Ce mai mâncăm?
Vitamina C

Ce mai mâncăm?  Vitamina C

Inaugurăm o serie nouă de articole semnate de Prof.Dr. G. Puia Negulescu, Prof.Dr. G. Mencinicopschi, Dr. Şerban Puia Negulescu, menite a se constitui într-un ghid de viață sănătoasă, cu sfaturi practice și informații valoroase despre nutriție. Articolele incluse în această serie vor fi adunate, în viitor, într-o carte.

 

Vitamina C, cunoscută şi sub numele de acid ascorbic, este o vitamină hidrosolubilă cu acţiune în mediu apos. Forma activă a vitaminei C este acidul ascorbic. Funcţia principală a acestuia este cea de „agent universal“ de reducere în diferite reacţii ce au loc în organism. Prin capacitatea sa de coenzimă participă la sinteza din rezidiile de lizină şi prolina, a helixului trifilar al colagenului, ceea ce îi conferă rolul de ciment celular şi de refacere a ţesuturilor ce au suferit distrugeri. Intră în metabolismul ionilor metalici, mai ales în absorbţia şi fixarea fierului.

Caracterizare generală: Cele două forme active au o putere reducătoare reversibilă, deosebit de intensă, ceea ce face ca vitamina C să fie considerată ca un „captator“ de radicali liberi. Importanţa ştiinţifică în metabolismul organismului este reliefată şi de faptul că au fost acordate trei premii Nobel unor cercetători care au studiat vitamina C şi implicaţiile ei biochimice pe parcursul a 25 de ani: Norman Haworth – Anglia, Albert von Szent-Gyorgy – Ungaria şi Linus Paulig – SUA.

Absorbţia şi transportul: Omul şi anumite animale (liliecii, cobaii, capibara, maimuţele) nu pot sintetiza vitamina C şi au deci o prioritate în asigurarea acestei vitamine din hrană. Vitamina C se absoarbe printr-un mecanism activ dependent de ionii de Na şi de glucoza-transportatori, mecanism ce poate fi inhibat de anumite substanţe (aspirina: o doză de 1 gram poate inhiba circa 0,5g de vitamina C administrată sub formă de supliment alimentar). Trebuie menţionat că eficienţa absorbţiei este direct dependentă de dozele administrate: cu cât dozele sunt mai mari de 1 gram/zi, cu atât eficienţa absorbţiei este mai redusă (scade de la 75 % absorbţie la doza de 1 gram/zi, la 40 % absorbţie la dozele de 3 grame/zi). Transportul plasmatic al vitaminei C se realizează, ca şi în cazul celorlalte vitamine, în prezenţa albuminei.

Insulina are rolul de a accelera intrarea acidului dehidroascorbic în celulă, iar glucoza de a inhiba această intrare; din această cauză, diabeticii au un nivel plasmatic foarte ridicat de acid dehidroascorbic. Competiţia dintre vitamina C şi glucoză la intrarea în celule poate fi considerată una dintre cauzele patologiei diabetului, celulele fiind private de un factor antioxidant reducător redutabil.

Repartizarea celulară în organism este diferită, în general, organele cu metabolism foarte activ sunt deosebit de concentrate în vitamina C (aprox.de 10-50 de ori mai mari decât concentraţia plasmatică). În glandele suprarenale, ţesutul nervos, leucocitele, retină, forma dehidroascorbic reprezintă 60% din totalul vitaminei C. În celelalte organe, cum ar fi creierul sau ochii, acestea  conţin cantităţi ridicate de acid ascorbic, cealaltă formă a vitaminei C. Organismul nu formează o rezervă stabilă de vitamină C; tot ce reprezintă plus sau chiar exces este eliminat prin secreţia renală, rapid. Saturaţia este considerată ca împlinită când cantitatea depistată în ficat sau în masa musculară depăşeşte 1,5 mg/100 g ţesut analizat.

Metabolizarea: Acidul ascorbic este metabolizat (oxidat) prin două pierderi succesive de electroni până când se ajunge la CO2 sau acid oxalic. Există însă şi o reacţie metabolică inversă, de regenerarea acidului ascorbic, utilizându-se glutationul redus  (GSH)-ul ca sursă de electroni.

Rolul metabolic:  Având această caracteristică, reversibilă, de factor oxidativ monovalent, acidul ascorbic creează cel mai important sistem biochimic oxidoreducator (redox) al organismului. Caracteristica ce dă singularitate şi specificitate vitaminei C este însă cea de cofactor enzimatic în sinteza proteinelor ce compun fibrele de colagen.

Trebuie amintit că acest colagen este partea majoră de structură a pielii, a vaselor sanguine, a ţesuturilor conective şi a celor din cornee, a formării „cimentului intercelular“, colagenul putând reprezenta la mamifere circa 25-30 % din totalul proteinelor corporale. 

