Bujor Nedelcovici la Gaudeamus: „Scriitorii nepublicati sunt morti” (VIDEO)

Cartea Cine sunteți, Bujor Nedelcovici? Bujor Nedelcovici în dialog cu Sergiu Grigore a fost lansată în cadrul unei conferințe organizate, duminică, de editura All la târgul Gaudeamus.

 

„Este o carte de memorii, biografii, o carte care mi-a produs examene de conștiință, pentru că sunt mai îngăduitor cu ceilalți decât cu mine. În 12 ani de munca de jos am transformat neșansa în șansă, pentru că nu aveam prieteni între muncitori am început să scriu”, a spus Bujor Nedelcovici cu ocazia lansarii.

Exilul

„Cenzura m-a determinat să plec din țară, prin refuzul publicării a două cărți. Mi-am zis că într-o țară în care scriitorii nu sunt publicați, scriitorii sunt morți, iar eu nu voiam să fiu mort, așa că am plecat. N-am vrut să intru în sistem, în mașinăria asta care pentru un scriitor poate să fie foarte periculoasă”, a completat autorul în fața unei audiențe numeroase.

VIDEO: Lansarea cartii lui Bujor Nedelcovici

Back to top