Aurora Liiceanu este nu doar o autoare prolifică, ci și o cititoare redutabilă. Știe tot ce apare, alege cu parcimonie următoarea carte și întotdeauna are de făcut recomandări remarcabile. Mărturisește că nu poate fi credincioasă unei cărți à la longue, așa că are favorite… sezoniere, căci timpul nu-i permite să se întoarcă la lecturi trecute, iar curiozitatea n-o lasă să nu citească tot ce îi stârnește interesul. Prin urmare, aceasta este lista de început de toamnă:

 

1. William Samuraiul. Aventurierul care a deschis porțile Japoniei, de Gilles Milton – Cartea este o poveste, una adevărată, despre William Adams, primul englez care a ajuns în Japonia. Este cartea care l-a inspirat pe James Clavell să scrie Shogun, citită de mulți la noi. William Adams, un marinar englez, un om modest, dar plin de idei, a trăit 66 de ani, s-a aventurat să cunoască Japonia, unde a și rămas până la sfârșitul vieții. A avut două vieți  – și două familii – , una în Anglia și una în Japonia.

Personalitatea lui, cutezanța și mândria, verticalitatea minții și inteligența i-au adus onoruri în Japonia, devenind un personaj legendar. Cartea a fost scrisă cu grijă, respect pentru istorie, transformând trecutul într-o minunată poveste.

 

2. Fiica eminenței cenușii de Philippa Gregory – Autoarea acestei cărți este o renumită scriitoare de ficțiune istorică, o persoană pasionată de istorie și cu studii  în domeniu, dar și cu un doctorat în literatura secolului al XVIII-lea la Universitatea din Edinburgh. Editura Polirom a publicat în două ediții o altă carte a ei, Surorile Boleyn, pe care am citit-o cu mare plăcere, dar și alte cărți ale ei… pe care le voi citi. Cartea este minunată pentru weekenduri și vacanță, pentru că ne introduce cu multă măiestrie în lumea nobililor și curții regale a Angliei anilor 1500. Este o lume în care obsesia de a ajunge la putere, pe tron, ca rege sau regină, structurează întreaga viață de relații, indiferent de tipul lor. Această obsesie pare să semene cu atracția fluturilor față de lampă, atracție periculoasă, dar dorită cu insistență. Deși titlul cărții sugerează un personaj principal feminin, cartea seamănă cu Surorile Boleyn, pentru că de fapt personajul principal pare să fie destinul și soarta comună a două surori, Anne și Isabel , fiicele contelui de Warwick, foarte legate între ele, atașate familiei și mai mult decât dedicate împlinirii dorinței tatălui lor de a deveni, măcar una dintre ele, regină.

 

3. Sfânta Rusie – Alain Besançon  a studiat toată viața Rusia. Personalitate recunoscută pentru studiile sale de istoric foarte talentat și anvergura sa intelectuală, premiat de Academia Franceză, autorul este asociat cu tot ce poate fi istorie, cultură și imagine a Rusiei. Ce au gândit europenii, mai ales francezii despre ruși și Rusia și tot ce simt și gândesc rușii despre ei înșiși este prezentat în carte cu remarcabilă capacitate de a descrie mituri și clișee.

Cartea reunește o tematică în care istoria politică, cea a mentalităților și cea a religiei se împletesc, dând cititorului o imagine complexă a Sfintei și fascinantei Rusii. O carte cu puține pagini, dar foșnind de idei.

 

4. Cealaltă jumătate. Creativitate și relații intime, de Whitney Chadwick și Isabelle de Courtivron – Suntem obișnuiți să citim monografii și biografii ale unor mari scriitori sau artiști plastici abordați ca personalități solitare, ca individualități, care s-au remarcat printr-un potențial creativ cu totul  impresionant. Personalități,mai degrabă masculine, indiferent de orientarea lor sexuală. Această carte sfidează „tradiția“. Personajele principale prezentate nu sunt indivizi, ci cupluri. Nu este vorba despre un El sau o Ea, ci despre Ei. Cartea cuprinde 13 cupluri care în pofida diferențelor între parteneri, a trăsăturilor lor particulare, a convențiilor sociale, au fost unite aproape indestructibil de pasiunea pentru artă. Sunt creatori, dar sunt și oameni cu drame personale și sfâșieri erotice.

 

5. Ai toată viața înainte – Această carte a lui Romain Gary (Emile Ajar), care a apărut în Franța, în 1975, este la noi la a treia ediție. Cartea este scrisă la persoana întâi de un băiat de vârstă incertă, dar probabil de 14 ani, care povestește despre relația lui cu o curvă bătrână, care-i este și mamă și prietenă foarte apropiată, despre ce crede el despre viață și fericire.

Băiatul este un bun și sensibil observator, care dacă ar fi putut „s-ar fi ocupat numai de curvele bătrâne…care n-au pe nimeni“, care sunt singure și simt nevoia cuiva cu care să-și împărtășească gândurile și amintirile. Atașamentul reciproc între acest băiat și Madam Roza, cea care-l creștea, este  povestea unei relații extrem de duioase, care ne convinge că și ei, copiii, au multe probleme de care noi adulții habar n-avem sau nu ne pasă.

 

6. ProcrastinareaPiers Steel și-a dat doctoratul în psihologie industrială / organizațională, a lucrat în acest domeniu și acum este recunoscut pentru cercetările sale privind procrastinarea, o temă care l-a obsedat mereu, ca psiholog și ca om. Procrastinarea este amânarea nejustificată a începerii unei acțiuni, din cauza neglijenței și a lenei. În limba română, procrastinarea ar însemna tărăgănarea lucrurilor.