Sinteza colagenului se realizează din resturile proteice de lizină şi prolina, din care apoi, conform codului genetic vor realiza un helix triplu, contribuind astfel la integritatea şi întărirea masei de colagen. În afara vitaminei C, în acest ciclu metabolic intervin ionii metalici de fier şi sulf ce dau coerență structurii moleculare.

O altă reacţie importantă este cea care se realizează în activitatea metabolică a substanţelor cu rol în neurotransmiterea interneuronală din sistemul nervos. Vitamina C are rolul de donor de electoni pentru transformarea dopaminei în norepinefrina. Reacţia este dependentă de ionii de Cupru (Cu++) şi este specifică şi altor peptide speciale cum ar fi: colecistochinină, gastrină etc.

Vitamina C împreună cu ionii de fier (Fe++) este implicată şi în sinteza „carnitinei“ substanţă metabolică cu rol esenţial în transportul acizilor graşi în spaţiul mitocondrial pentru arderea acestora şi producerea de energie. Aşa se explică de ce în scorbut, (boală ce apare în urma consumului scăzut de vitamina C), musculatura scheletala şi cea cardiaca funcţionează în deficit energetic, caracterizat prin oboseală, slăbiciune generală şi creşterea exagerată a trigliceridelor plasmatice, inclusiv creşterea în greutate. Relaţia directă cu metalele, mai ales fierul, este una absorbtivă şi de depozit a ionilor de fier metalic sub formă de feritină. Trebuie menţionat că ionii metalici cu care este asociată vitamina C: Fe++ şi Cu++, au de multe ori un efect pro-oxidant, aspect benefic pentru organism în cazul în care acesta are nevoie de energie suplimentară (efort fizic, intelectual, inflamaţii cu patologie etc.). Acest tip de reacţie are loc când dozele administrate de vitamina C sunt ridicate, depăşind 1-2 grame/zi.

Vitamina C este implicată în mod direct în metabolismul steroizilor, existând o corelaţie puternic pozitivă între nivelul vitaminei C şi nivelul plasmatic al colesterolului HDL (lipide cu densitate ridicată) la persoanele de vârsta a III-a (o creştere a HDL-ului cu aprox. 10-11 %). Acidul ascorbic interacţionează ca factor oxido-reducător cu numeroşi ioni metalici ce au spectru toxic: plumb ș.a.,ce pot fi rapid eliminaţi prin urină. Împreună cu ioni de cupru acidul dehidroascorbic este catalizator în metabolismul histaminei putând produce ruperea nucleului imidazolic al histaminei, nivelele ridicate de vitamina C reducând semnificativ nivelul circulant al histaminei. Putem preveni aşadar şocul anafilactic (datorat nivelului ridicat de histamine) prin doze ridicate de vitamina C.

Imunitar, acidul ascorbic stimulează producția de anticorpi, interferoni (substanțe proteice ce protejează celulele de atacurile virale) și imonoglobuline din clasele IgG și IgM. Neutrofilele, fagocitele și limfocitele acumulează cantități ridicate de vitamina C ce le protejeaza de stresul oxidativ. Acestea secretă specii reactive foarte puternice  (superoxizi, peroxinitriți) cu care distrug germenii patogeni. Vitamina C le protejează  pentru a nu fi distruse de secrețiile lor oxidative.

Asociat funcției de captator de radicali liberi ai vitaminei C este și funcția de inhibitor potențial al nitrozaminelor carcinogenetice, prin oxido-reducerea nitraților la oxid nitric, blocând astfel producerea nitrozaminelor (efectul este asociativ cu vitamina E). Se poate reduce riscul tumoral cu până la 50 % la persoanele în varsta care consumă cel puțin 80-110 mg de vitamina C/zi. În tratamentul stomacal al bacteriei Helicobacter pylori, suplimentarea cu vitamina C ajută la eradicarea bolii și reducerea riscurilor de apariție a tumorilor gastrice.

Doze recomandate, Resurse: Deficitul cel mai cunoscut şi studiat al vitaminei C este apariţia scorbutului, boală a secolelor trecute la persoanele care nu au putut consuma fructe şi legume proaspete o perioadă îndelungată (peste 6 luni): marinarii, soldaţii, călătorii în caravane comerciale.

 În anul 1499, Contele Vasco da Gama, navigator şi explorator portughez (20 mai 1498, debarcă la Calcutta şi moare în anul 1524 în insula Goa, de malarie, fiind primul european care ajunge în India, plecând din Europa) pierde 116 marinari din echipajul său de 170 de membri, din cauza scorbutului. 

