Joyce Carol Oates, una dintre favoritele Nobelului literar 2011, apare la Polirom
Joyce Carol Oates – una dintre cele mai aclamate și traduse scriitoare americane ale momentului, dar și cu o prestigioasă recunoaștere academică – este de ani buni una dintre candidatele cu șanse reale la Nobelul pentru Literatura. Haruki Murakami, Thomas Pynchon, Philip Roth, Cormac McCarthy, Tomas Transtromer sau Amos Oz sunt câțiva dintre scriitorii care...
Lumea lui Watanabe
Dacă Proust ar fi trăit în Japonia anilor ’60, şi-ar fi resuscitat amintirile amorţite prin ascultarea unor hit-uri precum Norwegian Wood. Ar fi dat Parisul pe un Tokyo efervescent şi decorul rafinat, uşor decrepit, pe camera de cămin tapetată cu nuduri lascive sau cu fotografii înfăţisându-l pe Jim Morrison. Personajele sale ar fi fost nişte...
Paulo Coelho – legenda personală continuă!
Paulo Coelho rămâne unul dintre cei mai bine vânduți autori din lume. Până acum a vândut peste 140.000.000 milioane de exemplare din cărțile sale, dintre care peste 65.000.000 doar din marele succes Alchimistul.
În România s-au vândut peste 1.000.000 de exemplare Coelho, iar cu o expunere minimă de două lecturi per exemplar, putem...
Despre seducţie şi păcat
O femeie care are amanți este o depravată, un bărbat care are amante e un seducător!, spune scriitorul și istoricul şi scriitorul francez Philippe Delorme. Iar dacă femeia păcătoasă este și regină, cronicarii vremii vor fi necruțători cu ea, ne dovedește cartea Împărătese, regine, prințese și poveștile lor scandaloase, apărută recent la Humanitas. Un...
Festivalul Carte şi Arte, pentru bucureșteni
Dacă nu știți ce să faceți în acest weekend, noi vă recomandăm să încercați o vizită la un târg interactiv de carte, care va avea loc la Palatul Șuțu, în perioada 6-9 octombrie 2011. Este un festival care a ajuns deja la cea de-a IX-a ediţie și se numește Carte şi Arte. Anul acesta festivalul...
Un fel de Eliade, un fel de Culianu, un fel de Eco
Mecanismul prin care devenim mai îngăduitori şi mai atenţi cu cărţile pe care le citim nu-i greu de descifrat. Dacă romanul pe care vi-l recomand azi ar fi fost semnat de vreun nume cu rezonanţă nordică, dintr-o dată ar fi beneficiat de mult mai multă răbdare şi atenţie. Dar e semnat „Caius Dobrescu”, aşa că...
Ziua în care viaţa ta începe
De azi, BookMag va publica în exclusivitate recenziile de carte semnate de Antoinette Taneva-Nandris, scriitoare de origine bulgară, specialistă în opera lui Marin Preda şi autor invitat al cărţii Patru femei, patru poveşti de Aurora Liiceanu.
Harry Potter, ai o soră?
Sau poate o verişoară de gradul II? Căci asta pare a fi noua adolescentă megică a literaturii pentru copii. Oksa Pollock, personaj conturat cu grijă şi imaginaţie, are ambiţii mari. Deşi poate la început nu ai crede.
Cărţile lui Salman Rushdie apar în ediţie paperback
Pentru început, cititorii autohtoni vor putea achiziţiona la un preţ accesibil cel mai recent roman al cunoscutului scriitor şi eseist britanic de descendenţă indiană: Seducătoarea din Florenţa – elegie închinată frumuseţii şi, în acelaşi timp, o meditaţie asupra naturii şi a modului în care funcţioneaza puterea. Romanul Seducătoarea din Florenţa este cartea din care Rushdie...
Bram Stoker şi Jack Spintecătorul
Toată lumea a auzit de Dracula. Fie a citit cartea, fie a văzut unul dintre nenumăratele filme dedicate contelui transilvan. Dar puţini oameni ştiu câte ceva despre Bram Stoker. Avem de-a face cu unul dintre puţinele cazuri în care opera a împins în umbră autorul. Scurtele notiţe tipărite pe coperta cărţii ne oferă câteva date...
Premieră absolută în diaristica românească: „Ultimul canibal” de Hanna Bota
Ultimul canibal de Hanna Bota, volum care apare la Cartea Românească, este descrierea unei călătorii extraordinare în Arhipelagul Vanuatu, o premieră absolută în diaristica românească. Hanna Bota a petrecut o lună în mijlocul băştinaşilor din Arhipelagul Vanuatu. Ca antropolog, ea ştie că trebuie să te asimilezi unei lumi necunoscute pentru a o cunoaşte mai...
Un roman pornografic și jignitor la adresa armatei poporului
În slujba poporului a fost citit, mai întâi, de cadrele supuse Partidului. Nu știm dacă au fost sincere când li s-a cerut opinia, însă recenzia lor negativă l-a trimis pe Yan Lianke tocmai în vârful listei negre a scriitorilor subversivi. Romanul a fost catalogat drept pornografic și jignitor la adresa armatei poporului. Ce...




