Penultimul roman publicat de Carlos Fuentes în 2009, Adán en Edén (Adam în Eden), considerat la bază roman politic, aduce în prim plan o societate mexicană controversată, în care abuzul de putere sub orice formă contrastează cu imaginea angelică, însă la fel de falsă, a copilului cu aripi, propovăduitor al minunilor sfinte pe străzile oraşului. Neprimit de critica literară cu acelaşi entuziasm pentru care scriitorul mexican a fost propus în nenumărate rânduri pentru premiul Nobel, romanul poate fi citit în cheie parodică în multe dintre paginile sale, ceea ce îl ridică într-o oarecare măsură la nivelul scriitoricesc cu care ne-a obişnuit Carlos Fuentes.
Construit biplan prin chiar numele personajelor, Adán Gorozpe şi Adán Góngora, şi prin două femei, Priscila Holguín, voce publică în tinereţe, şi simpla Ele, partea ascunsă a vieţii lui Gorozpe, romanul se situează şi el la limita dintre ficţiune şi cronică jurnalistică, dintre o viziune realistă asupra societăţii şi un stil al inovaţiilor experimentale. Personajele sale nu sunt nicidecum destine sau simboluri ale societăţii, lipsite fiind de o voce puternică sau de un contur consistent; ceea ce rămâne în centrul romanului se adună în notaţiile lui Adán Gorozpe, singurul personaj care priveşte lucid societatea mexicană.
Aproape în afara relaţiilor inoportune, riscante şi cel mai adesea violente ale lui Gorozpo şi Góngora, se află profilul lui Abelardo Holguín, aspirant la lumea literară, autor de telenovele; prezenţa sa este necesară pentru a spune adevărul relaţiilor literare, acoperite de acelaşi cosmopolistism, compromisuri politice şi polemici ca şi viaţa politică. În mod contrastant, este conturat profilul lui Celestino Holguín, implicat în lumea afacerilor mexicane, simbol al tatălui de familie care îşi desconsideră subalternii şi chiar familia, însă ironic adeptul căsătoriilor catolice; ultimul motiv îl face ţinta atacurilor celui de-al doilea Adán, incult, plin de suspiciuni, dovedindu-şi puterea publică prin suprimarea drepturilor de orice fel ale mexicanilor. Pe acelaşi plan al deconspirărilor şi acţiunilor ilegale, intervine grupul Sigfridos, ale cărui acţiuni la fel de violente ordonate de Gorozpo vin, paradoxal, să contracareze violenţele lui Góngora.
Pasaje întregi din carte aduc fragmente din societatea mexicană în care legea sau normalitatea par subiecte inactuale: femei implicate în traficul de droguri, în sechestre şi asesinate, cu nume care le trădează acţiunile criminale; Reina del Mambo, cu rol de a supravechea câştigurile financiare ale şefului Viborón, Chachachá, acuzată de asasinat, Mayor Alberta, spaima tinerilor milionari, şi Comandantul Caramelo, conducător al unui grup de femei criminale.
În mijlocul acestui haos ilegal, pe străzile oraşului apare un copil care îşi prinde aripile după ce iese de la şcoală şi propovăduieşte cele sfinte. Imaginea nu face decât să pună în lumină şi mai mult lumea ilegală în care şi credinţa şi iluzia unor adevăruri nedovedite sunt întreţinute financiar. Astfel că Edenul lui Adam este de fapt sfârşitul unei societăţi în care încă se mai păstra credinţa binelui.