 H.Magelan, navigator şi cartograf spaniol, în anul 1520 a pierdut 208 membri ai echipajului, în principal din cauza scorbutului, din cei 230 de membri, întorcându-se în Spania în anul 1522 doar 18 membri ai celor 5 corăbii cu care a pornit în călătoria în jurul globului. În Muzeul Naţional din Madrid există încă o listă cu cei 18 ofiţeri şi marinari de pe singura corabie care s-a întors, ce au spraviețuit scorbutului, malariei şi atacului băştinaşilor canibali.

 Căpitanul James Cook, navigator şi cartograf de excepţie, în expediţia sa din 1778 în insulele Hawai, (a-III-a şi ultima expediţie), nu va pierde nici un marinar din cauza scorbutului deoarece a avut inspiraţia să introducă în masa de prânz a ofiţerilor navelor sale varză murată, iar marinarii dornici să primească un meniu asemănător cu ofiţerii au adoptat şi ei felul respectiv. Dozele mici, dar constante de acid ascorbic din varza acră au asigurat necesarul de vitamina C pe parcursul mai multor luni de călătorie. Echipajele celor 2 nave: Resolution şi Discovery, vor mai rămâne încă un an (până în februarie 1779) în arhipelagul hawaian, când în urma unui conflict cu localnicii (care furaseră o barcă), căpitanul J.Cook împreună cu alţi 4 marinari sunt ucişi. Conform tradiţiei funerare locale pentru marii şefi ai canibalilor, corpul său a fost separat în bucăţi, fiert pentru a putea curăţa oasele de partea musculară, iar oasele păstrate într-un sanctuar religios local. O parte din rămăşiţele sale au fost înapoiate echipajului pentru o înmormântare marină, după procedeele specifice marinei britanice.     

Scorbutul este rar întâlnit în ţările dezvoltate deoarece cantităţi mici de aprox. 10 mg/zi pot preveni boala: „o portocală pe zi poate ţine doctorul departe“. În general se recomandă pentru persoanele adulte o doză de 60 mg/zi, dublă pentru fumători (125 mg /zi). Sunt recomandări ale anumitor autori, mai ales pentru persoanele de vârsta a-III-a, ce consideră că este obligatorie administrarea zilnică de cel puţin 1 gram /zi, peste vitamina C ca aport alimentar în lunile ce conţin litera “R”. Beneficiile pentru sănătate par a fi de necalculat. În hipertensiunea  arterială, o doză de 500 mg/zi timp de 4 săptămâni poate reduce tensiunea arterială cu 1,80 mm HG.

Resurse vegetale sau animale de vitamina C:  prune Kakadu: 3.100 mg /100 grame; măcieş: 2.000 mg/100 g; lucium barbarum: 1.800 mg/100 g; fructe de baobab: 400 mg/100 g; ardei iute verde: 244 mg/100g; guava: 228 mg/100 g; coacăze negre: 200 mg/100 g; ardei iuţi roşii: 144 mg/100 g; pătrunjel, frunze verzi: 130 mg/100 g; kiwi: 90 mg/100 g; coacăze roşii: 80 mg/100 g; papaya: 60 mg/100 g; căpşuni: 60 mg/100 g; portocale: 50 mg/100 g; lămâi galbene: 40 mg/100 g; pepene galben: 40 mg/100 g; grapefruit: 30 mg/100 g; zmeura: 30 mg/100 g; cireşe, mere, pere, avocado, banane: între 4-6 mg/100 g.

Sursele organice animale sau marine conţin între: 12 mg/100 g (ficatul prăjit de miel sau pui) şi 30mg/100 g (scoicile marine).

Hipervitaminoza C se caracterizează prin doze ce depășesc 5-10 grame/zi, fiind presupus periculoase din cauza creşterii producţiei de oxalaţi, forma finală de metabolizare a acidului ascorbic. Se cere aşadar prudenţă la megadozele de vitamină C, cu toate că doar la puţini indivizi a fost depistat acest fenomen. Din cauza că atât vitamina C cât şi uraţii plasmatici crescuţi în gută se reabsorb la nivel renal, s-a presupus, fără însă rezultate clinice confirmate, că megadozele de vitamina C ar influenţa excreţia uraţilor şi ar duce la accentuarea fenomenelor de gută.

Studii farmaceutice recente au stabilit că mecanismele moleculare de extragere şi folosire a vitaminei C scad odată cu înaintarea în vârstă şi pentru acest aspect, dozele recomandate zilnic ar trebui să crească la persoanele de vârsta a-III-a, cel puţin cu 400 mg/zi.

Precauţiuni: Contracepţionale şi aspirina luate frecvent scad nivelele de vitamina C din organism. În cazul aspirinei, 2 tablete pot scădea nivelul vitaminei C în leucocite cu aprox. 50 %. Vitamina C interferează cu anticoagulanții de tipul  varfarinei. Dozele ridicate de vitamina C pot chiar să blocheze total activitatea varfarinei (important în intoxicaţiile cu varfarina).


Back to top