Cand sora devine „cealalta femeie” – „Surorile Boleyn”, de Philippa Gregory

„Un adevarat regal pentru iubitorii de romane istorice.” (Publishers Weekly)

Romanul Surorile Boleyn, cea mai cunoscuta carte a Philippei Gregory, una dintre cele mai renumite scriitoare britanice contemporane de fictiune istorica, a fost ecranizat de studiourile Miramax, intr‑o productie ce ii are ca protagonisti pe Natalie Portman (recent premiata cu Oscar pentru cel mai bun rol feminin), Scarlett Johansson si Eric Bana.

Distins cu Premiul Parker Romantic Novel of the Year (2002) si cu Premiul Romantic Times pentru biografie fictionala, romanul Surorile Boleyn descrie rivalitatea dintre Mary si Anne Boleyn si lupta lor pentru dragostea si favorurile regelui Henric al VIII‑lea. La paisprezece ani, Mary atrage atentia regelui si, desi casatorita cu Sir William Carey, este constransa de familie, pentru care ea si Anne nu sunt decat niste pioni in jocul puterii, sa devina amanta acestuia. Legatura lor dureaza cativa ani, timp in care Mary ii daruieste lui Henric, macinat de gandul ca va muri fara mostenitori, un baiat si o fata. Curand insa, ambitioasa Anne reuseste sa intre in gratiile regelui si sa‑l convinga sa o repudieze pe Caterina de Aragon si sa o ia pe ea de sotie, in ciuda impo­trivirii Bisericii. Neputinta de a‑i darui regelui un mostenitor, legaturile incestuoase si adultere si intrigile sale o vor sorti in cele din urma esafodului, dar sora ei mai tanara, din perspectiva careia este povestita intreaga actiune a cartii, se bucura de sansa unei vieti noi, departe de stralucirea si primejdiile curtii regale.

Back to top