BookMag. Oameni mari despre cărți bune
Întrebarea, marea întrebare: ce s-a întîmplat pe la 1800, cum a reuşit Vestul (Marea Britanie) să declanşeze un aşa sprint industrial şi să depăşească China. Kenneth Pomeranz analizează decalajele economice, avantajele şi dezavantajele în marea competiţie din Vest şi Orientul Îndepărtat.
Am citit cu mare întîrziere Spovedanie la Tanacu şi Cartea judecătorilor de Tatiana Niculescu Bran. Şi pentru alţi întîrziaţi: vă sfătuiesc s-o faceţi pînă veţi vedea filmului lui Cristian Mungiu care va avea premiera mondială sîmbătă, 19 mai, la Cannes (e în competiţia oficială, se intitulează „După dealuri).
Da, poţi s-o duci la nesfîrşit cu autori şi cărţi care-ţi zîmbesc frumos, te cocoloşesc, te respectă, îţi prezintă partea frumoasă şi instructivă şi profundă a artei, fie unii inteligent-comerciali, fie unii clasici şi fioroşi ca nişte soldaţi de ceramică. Sau poţi să citeşti tot ce găseşti de Elfriede Jelinek (lista aici), să vezi cît înghiţi, cît de cititor eşti.
Steinbeck nu are nevoie de recomandări, are nevoie de recitiri, ca orice clasic. Dar, ca orice clasic, vine cîte o dată şi te loveşte în moalele capului cu ceea ce noi numim din comoditate „actualitatea marilor scriitori. Nu e actualitate, e doar mesaj onest trimis brutal către urmaşii care au de obicei o singură îndeletnicire: să uite de tot şi de toate cu cît mai mult spor.
Am ieşit din zodia vrăjitorilor şi vampirilor. Şi am intrat cu Jocurile foamei într-o nouă lume utopică pentru adolescenţi de toate vîrstele în care, ce întîmplare, problema e una mult mai „socială.
Harta şi teritoriul e o carte făcută pentru Goncourt, mai calmă, mai fără deranj, aşa spuneam bosumflat acum doi ani (aici). Scuza găsită de Houellebecq: e o carte ceva mai tristă, e despre moarte, depresie, nu e polemică, nu e despre turism sexual sau despre secte şi vedete scăpătate (ca-n Platforma sau
Cei mai mulţi vorbesc despre stilul uneori suprarealist, în orice caz dificil de tradus, al lui Platonov. Există însă perioade în care asta e literatura cea mai adecvată, cea mai „corectă, cea mai tranzitivă. Luciditatea traumei e stranie în …
William Styron îmi aminteşte, mai ales cu Daţi foc acestei case, de vitalitatea unui Nicolae Breban, de exemplu. La ei totul e simplu: abstinenţa ucide, trebuie să nu cumva să-ţi ţii pulsiunile în frîu, pentru că altfel îţi pregăteşti un scenariu tragic de deconspirare. Eşti mitoman? Minte pînă la capăt. Eşti afemeiat? Nu te ţine în frîu. Eşti băutor? Bea pînă cazi. Oricum soarta te va lovi.
Poveşti neterminate, iată un titlu foarte cinstit: sînt texte rămase în stadiu neprelucrat sau neterminat semnate de J.R.R. Tolkien strînse şi editate foarte atent de fiul său Christopher. Ca mulţi alţi moştenitori zeloşi, şi acesta şi-a făcut un renume de apărător neînfricat al drepturilor de autor. S-a certat şi cu casa producătoare a filmului Stăpînul inelelor pentru neconcordanţe cu povestea, dar şi pentru impardonabile întîrzieri cu plata drepturilor.
Există multe forme de contestare a unui lider, a unei vedete pop, a oricărei personalităţi care ne intră în ochi, în urne, în viaţă fără s-o cerem neapărat. Cum îl conteşti? Masha Gessen, ziaristă cunoscută în spaţiul american şi rus, alege o naraţiune presărată cu mărturii, ipoteze, pasaje pamfletare, interpretări hazardate sau deştepte.
Sofi Oksanen declară în toate interviurile că scrie despre postcolonialism şi imigranţi şi că această temă a fost ca şi inexistentă în literatura finlandeză. Oksanen scrie despre Estonia, despre sovietici, despre fascişti ascunşi în pădure, despre abuzuri. Dar principala ei ţintă e să atingă cît se poate de direct sensibilităţi noi şi o problematică de care e aproape. Mama sa e de origine estoniană, Oksanen spune că şi-a luat multe dintre poveştile sovietic-estoniene din familie şi că aşa a reconstruit istoria.
Dacă mi-a plăcut primul l-am citit şi pe al doilea: Pact cu diavolul. Nu e la fel de atent scris, se simte liniştea conturilor din bancă, alimentate generos după succesul Sub hipnoză. Prea multă relexare, dar Joona Linna, poliţistul de la criminalistică inventat de Kepler, îşi păstrează vioiciunea. Nu prea înţeleg de ce am ales noi să traducem ceea ce în original era Paganinikontrakten (Contractul Paganini) cu mult mai neinteresantul Pact cu diavolul (cred că sînt cîteva zeci de cărţi, filme, muzici cu numele ăsta).