Dacă sunteți niște mimoze care citesc conversații porcoase despre situații reale doar în limba engleză, nu vă plac manelele (cel puțin nu public) și dacă aveți o tonă de prejudecăți cu privire la minorități sexuale și romi, nu citiți Soldații. Poveste din Ferentari, cartea lui Schiop. Nu de alta dar parcă văd că o să exclamați apoi la un pahar de băutură fină alături de lumea bună cum se duce-n cap literatura română.

Și, deși e puțin probabil să ne întâlnim pe undeva, atunci când o vom face și-am să aud sforăielile prețioase la adresa literaturii lui Schiop (care între timp va deveni celebru), am să mă enervez destul de tare cât să folosesc câteva cuvinte din alea interzise în vocabularul și viața mâncătorilor de caviar literar plin de figuri (nu, nu doar figuri de stil).

Soldații lui Schiop e genul de carte pe care-o termini într-o zi. Și te termină și ea pe tine, poți să pui pariu cu cine vrei. Nu contează ce faci în pauzele de citit pentru că oricum ți-e gândul la ce se petrece dacă mai întorci o filă. O și întorci cu frică. Și-apoi încă una. Și iar una. Și-apoi ultima. Și-ți dai seama că ai mai fi vrut una, dar că ți-e groază să-ți imaginezi unde ai fi ajuns dacă mai citeai puțin. Și, dacă ai de gând să-l întâlnești pe autor, în curând îți dai seama că de fapt mai bine mai amâni puțin momentul pentru că ți-e jenă să dai ochii cu el după ce tocmai l-ai prins așa de în fundul gol și întins pe tavă. Nici măcar n-ai să ai șansa să-l faci să se simtă prost, o va face el destul și pentru tine. Și, mai ales pentru că știi cât e de nemernic de exhibiționist, nu mai ai niciun chef să i-o spui, zero satisfacții aici, va trebui să mergi liniștit și să cânţi la altă masă.

Ferentariul lui Schiop n-are legătură cu Ferentariul hipsteresc. Omul transformă o chestie semi-exotică pentru majoritatea celor care fac excursii de o seară prin zonă în propria lui casă și pentru că știe exact cui o vinde îi pune în anunțul publicitar toate crăpăturile și mucegaiul de pe pereți. Pentru că e o casă pe care o iubește și s-ar bucura să n-o poată da nimănui deși e nevoit de circumstanțe s-o facă până când locuința nu se va prăbuși cu totul pe el. Și-apoi, ca să o facă și mai greu de vândut, o populează cu foști deținuți, gay boschetari sau romi, manele, alcool ieftin și mizerie. N-o să-ți fie confortabil să locuiești acolo dar nici nu era asta ideea. Și, tot pentru că lui Schiop îi place foarte mult să-i deranjeze pe oameni și să-i observe cum se manifestă ei în situații limită, își duce planul la bun sfârșit și cară o bună bucată din casă – pe Alberto – afară din cartier, în centru.

„Alberto, o matahală fioroasă care miroase a pușcărie, cu voce răgușită și groasă, cu piramida nazală spartă ca la foștii boxeri, tatuaj pe gât sau freză de-aia old school cu păr dat peste cap și făcut cu ulei, ca mafioții italieni. Alberto cu atitudinea de smardoi, de râs spart care se poate converti impredictibil în furie necontrolată“.

Scos din mediul său, Alberto devine un fel de elefant într-un magazin de porțelanuri. Doar că porțelanurile se dovedesc a fi niște sticle foarte rezistente pe care Alberto nu reușește să le spargă și care, mai mult decât atât, sunt atât de bine înfipte pe rafturile lor încât siguranța lor îl copleșește pe bietul Alberto care află încă o dată că n-are ce să caute în magazin. Magazinul ăla nu e pentru oricine. Toate locurile sunt deja rezervate, bine stabilite, ordinea socială este ceva în care locul se moștenește, trecutul contează, sărăcia miroase, statutul îți rămâne ștampilat pe frunte. Și culmea, nici măcar asta nu-l dezamăgește pe Alberto cel puternic care știa de la bun început la ce se poate aștepta. Marea lui dezamăgire este faptul că lumea toată pare să-i interzică un loc în ceva ce i se vinde de dimineața până seara la televizor, în filme, pe stradă, în barurile speluncă în care-și face veacul, în manelele pe care le-ascultă ba chiar și pe pachetele de țigări: un loc în ceva care ni se vinde tuturor ca fiind suprema reușită, un loc în celula de bază a societății, într-o familie cu mama, tata și dacă se poate, câțiva copii.