Autori
Dorothy Hare cea plină de har

Dorothy Hare cea plină de har


Dorothy Hare, fiica de preot a lui Orwell, are un talent extraordinar atunci când vine vorba de sacrifii inutile din viața de zi cu zi spre binele celor din jur. Rutina zilnică a tinerei este consumată în gesturi alese parcă să-şi distrugă orice urmă de confort. Se trezește zilnic la 5 și jumătate dimineața, se...
Cântarea asasinului

Cântarea asasinului


O carte care mi-a generat o experiență de lectură ușor stranie. La început mi s-a părut densă, greoaie, parcă mustind de aromele dulcege ale unui templu indian, așa că am progresat în pași de melc. Însă am descoperit că scriitura e puternică, se insinuează și se agață de mintea mea ca și când n-ar vrea...
SFmania 23  La braconaj prin codru des

SFmania 23
La braconaj prin codru des


Raza de influență a antologiilor produse în cenacluri și tipărite conjunctural e mică. Ea s-a redus de fapt la fandom, între membrii căruia asemenea volume ajungeau prin bunăvoință și relații amicale, sau la o modestă distribuție locală. În ce privește culegerile de grup publicate prin edituri, este de presupus că tirajele vor fi fost mai...
Treisprezece motive ca să-i iubești pe ceilalți așa cum sunt

Treisprezece motive ca să-i iubești pe ceilalți așa cum sunt


Când Jay Asher a publicat acest roman în Statele Unite, în urmă cu cinci ani, nu a stârnit cine știe ce valuri și nu a avut o ședere prea lungă în topul New York Times Book Review. Însă Cele treisprezece motive – romanul pentru adolescenți despre o fată care se sinucide și lasă înregistrări...
Nimeni nu-și pune problema ce facem cu inteligența noastră

Nimeni nu-și pune problema ce facem cu inteligența noastră


Când am văzut volumul Românii, un viitor previzibil? mi-am zis: iată o carte a unui autor care are curajul să vadă ce este cu românii, cum cred ei că sunt, ce atribute pozitive și ce atribute negative consideră ai că-i caracterizează și la ce aspiră ei. O temă dificilă, pe care o abordezi știind...
Clişeu, crimă, carte

Clişeu, crimă, carte


Omenirea parcă nu se mai satură de clişee. Dacă îi întrebi pe indivizi „Cât de mult iubiţi clişeele în politică, modă, literatură?“, cineva o să te ia cu siguranţă la pumni pe stradă. Dacă în timpul bătăii geanta acelui „cuiva“ se va răsturna şi conţinutul i se va împrăştia pe caldarâm, printre obiectele căzute va...
Dacă tot defilează cazul Tanacu pe covorul roşu la Cannes

Dacă tot defilează cazul Tanacu pe covorul roşu la Cannes


Am citit cu mare întîrziere Spovedanie la Tanacu şi Cartea judecătorilor de Tatiana Niculescu Bran. Şi pentru alţi întîrziaţi: vă sfătuiesc s-o faceţi pînă veţi vedea filmului lui Cristian Mungiu care va avea premiera mondială sîmbătă, 19 mai, la Cannes (e în competiţia oficială, se intitulează „După dealuri”).
Alecart - O intrare de primă mână pe piaţa revistelor culturale din România

Alecart – O intrare de primă mână pe piaţa revistelor culturale din România


Ceea ce lipseşte spiritului cultural în România, şi anume ieşirea din cercul strâns al autohtonismului şi îndreptarea spre spaţiul cultural din afară, aducerea în prim-plan nu doar a numelor deja consacrate ale criticii sau literaturii române, ci şi a recentelor apariţii editoriale sau a evenimentelor culturale din spaţiul european sau american găsim, nu din întâmplare,...
Lecturi înmiresmate  Pelinul

Lecturi înmiresmate
Pelinul


Pelinul este folosit încă din epoca medievală pentru alinarea febrei, deparazitarea părului, bolile femeiești și combaterea oboselii. Se spunea despre pelin că poate contracara orice otravă și protejează împotriva atacului de cord. Era, de asemenea, folosit în magie, fiind adăugat în poțiuni sau ars în combinație cu alte plante aromate. Infuzia de pelin era folosită...
Între binefacerile camaraderiei şi ademenirea carnală

Între binefacerile camaraderiei şi ademenirea carnală


Pentru cei care l-au cunoscut pe Alberto Moravia prin intermediul romanelor sale, volumul de proze scurte Iubitul nefericit este o surpriză (plăcută e puţin spus!). Observaţia este incisivă şi abruptă, iar analiza psihologică, mult mai densă. Portretele sunt concise, dar … mai mult...

Niște îngeri, puțin altfel

Niște îngeri, puțin altfel


Dru Anderson se mutase de curând din Miami în Dakota de Sud, adică trecuse brusc de la clima înăbușitoare, lipicioasă și umedă din Florida la zăpezile care blocau circulația zile în șir. Și, de parcă nămeții n-ar fi fost de ajuns ca să se simtă străină în Foley, nu se împacă în nici un...
Zen și viața după moarte

Zen și viața după moarte


Nu, nu este vreo paralelă și nici un studiu despre cum zen influențează viața de apoi, ci titlurile unor cărți citite recent și despre care vreau să vă povestesc câte ceva. E arhicunoscută și arhitraficată întoarcerea omului modern la spiritualitate, către sine, către valorile morale care în goana după bani și faimă îi păreau desuete....