Casetele unei sinucigaşe
Hannah Baker are 16 ani. Avea 16 ani. E o vîrstă delicată, într-adevăr, cu planuri de viitor, dar şi cu fragilităţi specifice. Cu emoţii puternice. Cu gânduri extreme. Cu prieteni şi întâmplări pe care să le transformi în amintiri.
Din nou în Cimitirul Cărţilor Uitate
Să încep cu o mărturisire: Zafón este, în perioada aceasta, pe lista scurtă a autorilor mei favoriți. Are multă imaginație, e creativ, personajele lui sunt credibile și acțiunea cărților are o cadență perfectă, nu e nici lălăită, nici făcută pentru ecranizare (deși scriitorul e deja curtat de multe case de film pentru un astfel de...
Jurnalul ursuzului Kafka
Mă aștept întotdeauna ca jurnalul unui scriitor să fie un volum care să inspire, plin de învățăminte și de povești din viața celui ale căror opere mi-au plăcut. Dar în Jurnalul lui Kafka am descoperit un om urzuz, antisocial, care nu găsește plăcere în compania prietenilor sau a familiei, ci mai mult a scrisului...
O fascinantă poveste viitorologică
George Friedman este unul dintre cei mai importanţi politologi şi analişti strategici americani contemporani. Binecunoscut lumii întregi ca fondator şi director general al primului şi celui mai mare oficiu privat de analiză strategică, STRATFOR, George Friedman este unul dintre cei mai profunzi viitorologi ai lumii occidentale. Cartea sa Următorii 100 de ani, acum...
Când iubirea vine (şi) online
Italienilor le place amorul. De la Romeo şi Julieta încoace, ba chiar, dacă ne uităm mai în urmă, avem exemple şi mai vechi de atât. Le place să aibă aşa, un strop de spice mediteranean şi puţină tragedie. Cartea Simonei Sparaco, Lovebook, nu este o carte tragică. Mă rog, când un bărbat părăseşte o...
Există un regizor pasionat de Cehov în fiecare dintre noi
Când mi se face dor de clasici, piesele scrise de Cehov sunt primele alegeri. Am fost încântată să redescopăr Livada de vişini, Pescăruşul sau Unchiul Vanea. Acest volum include şi piesele de mici dimensiuni, mai puţin cunoscute, dar la fel de acaparante pentru spectatorul care va căuta, avid, noi bijuterii în cufărul dramaturgiei ruse....
Inimitabilul, între Inimaginabil și Ininteligibil
„Diferența dintre durere și lux este că durerea ne-o amintim într-un fel general, dar nu o păstrăm cu adevărat în memorie; luxul ni-l amintim în toate amănuntele“, spune Charles Dickens în Drood de Dan Simmons. E ca diferența dintre cărțile pe care le citim la metru, pentru destindere, și acele rare lecturi care...
Scrisul lui Horaţiu Mălăele la scenă deschisă
Volumul de aproape 100 de pagini, Rătăciri, apărut în 2012 la editura Allfa, ne redă un Horaţiu Mălăele care se joacă de data aceasta printre cuvintele scrise şi stilurile de tot felul, fragmentele luând fie forma unei pagini de roman în care parcă am citi un Marin Preda (Au venit comuniştii), a unor povestiri...
Antidot împotriva profeţilor falşi
Librăriile s-au umplut şi la noi de ceva ce blochează întotdeauna o luptă consistentă de idei. Aşa, ca pe nişte cavaleri ai delirurilor de toate felurile, i-aş pune într-o barcă pe Puric şi a sa mistică de selfhelp pentru corporatişti şi foşti ţărănişti. De cealaltă parte ar sta ateii profesionişti apucaţi, gen Dawkins. Zgomotul făcut...
De ce n-are rost să câștigi cursele altora
Deși nu i-a plăcut niciodată eticheta aceasta, de care de altfel n-a mai scăpat toată viața, Alan Sillitoe a făcut într-un fel parte, chiar dacă fără să-și propună, din generația scriitorilor clasei muncitoare ai Angliei anilor 1950-1960. Provenit dintr-o familie de muncitori, Sillitoe a lucrat la 14 ani (în 1942) timp de trei luni, în...
Presărăm un pic de romantism, picurăm și un strop de naivitate…
Sper că vă amintiți că John Scalzi ne-a oferit până acum trei volume dintr-un ciclu intitulat Războiul bătrânilor. E vorba de o poveste SF care se desfășoară într-un viitor îndepărtat, viitor în care omenirea a colonizat o mulțime de planete - și a descoperit că există o grămadă de specii extraterestre (unele dintre ele...
Dacă ceva s-a stricat înăuntrul tău, trebuie să-l repari cu mâinile tale
N-am citit recent o carte mai bună, mai incitantă ca acest roman al lui Paul Auster, Invizibil. Poate mă înșel, însă. Paul Auster este un scriitor remarcabil, unul dintre cei mai importanți și mai traduși scriitori americani contemporani.