Autorul s-a complăcut mult în această stare, fără însă a uita că amânarea este în firea omenească. Cine nu procrastinează? Toți cunoaștem această stare, mai ales că multe proverbe, nu numai la noi, se referă la ea. Poate cel mai frumos este cel românesc care spune că „amânarea este hoțul timpului. Sigur, autorul s-ar bucura să-l știe.

Făcând consiliere în procrastinare, Piers Steel nu uită să dea și o dimensiune pragmatică acestei cărți, ajutându-ne să ne înțelegem și oferindu-ne remedii ale acestui fenomen. Putem începe cu luciditatea, pentru că „mâine este scuza leneșului și refugiul incompetentului“. Și nu vom regreta.

 

7. Pnin – Îmi place tare mult Vladimir Nabokov și o spun adesea. Romanul Pnin a fost scris de el înainte de Lolita, probabil din motive financiare și a fost publicat în secvețe. Citind romanul, simți imediat că intri în lumea lui Nabokov, în lumea memoriei lui. Este o lume în care exilații, atât de diferiți, dar și de asemănători, trăiesc prăpastia mare între generații. Părinții seamănă între ei și copiii seamănă, ca și când ar exista o simetrie.

Plăcerea lecturii, lingvistică, este ca suptul zaharicalor, o încântare lentă, delicată. Cine ar spune că „bătăușii au cravate țipătoare“, că „ridurile mici sunt feline“ sau că ideile și gândurile alunecă în „uitarea de catifea“, dacă nu Nabokov?

 

8. Ungurii este un roman istoric. Autorul Paul Lendvai, dovedind o abordare a istorie Ungariei bazată pe o excelentă documentare și dorință de obiectivitate, ne prezintă această țară de „singuratici“, pe care o iubește și o știe „pe dinafară“. Lectura cărții încântă printr-un amestec de erudiție, onestitate și aplecare către legende și anecdote, amintindu-ne mereu că urmele noastre despre istorie sunt pline de presupuneri și credințe. Este greu „să mai tragi o demarcație între istoriografie, stereotipuri istorice și mituri naționale“.

Paul Lendvai m-a convins că istoria ungurilor este plină de întâmplări și minunății care în timp au creat spiritul maghiar și pe care noi, ca vecini, ar trebui să-l înțelegem. El o face cu un neclinitit interes pentru țara pe care a părăsit-o în 1956, dar care face parte din el, ca istoric, ca observator constant, ca intelectual rafinat.

 

9. Cealaltă față a Lunii. Scrieri despre Japonia – Această micuță carte, de numai 217 pagini, dintre care 33 reprezintă un interviu luat lui Claude Lévi-Strauss în 1993 de către Junzo Kawada, cel care a prefațat volumul, este o minunăție care ar încânta pe oricine și, mai ales, pe cei fascinați de Japonia. Lévi-Strauss a ținut să menționeze atracția lui timpurie față de Japonia și influența civilizației japoneze asupra formării lui morale și intelectuale.

Tatăl său, pictor, iubitor de stampe japoneze, i-a dăruit una când el avea cinci-șase ani și apoi i-a recompensat succesele școlare cu stampe. Dar vizitarea Japoniei a avut loc mult mai târziu. A călătorit de cinci ori în Japonia între 1977 și 1988. Volumul acesta reunește pentru prima dată diverse scrieri din perioada 1979-2001, fiind publicat la doi ani după moartea sa. Claude Lévi-Strauss a fost îndrăgostit de Japonia, fără îndoială. Fiind considerat fondatorul antropologiei moderne, el a privit Japonia cu ochi de expert, cunoscator indeaproape al unor spatii culturale diferite.

Cartea te face să respiri în spații largi. Semnificațiile date detaliilor ușurează lectura. Cititorul simte prezența autorului prin interogațiile, dilemele și viziunile sale despre trecut, prezent și viitor dintr-o perspectivă antropologică de înaltă ținută. Iată un exemplu: occidentalii/americanii bagă ața în gaura acului, japonezii fac invers. Oare de ce? Există opoziții care nu ne trec prin cap, dar cărora Claude Lévi-Strauss le caută un sens. A fost răsfățat de soartă, care i-a dat timp de gândire în beneficiul cunoașterii umane. Dacă mai trăia câteva săptămâni, ar fi împlinit 101 ani în 2009.

 

10. Cercul mincinoșilor. Cele mai frumoase povești filozofice din întreaga lume – Această carte i-a luat lui Jean-Claude Carrière mai bine de douăzeci și cinci de ani de muncă. O mare dificultate a fost atât selecția poveștilor și ordonarea lor, cât și alegerea unui nume pentru carte. Jean-Claude Carrière nu uită să ne spună că poveștile sunt inventate de „un geniu necunoscut“ și că vechimea lor este variabilă.

Această carte are farmecul de a ne oferi o aventură în universul larg și magic al tradițiilor culturale atât de diferite, de la budismul zen și sufism la tradițiile europene, africane și amerindiene. „Frumusețea unei povești vine aproape întotdeauna din faptul că este învăluită în întuneric“ susține autorul, fascinat de taina anonimatului.

Poveștile fie i-au fost spuse, fie le-a găsit în cărți deloc puține. Ordinea în care au fost aranjate în carte este rezultatul unor griji și dileme dificil de depășit. Cititul poveștilor este o „călătorie“ cu locuri adânci sau limpezi și cu diferite trepte de înțelegere.

Cartea este minunată pentru că te poți opri oricând din citit, poveștile sunt scurte. Te poți opri ușor, greu este să alegi un tâlc, stând pe o treaptă de înțelegere cu mai multe sensuri. Și asta pentru că „umbrela este a ta, dar ploaia este a tuturor“, spune un proverb indian cu care se încheie cartea.

Foto: Aurora Liiceanu la intalnirile revistei Avantaje