Recenzii
O lume dulce-amăruie și superficială

O lume dulce-amăruie și superficială


Charlotte, protagonista cărții Luxomania, este o publicitară care ajunge în lumea luxului. Până aici nimic rău, poate părea chiar un pas înainte. Lucrează într-un magazin vestit, Montezzo, aflat pe celebra Rue de Faubourg Saint-Honoré din Paris. Ce-și poate dori mai mult decât o atmosferă selectă, în care să fie înconjurată de haine frumoase și...
Când te agăți de trecut și ești vulnerabil în fața prezentului

Când te agăți de trecut și ești vulnerabil în fața prezentului


Într-un fel, Jhumpa Lahiri sau J-humps, cum i se mai spune, cu Pământ neîmblânzit mi-a amintit de Zadie Smith și Dinţi albi. Poate pentru că amândouă vorbesc despre diferenţele culturale și despre cum exilul (forţat sau voluntar) e mai greu de acceptat decît ne imaginăm.
Haruki Murakami şi deszăpezirea culturală

Haruki Murakami şi deszăpezirea culturală


Întâlnirile cele mai simple, clădirile lipsite de o povară istorică, oamenii retraşi într-o singurătate apatică pot ascunde, de fapt, cele mai întunecate poveşti, deseori greu de pus în cuvinte. Hotelul Delfin din romanul Dans dans dans (apărut la Polirom) al scriitorului Haruki Murakami este un loc de graniţă, între vis şi realitate, un spaţiu...
Cum văd boierii copilăria

Cum văd boierii copilăria


Aţi citit La Medeleni? Dacă ziceţi „nu“, tind să nu vă cred, mai ales dacă sunteţi de gen feminin. Din copilărie. Amintiri scrisă de Radu Rosetti este un fel de La Medeleni, mult mai neromanţat decât opera lui Ionel Teodoreanu. Stă ca mărturie credibilă şi directă a unei epoci, jumătatea secolului XIX trăită în...
Isus în așternuturi sau despre cum sexul anulează credința

Isus în așternuturi sau despre cum sexul anulează credința


Patru bărbați și o femeie. Patru tineri în care hormonii scot strigăte de luptă și o femeie care atrage ca un magnet priviri, atingeri, declarații, iubiri. Apostolii și Magdalena, varianta contemporană, de liceu. Hipersexualitatea fetei, Andre, devine tema discuțiilor purtate de cei patru tineri – Bobby, Luca, Sfântul și povestitorul fără nume. Fiecare băiat reprezintă...
Romanul-tarot

Romanul-tarot


Milorad Pavic este recunoscut pentru structura inedită a romanelor sale imitând clepsidra, dicţionarul sau careul de cuvinte încrucişate. Pentru a scrie Ultima iubire la Ţarigrad. Îndreptar de ghicit s-a inspirat din simbolurile cărţilor de tarot. Fiecare capitol are denumirea unui astfel de simbol, fiind însoţit şi de un desen înfăţişând “personajele”...
O carte care ne vine mănuşă: FMI, Banca Mondială şi politica „samaritenilor răi“

O carte care ne vine mănuşă: FMI, Banca Mondială şi politica „samaritenilor răi“


Ha-Joon Chang este un economist de origine coreeană, prof de economie la Cambridge, cu o specializare extrem de fierbinte (drepturile de autor) şi cu o viziune economică din ce în ce mai populară după criza din 2007 (economia heterodoxă, un curent critic la adresa neoliberalismului omniprezent). Omul scrie un eseu istorico-economic de popularizare cît se...
Uneori e mai bine să fii hardware decât software

Uneori e mai bine să fii hardware decât software


Bradbury parodiază cu succes societatea britanică din anul 1986, an glorios al guvernului Tatcher care tăia cât putea din implicarea statului în viața economică încercând să transforme piața liberă într-o bază a creșterii economice și...a libertăților individului. Era o lume a tăiatului de panglici la inaugurarea unor noi tronsoane de autostradă, se retezau școli, se...
Femeia albă pe bicicleta verde

Femeia albă pe bicicleta verde


Titlul acestei cărți mi-a plăcut. Și coperta mi-a plăcut. Nu știam nimic despre autoarea ei. Și, așa cum fac de obicei, am vrut să văd ce spun criticii despre carte și unele informații despre autoare. Astfel, am aflat cu amuzament că Monique Roffrey „trăiește în nordul Londrei și își petrece cea mai mare a...
Unde nu e suflet, vai de starletă!

Unde nu e suflet, vai de starletă!


Contrar aparenţelor, Snuff nu este un roman despre industria filmelor pentru adulţi, aşa cum nici Fight Club nu este un roman despre bătăi şi bătăuşi. Snuff este doar un alt roman despre lupta împotriva dezumanizării, în culisele meseriilor tabu. Chuck Palahniuk devine un reporter al patologiilor contemporane, deghizat în scriitor.
Un hombre del camino. Cormac McCarthy

Un hombre del camino. Cormac McCarthy


Cormac McCarthy, Marea trecere (parte din Trilogia Frontierei). Scriitor care trebuie citit cum prindeţi o traducere nouă prin librării. Apropo de traducere, sună bine (îi aparţine Claudiei Asanachescu); în engleză trebuie să fii centură neagră ca să te descurci într-o mare de cuvinte necunoscute. Titlul tradus  din The Crossing în Marea trecere e o...
Dacă John F. Kennedy ar fi supraviețuit...

Dacă John F. Kennedy ar fi supraviețuit…


Lumea îl consideră pe King autor de romane horror și uneori se minunează când acesta pare că rătăcește drumul ce-i părea destinat. În realitate, King a scris o mulțime de romane SF, unele publicate sub pseudonim, altele (precum Firestarter sau Dead Zone) sub nume propriu. Fără a mai pomeni de romane mainstream - pentru că...