Maria Manolescu: „Scriu ca să-mi amintesc cum vreau să fiu“
Una din vorbele preferate ale bunicului meu, Moşu, cum îi spuneam, era: „Cine şi-o adus aminte?“. Şi de cele mai multe ori nu se referea la lucruri care s-au întâmplat, ci la lucruri noi, neaşteptate şi neanunţate. Adică nu spunea „Cine şi-o adus aminte că trebuia să cumper pâine “, ci, să zicem „Cine şi-o...
Doina Ruşti: „Scrisul înseamnă geografie şi amor“
În vacanţă am fost în Sicilia şi, gândindu-mă acum la acea călătorie, în primul rând îmi vine în creier o dimineaţă de vară, cu un cer albit de căldură. Stăteam pe un trotuar şi mă holbam la un controlor de trafic, care cărăbănea la greu o granita cu pâine. Rupea câte o felioară şi-o mozolea...
Eugen Istodor: „Ştiam că realitatea mi-e mumă, şmecheria combinaţiilor narative ciumă în a crea o carte“
Mi-am ţinut viaţa cu jurnalismul. Incult, am practicat tipare deja inventate. În reportajele mele mi se spunea că semăn cu Brunea Fox, în interviuri cu Monciu Sudinschi. Şi, cum nu-i citisem, i-am devorat. Da, nu aduceam nimic nou sub soare.
Bogdan Hrib: „Scrisul este un fel de maraton, o cursă lungă, în care îţi dozezi forţele…“
Aş vrea să ştiu exact cum se naşte o carte. Şi nu pot. Pentru că de ce mai multe ori întâi încolţeşte o idee, o întâmplare văzută pe stradă sau povestită de un prieten. Şi când sâmburele poveştii se fixează undeva în mintea mea şi începe să mă provoace, să mă împingă de la spate,...
Dan Lungu: „Lasă naibii saltul cu paraşuta şi apucă-te de scris un roman!“
Nu sunt genul de scriitor care lucrează cu program. Nu mă pot aşeza la birou, spunându-mi, gata, am două ore pentru scris, să-i dau drumul. Când mă apuc, este ca şi cum ar fi singurul lucru care mi-a mai rămas de făcut în viaţă, pentru care am tot timpul din lume. De aceea, o întâlnire...
Florin Irimia: De ce scriu
Scriu pentru că sunt posedat. Nu de Diavol ci de mine însumi. Scriu pentru că sunt revoltat. Scriu cu furie, scriu ca să mă calmez. Scriu pentru că văd, aud, sunt agresat, angoasat, sunt disperat. Scriu ca să supraviețuiesc. Îmi fac plută din cuvinte – pluta Meduzei – și mă las purtat pe apele negre...
Ana Maria Sandu: „Un fel de alergare“
În copilărie, cuvintele mele se lăsau greu adunate pe hîrtie. Scriitorii semănau cu niște balauri cu două capete, din moment ce ar fi putut să umple nenumărate pagini dacă ar fi fost în locul meu și ar fi avut ca temă pentru acasă o compunere. Îi detestam pentru abilitatea asta.
Rita Chirian: „Asperger e polifonic“
Asperger este un test, o insurgență. Resimt – și-mi îngădui să spun că și cei mai mulți dintre poeții generației mele – fundătura tematică, prostituția, uzura ireparabilă a cuvântului, formei, a poeziei majusculate, a tuturor ideilor luate de-a gata, răscroite, răscoapte. Am căutat în ultimii ani acele instrumente care ar fi avut capacitatea de...
Ștefania Mihalache: „O carte pe care o scriu ajunge să fie învelișul dur al unei trăiri informe“
Narcisismul arareori mă părăsește când se insinuează în câmpul emoțional nevoia de scris. Sau egotismul, atenția la sine sau cum s-o mai fi numind. La fel și clasica teamă de timp care poate nu mai este cool de menționat dar există și determină multe. Temele mele pleacă deci, mai mereu de la mine. Și de...
Ioana Nicolaie: „De unde vin cărțile?“
În capul meu de autor e o bibliotecă, un copac, pagini goale peste pagini imprimate, un șir de bibliorafturi. Pot fi, am mai spus-o, foarte multe sertare. Când scriu, nu iese nimic dintr-un impuls de moment. Biblioteca e acolo, de ajutor, dar nu mă bazez decât foarte puțin pe ea. Copacul e mai important, da,...
Mihail Vakulovski: „…dar lumea mă crede poet“
Mă întreba zilele astea un amic cum se explică faptul că şi eu şi fratele meu sîntem scriitori. Primul Vakulovski de care se ştie a venit în Moldova din Cetatea Albă, pe post de „pisar“, adică „scriitor“, că oamenii erau analfabeţi şi el a venit să-i înveţe să scrie şi să citească. El trebuia să...
Ruxandra Cesereanu: „Îmi place să mă înfăşor în fraze ca într-un cocon dantelat“
Nu am un ceasornic exact pentru scris. Poezie scriu doar când simt că, dacă nu scriu, risc să mă consum într-un dezechilibru acut, psihic și sufletește. Proza, în schimb, o gândesc ca pe o construcţie, ca pe un edificiu cu oase bine amplasate, şlefuite, cu ferestre largi, cu uşi încăpătoare şi odăi la fel, pline...
