După Jurnalele Vampirilor, serie ce mi-a deschis apetitul pentru acest gen de literatură fantastică, am fost foarte încântată când mi-am văzut în bibliotecă toate cele trei volume ale seriei Cercul Secret, Ritualul, Captiva, respectiv Puterea, scrise tot de cunoscuta autoare L. J. Smith.

De data aceasta am avut de-a face cu o serie cu vrăjitoare, care mi-a fost destul de simpatică. Cassie doar ce s-a mutat în mohorâtul orăşel New Salem, chiar din frumoasa Californie. Fiind astfel şi noua fată într-un liceu unde nu cunoştea pe nimeni, e de înţeles că lucrurile nu au decurs tocmai bine chiar de la început. Şi pe lângă asta, a avut şi „norocul” ca printre primele persoane pe care le cunoaşte să se afle chiar înflăcărata şi periculoasa (să nu mai spun răutăcioasa), Faye, secondată de amicele ei. Curând însă Cassie este salvată de Diana, fata cu înfăţişare şi comportament angelic, ce pare a fi opusă lui Faye în toate privinţele. Între cele doua să înfiripă o prietenie tot mai puternică, iar Cassie ajunge să facă parte din grupul popular din liceu, acel grup ce avea un loc doar al său la cantină şi drepturi speciale în şcoală şi de care toţi se temeau sau îl adorau.

În timp ce se afundă tot mai mult în misterul orăşelului New Salem, Cassie află că acest grup special, sabatul, din care făceau parte atât ea şi Diana, cât şi Faye, nu era un simplu grup de copii populari atât de prezent în fiecare liceu. Iar atât faptul că toţi, inclusiv Cassie locuiesc pe aceeaşi stradă, Crowhaven, cât şi faptul că puţinii părinţi rămaşi în viaţă se cunosc încă din copilărie, iar ceilalţi au murit în aceeaşi zi, nu mai par deloc simple coincidenţe…

Ritualul este o carte plină de mister, magie, uşor înfricoşătoare pe alocuri, în care începe să prindă viaţă şi o poveste de dragoste şi care are un final plin de suspans, ce parcă te roagă să faci imediat rost şi de următorul volum. Este o lectură uşoară, relaxantă, pe care v-o recomand!

Alexandra Cîrstian pentru BookMag