Cartea asta – Prizonierul cerului de Carlos Ruiz Zafon – am citit-o dintr-o răsuflare. Aproape nu am apucat să notez citate sau vorbe înțelepte ale personajelor pentru că mă interesa intriga.

Dar a fost o carte dureroasă, așa cum mi s-a întâmplat și când am citit Matei Brunul de Lucian Dan Teodorovici, volum apărut tot la Polirom. Pentru că vorbește despre închisori, despre regimuri de opresiune, despre oameni schingiuți, care nici în libertate nu sunt în deplină siguranță.

Povestea este însă minunat scrisă, prinde cititorul de la primele pagini și nu-l lasă până la sfârșit, când vrei să vezi dacă oamenii mai sunt vii, mai au toate organele, mai au viață de familie, într-o Barcelonă veche și prăfuită, nu înfloritoare și plină de turiști ca acum. Poveștile sunt din perioada represiunii franchiste de la finalul Războiului Civil, în timp ce prezentul romanului are loc spre sfârşitul anilor ’50 (Spania era tot sub Franco).

Prizonierul cerului (2011) este cel de‑al treilea volum al autorului, din ciclul de romane început cu Umbra vântului și Jocul îngerului.

În dimineața de Crăciun a anului 1957, Daniel Sempere se afla singur în anticariatul tatălui său, când apare un personaj misterios. Acesta își manifestă interesul față de unul dintre cele mai prețioase volume din magazin. Străinul cumpără cartea scumpă și lasă o dedicație stranie pentru prietenului apropiat al lui Daniel, Fermin Romero de Torres. Vizita sa declanșează întreaga poveste cu treceri din prezent în trecut și al cărui mister se dezvăluie parțial la sfârșitul ei.

Prizonierul cerului are un final deschis, ceea ce înseamnă că autorul mai pregătește ceva.

Am apucat să notez doar atât:

„Femeile cu copil sunt ca și cum li s-ar fi injectat în sânge o bombă atomică cu hormoni. Unul dintre marile mistere ale lumii este cum de nu înnebunesc în primele secunde după ce nasc“.

Sau: „Bucatele bune sunt ca fetele în floare: doar proștii nu le apreciază“.

Carlos Ruiz Zafon s-a nascut la Barcelona, în 1964. A lucrat in publicitate si a colaborat la reviste prestigioase precum La Vanguardia sau El Pais.