„Cartea şoaptelor” de Varujan Vosganian, în Argentina

„Cartea şoaptelor” de Varujan Vosganian, în Argentina

Cartea şoaptelor de Varujan Vosganian va fi lansată mâine în Argentina. El libro de los susurros va fi prezentată cititorilor argentinieni de Jorge Elias şi Mario Nalpatian, alături de autor şi de traducător.

Aceasta este una dintre cele mai apreciate şi mai premiate cărţi din anul editorial 2009. La numai trei luni de la apariţia romanului în colecţia Fiction Ltd. a editurii la Polirom, editura Pre-Textos (Valencia, Spania) a achiziţionat drepturile de publicare a acestuia în limba spaniolă.

Cartea şoaptelor va mai apărea şi în limba italiană, la Keller editore, în traducerea Anitei Bernacchia. Traducerea italiană, Il libro dei sussuri, va fi lansată în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură de la Mantova, care va avea loc în perioada 7-12 septembrie 2011.

Prestigiosul grup editorial suedez Bonnier va publica, de asemenea, Cartea şoaptelor la începutul anului 2013. Versiunea suedeză a romanului va fi publicată de 2244, editură lansată de grupul editorial Bonnier în mai 2011 şi specializată în literaturile din zona Mării Negre – în principal literatura română.

De asemenea, Cartea şoaptelor este în curs de apariţie în ebraică, la Hakibbutz Hameuchad Publishing House Ltd., traducere de Any Shilon, dar şi în armeană, în traducerea lui Sergiu Selian.

Cartea şoaptelor a obţinut Premiul „Cartea anului 2009”, acordat de revista România literară, cu sprijinul Fundaţiei Anonimul, Premiul revistei Observator cultural pe anul 2009, Marele premiu Niram Art – Trofeul Mihail Sebastian, acordat de revista multiculturală Niram Art, în colaborare cu Institutul Cultural Român de la Madrid, Premiul „Mihail Sadoveanu” oferit de revista Viaţa Românească, Premiul pentru proză al revistei Argeş, Premiul „Gheorghe Crăciun”, oferit în cadrul colocviului „Generaţia 80”, Premiul revistei Convorbiri literare pe anul 2009. A fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2009.

Back to top