Ceea ce lipseşte spiritului cultural în România, şi anume ieşirea din cercul strâns al autohtonismului şi îndreptarea spre spaţiul cultural din afară, aducerea în prim-plan nu doar a numelor deja consacrate ale criticii sau literaturii române, ci şi a recentelor apariţii editoriale sau a evenimentelor culturale din spaţiul european sau american găsim, nu din întâmplare, în Alecart (http://www.alecart.ro/), revistă de atitudine culturală care face concurenţă stării civile.

Dacă nu aţi văzut-o în librăriile din ţară, cu excepţia celor din spaţiul ieşean unde se lansează de fapt bianual Alecart, s-a întâmplat pentru că nici această revistă nu se dezice (momentan!) de credinţa nu tocmai sănătoasă românească, şi anume că promovarea, campaniile de PR sau „taxa“ pe lectură nu fac casă bună în România.

Faptul că putem citi gratuit în avanpremieră un fragment-traducere din Cartea Anului 2011 în Elveţia, Jakob se hotărăşte să iubească, Cătălin Dorian Florescu, recenzii de Jim Welsh, amănunte inedite din culisele vieţii de regizor a premiatului la Cannes, Corneliu Porumboiu, corespondenţe la cald din SUA despre cele mai importante festivaluri de muzică americană (Austin City Limits) sau ce se mai ascultă/întâmplă pe scena Metropolitanului newyorkez, ne facilitează poate prea mult accesul la nişte evenimente culturale de marcă. În spiritul filantropic românesc, cultura nu se plăteşte cu preţul corect (a se vedea comentariile care au apărut când Dilema Veche a impus abonamentul digital pentru lectura anumitor articole).

Cu un spirit cosmopolit şi pe un sfert bilingvă (cu articole în engleză semnate de profesori şi critici americani), revista Alecart m-a făcut să o citesc până la ultima pagină (din cele 150 câte reuneşte într-un maraton de articole de cultură) pentru că a intuit că nu are cum să intre în competiţie fără acel „altceva“, „alternativ“ care schimbă simpla lectură în informare. Vă recomand articole consistente despre ce este White Trash-ul în literatură, ce nume şi direcţii implică, o problematizare a literaturii gotice despre care se vorbeşte atât de puţin în România, un istoric al comunicării în mass-media, Jeffrey Eugenides şi Cartea anului 2011 în SUA, o privire din culisele Zoom Art Festival.

De ce e genial Dinu Lipatti, ce am ratat în Stagiunea Naţionalului ieşean, dialog cu Lucian Dan Teodorovici şi Dan Lungu, doi dintre cei mai traduşi scriitori români, peste 50 de opinii critice adunate şi comentate într-un dosar de presă, Matei Brunul, cea mai bine receptată carte a anului 2011 în România, şi nu în ultimul rând un interviu în exclusivitate Carmen Muşat, redactor-şef Observatorul cultural. Mai mult, o galerie de fotografii, schiţe, lucrări de artă în design-ul tânăr dar aşezat, marca Lazyds.com.

Alecart 8 nu e o altă revistă din România care ne trece prin mână ci, prin numele şi subiectele pe care le-am găsit în articole, este o apariţie editorială de primă mână.