Casetele unei sinucigaşe

Casetele unei sinucigaşe

Hannah Baker are 16 ani. Avea 16 ani. E o vîrstă delicată, într-adevăr, cu planuri de viitor, dar şi cu fragilităţi specifice. Cu emoţii puternice. Cu gânduri extreme. Cu prieteni şi întâmplări pe care să le transformi în amintiri.

Cu toate acestea, Hannah decide că viaţa ei trebuie să se termine acum, la mijloc de liceu. Iar mesajul ei de adio este atât de elaborat, încât cititorul resimte, la un moment dat, o stare de rău fizic. Parcurgând paginile, îţi doreşti ca o adolescentă atât de sensibilă să nu existe niciodată în realitate, ci să fie doar un personaj de carte, la limita science-fiction-ului. Hannah îşi lasă pe nişte casete înregistrarea de „la revedere“, trimiţându-le apoi, pe rând, de dincolo de moarte, călăilor ei morali, acuzând fără perdea, cu seninătatea dureroasă, dar şi cu încrâncenarea celui care nu mai are nimic de pierdut pe lumea asta.

Motivele? Sunt dintre cele mai diverse. Unele foarte, foarte grave. Altele însă par copilării. Cum să se sinucidă un om tânăr dintr-atâta lucru? E stupid! Poate. Dar adunate, trădări mai mari sau mai mici, lucruri care au atins-o pe Hannah, prieteni pierduţi, prieteni falşi, secrete vecine cu infracţiunea sau chiar cu crima. Toate acestea pot fi motive. Pe care, din afară, poţi să le înţelegi sau nu, poţi să le accepţi sau nu. Dar cartea lui Jay Asher trage un semnal dureros asupra intenţiilor suicidare la liceeni. Aceşti tineri percep totul de 100 de ori mai puternic, mai leşinător decât un adult. Formarea lor e sinuoasă şi unii dintre ei nu-i rezistă.

De altfel, pare a fi de asemenea un îndemn la grijă faţă de ceilalţi. Nu-i răni, mai ales intenţionat, pe cei cu care îţi împarţi startul în viaţă. Glumele proaste, farsele, minciunile reverberează în capetele unora cu zgomot de moarte timpurie. Cruzimea face rău, mai mult decât răul de pe moment. Unii nu suportă viaţa în forma ei grunjoasă şi nenecesară. Printre ei, şi Hannah din Cele tre1spr3zece motive.

Se poate ridica întrebarea dacă este însă o carte pentru adolescenţi. Dacă nu cumva le stârneşte idei pe care până acum nu le aveau. Dacă nu cumva e prea frustă şi prea sfâşietoare. Dar cred că este exact cartea care poate trezi în mintea unui puşti acele penumbre de conştiinţă neactivate până acum. Că poate stimula ideea că fata de la clasa paralelă cu fund frumos înseamnă, de fapt, mai mult decât fundul frumos. Sau că nimeni nu ar trebui să ducă în spate minciunile şi greşelile altuia. Că adolescenţa e grea şi puţin ajutor reciproc între membrii acestei congregaţii damnate, generaţie după generaţie, nu ar strica. Că liceeni nu sunt nişte monştri egoişti, aşa cum par la prima vedere, ci nişte figurine de porţelan foarte uşor de stricat.

Cele tre1spr3zece motive este un volum care se citeşte repede, dar nicidecum cu lejeritate. Te face să te întrebi „Oare eu cu ce am greşit faţă de un coleg în liceu? Cât rău i-am făcut? A măsurat el vreodată asta sau, din fericire, s-a concentrat pe altă dramă a vârstei?“ Arată partea întunecată a preludiului tinereţii, partea pe care părinţii, profesorii nu o zăresc, nu o pătrund.

Putea Hannah fi salvată? Hannah probabil că nu. Alţi adolescenţi sensibili şi uşor de dărâmat sufleteşte, cu siguranţă da!

 

Back to top