Avanpremiera spectacolului „Refracţie”, bazat pe volumul „Mîini cuminţi” de Ana Dragu

Avanpremiera spectacolului „Refracţie”, bazat pe volumul „Mîini cuminţi” de Ana Dragu

Luni, 26 octombrie, de la ora 22.00, Asociația UMA ED ROMÂNIA și Club Control (Str. Constantin Mille, nr. 4) din Bucureşti vă invită la avanpremiera spectacolului „Refracție”, spectacol gîndit și croit ca instrument artistic multifuncțional, un spectacol estetic și educațional complex dedicat persoanelor cu tulburări din spectrul autismului. Ideea spectacolului a pornit de la volumul semnat de Ana Dragu, Mîini cuminţi. Copilul meu autist, apărut anul acesta la Editura Polirom, disponibil şi în ediţie digitală.

Miini_cuminti_Refractie_BucurestiIntrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Mai multe informaţii pe pagina de Facebook a evenimentului, aici.

Spectacolul „Refracție” este organizat în parteneriat cu Club Control și finanțat de Centrul de Proiecte Culturale al Municipiului București – ARCUB și Primăria Municipiului București, în cadrul programului cultural „Ești București 2015”.

Bazată pe o poveste reală, Mîini cuminţi. Copilul meu autist semnată de Ana Dragu, cu o prefaţă de Bogdan-Alexandru Stănescu, spune povestea lui Saşa de la diagnosticare pînă în prezent, cu toate incertitudinile şi temerile, dar şi cu bucuriile şi progresele făcute pas cu pas.

Ana Dragu este jurnalistă, fondatoarea şi preşedinta Asociaţiei Autism Europa Bistriţa. A înfiinţat Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism „Micul Prinţ” Bistriţa şi 2 Elefanţi. Revistă despre autism, prima publicaţie periodică de această specialitate din România. În perioada 2001-2009 a lucrat în presa locală şi centrală. A publicat peste 100 de articole despre autism şi două volume de poezie, Păpuşa de ceară (2008) şi Păzitoarea (2012). Ana Dragu, poetă şi jurnalistă, a aflat în 2006 că unul dintre fiii ei suferă de autism cînd acesta avea doi ani. De atunci, s-a documentat continuu şi s-a implicat activ în recuperarea lui.

Back to top