis că m-aș duce undeva ca să îmi regăsesc liniștea. Așa, m-am gândit că aș avea o poveste de spus.

 

Cafeneaua literară din Oamenii citesc… există în realitate?

Da, există. În orice caz, e o cafenea literară în Paris, care se numește La Belle Hortense, unde mergeam în studenție. Când am decis că Diane ținuse o cafenea literară, La Belle Hortense s-a impus ca model pentru acest loc din Oamenii fericiți

 

Oamenii fericiți citesc și beau cafea va fi ecranizat, v-a contactat chiar celebrul producător hollywoodian Harvey Weinstein pentru asta. Sunteți nerăbdătoare să vă vedeți opera ecranizată ?

Sunt nerăbdătoare, încântată și îngrozită! Nu îndrăznesc să-mi imaginez ce o să simt când îi voi vedea pe marele ecran pe Diane, Edward… Ecranizarea e un lucru magic, mi se pare ireală. Trebuie să am grijă să nu mă gândesc la asta prea des.

 

De unde vine povestea cu dependența de job, tema din romanul Îmi pare rău, sunt așteptată…?

M-am întrebat care e locul jobului în societatea noastră. De ce, de la un moment dat încolo, nu ne mai gândim decât la serviciu, până ce ajungem să uităm restul, viața privată? Am vrut să intru în pielea unui personaj, Yaël, care și-a pierdut umanitatea din cauza slujbei, și să îi readuc emoțiile, plăcerea de a trăi.

Cărțile dumneavoastră sunt traduse în multe țări. Ați avut până acum turnee literare în străinătate?

Vizita mea în România este a patra călătorie literară. Am mai fost în Spania, Portugalia și Rusia. De fiecare dată acestea sunt momente extraordinare pentru mine, și trebuie să mărturisesc că traducerile romanelor mele sunt lucrurile cele mai spectaculoase pe care le trăiesc grație scrisului. Și de fiecare dată mi se pare tulburător să întâlnesc cititori din limbi și culturi diferite și să descoperim împreună că avem aceleași emoții.

 

Ați fost psiholog clinician. Când ați decis să vă dedicați scrisului?

Mi-a plăcut să scriu lucrările de la finalul studiilor de psihologie. Am descoperit plăcerea scrisului și am avut certitudinea că dacă va fi să scriu ceva într-o zi, cu siguranță va fi o poveste, nu o lucrare profesională. Timpul a trecut, m-am apucat de psihologie, după câțiva ani am devenit mamă, iar asta a schimbat multe lucruri pentru mine, aveam sentimentul că sunt mai puternică, aș putea încerca să fac și altceva și am fost sigură că vrea să încerc să scriu. Apoi, povestea din Oamenii fericiți… a început să prindă contur și mi-am spus: «Dacă n-o fac acum, n-o s-o mai fac vreodată».

 

Meseria v-a ajutat să construiți profilurile psihologice ale eroinelor din romanele dumneavoastră?

Sigur, chiar dacă nu am făcut-o întotdeauna conștient. Cunoștințele acumulate de-a lungul studiilor m-au ajutat să construiesc personalități pentru eroinele mele și m-au ajutat să tratez temele romanelor.

 

Care sunt romanele dumneavoastră preferate?

Pentru că sunt o romantică incurabilă, Mândrie și prejudecată, de Jane Austen. Apoi, toate romanele lui Alexandre Jardin, care mi-au deschis pofta de lectură. Cronici din San Francisco, de Armistead Maupin și mai nou Insula, de Victoria Hislop.

 

Care este locul muzicii în romanele dumneavoastră și în procesul de creație?

Muzica îmi este indispensabilă! Nu scriu decât cu muzică, dacă n-am muzică, nu scriu, e simplu! Fiecare scenă are melodia sa. Muzica îmi inspiră atmosfera, tonul pe care vreau să îl dau unui pasaj, mă ajută să ilustrez starea de spirit a unui personaj. Compilez o coloană sonoră a romanului pe măsură ce scriu povestea.

 

Unde găsiți inspirație pentru romanele dumneavoastră?

Cel mai adesea, inspirația îmi vine din întrebările pe care mi le pun, așa cum s-a întâmplat la Oamenii fericiți… și la Îmi pare rău… . Alteori, personajele sunt cele care mă conduc spre poveste. Mă întreb cu cine mi-ar plăcea să petrec timpul în minte și apare o trăsătură de caracter, o personalitate se conturează… În schimb, niciodată nu m-am inspirat din fapte reale sau oameni pe care i-am întâlnit. Totul nu e decât ficțiune!

 

Femeile moderne se regăsesc în romanele dumneavoastră. Dar care vă este povestea, cum arată o zi din viața dumneavoastră?

Povestea mea de femeie modernă este foarte simplă, normală. Mă împart între muncă, familie, copii, viața de cuplu și îmi petrec timpul întrebându-mă dacă fac bine ce fac. Vreau să cred că sunt ceea ce fac. Asta mă face o femeie modernă? Sper că da.

 

Cum vă definiți stilul personal? Ați împrumutat personajelor dumneavoastră ceva din el?

Inevitabil am pus câte ceva din mine în fiecare eroină. Dar și ea îmi lasă ceva din sine la finalul romanului. Anecdotic, cred că eu și Diane împărtășim aceeași dependență de cafea și țigări! Cât despre Yaël, i-am împrumutat câteva amintiri personale, ca să îi ”ajut” trecutul de studentă și vacanțele cu prietenii. Și ea mi-a lăsat câteva urme, parcă sunt mai serioasă și organizată în munca mea după ce mi-a invadat viața în timpul scrierii romanului. Dar aș zice că împărtășesc cu toate eroinele mele aceeași înclinație puternică spre meditație asupra vieții!

 

Aveți un accesoriu preferat? Un parfum care vă trezește amintiri prețioase?

Am mai multe accesorii preferate! Un sacou din piele neagră de care nu mă despart niciodată, tabachera din metal primită cadou de la soțul meu, eșarfele pe care le pot la gât, fie vară, fie iarnă. Cât despre parfum, mirosul mării îmi amintește de copilăria mea la Saint-Malo în Bretagne, parfumul florilor de  bougainvillia mă duce în turul insulelor Ciclade, pe care l-am făcut împreună cu soțul meu, cu rucsacul în spate, în vremea studenției…și mai am o groază!

 

Care este cea mai mare satisfacție a dumneavoastră, ca autoare, până acum?

Să am atâția cititori, incontestabil! Cel mai frumos compliment pe care l-aș putea primi este acela că am putut aduce oamenii înapoi spre lectură, prin cărțile mele. Pentru mine e de neprețuit.

 

Muzica romanelor:

(Foto autoare: francetvinfo.fr)