Moartea unei femei în împrejurări bizare nu aduce nelinişti sau semne de întrebare în lumea aparent anostă a unui fost agent al serviciilor secrete israeliene sau a unei fiice atinse de o boală aparent inexplicabilă. Revine însă în fragmente de amintiri neordonate, disipate şi, uneori, dureroase, în existenţa unui bărbat trăită la limita dintre somn şi visare, dintre nepăsare şi retragere treptată din societate.

Mai toate întâlnirile şi experienţele personajelor din romanul Să cunoşti o femeie sunt atinse de neîncrederi, adevăruri distorsionate şi priviri duble asupra aceleiaşi experienţe. Fiecare personaj pare a-şi ascunde adevărata personalitate şi a se reda celuilalt în funcţie de împrejurare şi, poate, de beneficiile obţinute. Yoel şi Ivra îşi încep relaţia într-un mod la fel de bizar, în noaptea în care bărbatul, pe atunci un soldat care greşise drumul într-un exerciţiu de orientare, dă peste o fată în plină noapte; legătura dintre cei doi continuă din acest punct până la căsătorie şi la apariţia fiicei, Natta. Cea din urmă, apariţie fizică la fel de ciudată, atinsă de încordările adolescenţei şi de atacuri sau crize frecvente, nenumite vreodată printr-o boală decisivă, convieţuieşte alături de tatăl său după moartea mamei mai mult din convenţie decât din legături familiale.

De partea cealaltă a drumului, un vecin român le vorbeşte într-o arabă stricată, un alt vecin, ale cărui acorduri de chitară se transformă după moartea sa în bizare sunete de violoncel, sfârşeşte în braţele Ivrei, electrocutaţi, în timp ce în casa alăturată, fraţii Annemarie şi Ralph formează mai degrabă un cuplu cu apariţii şi scopuri ascunse. Legătura amoroasă dintre Yoel şi Annemarie este atent coordonată şi supravegheată de un frate care doreşte să-şi asigure mai întâi sieşi locul în relaţia celor doi.

Amintirea Ivriei revine fragmentar în prezentul lui Yoel, iar retrăirea „verii lor târzii“, sinonimă cu schimbarea soţiei într-o prezenţă mult mai îndrăzneaţă, mai feminină, îl prinde pe acesta într-un interval al inactivităţii şi, la final, al nepăsării. În afara vieţii de familie, misiunile secrete ale lui Yoel, prezenţa constantă a Profesorului şi încercarea acestuia de a-l readuce în serviciile secrete contracarează inexplicabilul din spaţiul familial.

Nimic nu are sau reclamă o certitudine în romanul lui Amos Oz. Identitatea celui care moare odată cu Ivra pendulează între Eviator şi Itamar, boala Nettei poate că este epilepsie, lipsită însă de un diagnostic concludent, Yoel însuşi îşi schimbă numele în nopţile de voluntariat la clinică, în Sasha Schein. În ochii celorlalţi, el este „un mincinos în care poţi avea încredere. Un mincionos care nu minte“, un bărbat care îşi refuză explicaţiile majore. În pendularea sa între iubirea trecută a Ivrei şi un prezent în care nimic nou nu pare a-i schimba existenţa, Yoel tânjeşte după timpul care i-ar fi permis să stea pe îndelete şi „să scrie poemele lui Puşkin sau să inventeze electricitatea“. Rămâne astfel în această aşteptare, inexplicabilă pentru cei din jur, însă atât de firească şi, mai ales, indiferentă pentru sine.