Inventează ceva, noul volum semnat de Chuck Palahniuk (Colecţia Biblioteca Polirom, Seria Actual) reunește pentru prima oară în volum 23 de povestiri, scrise de-a lungul mai multor ani și publicate în diverse reviste literare sau cu totul inedite, ce au drept temă centrală absurditatea vieții și a morții.

Inventeaza ceva-BP2013-aSumbre sau amuzante, provocatoare, excentrice și tulburătoare, povestirile lui Chuck Palahniuk sînt fiecare în parte un exercițiu de măiestrie stilistică de o originalitate și o inventivitate cuceritoare. Că e vorba de un adolescent eminent lobotomizat după o sesiune de electroșocuri cu defibrilatorul cardiac din cabinetul medical al școlii, ca în „Zombi”, sau de un fiu încrezător în terapia prin rîs care încearcă să-și salveze tatăl bolnav de cancer în fază terminală cu o colecție de glume nesărate, ca în „Cioc-cioc”, sau de primele apariții ale faimosului Tyler Durden din Fight Club, ca în „Expediția”, povestirile sale înfioară, uluiesc sau încîntă, însă nu te lasă nici o clipă indiferent.

 

Iată, pentru voi, un fragment în exclusivitate din povestirea Promovare telefonică:

 

”Computerul mi-o serveşte pe doamna Wayne Timmons din Battle Creek. E prima săptămînă cînd facem promovare telefonică pentru Wonder Wet Wiper, care nu e doar un mop, ci un întreg sistem de îngrijire a podelelor, singurul mijloc sigur prin care poţi să le protejezi şi să le întreţii, cel mai ieftin mod de-a preveni distrugerea parchetului, un dezastru care te-ar costa mii de dolari, deci un somn liniştit numai pentru trei rate uşoare…

Şi doamna Wayne Timmons zice: „Ia stai aşa. De ce-ar trebui să cumpăr ceva de la tine?“.

Instructajul îmi recomandă să mă întorc rapid la discursul de Nivelul doi: pentru că Wonder Wet Wiper o să te-ajute să economiseşti mai mulţi bani decît costă, o să cîştigi timp şi starea parchetului o să-ţi aducă beneficii în caz că vrei să vinzi casa.

Şi doamna Wayne Timmons întreabă: „Măcar crezi în Dumnezeu?“.

Nu e în scenariu, dar îi răspund. Discuţiile în afara schemei se numesc oficial „paranteze“. Oficial, n-ar trebui să ne angajăm în subiecte tangente, dar îi răspund: „Da“.

Şi doamna Wayne Timmons continuă: „Dumnezeul nostru creştin, cel adevărat?“.

Da. Oficial, ar trebui să îndrum discuţia înapoi spre Wonder Wet Wiper, să-i spun că e atît de uşor, că poate să spele podeaua bucătăriei şi în zilele de sărbătoare, fiindcă nu poţi s-o consideri muncă…

Şi doamna Wayne Timmons insistă: „Nu în cine ştie ce elefant zîmbitor, da? Eşti sigur că nu venerezi cine ştie ce femeie dezbrăcată cu multe braţe care se leagănă?“.

Bazele oricărei promovări prin telefon sînt următoarele: începi cu Salutul, stabileşti Pactul şi apoi faci Plasarea. Mai întîi spui bună seara sau bună dimineaţa, ăsta e Salutul. Soliciţi atenţia şi timpul clientului, ăsta-i Pactul. Şi abia pe urmă faci Plasarea.

Şi doamna Wayne Timmons întreabă: „Cît e ceasul acolo? Aici e patru după-amiază“.

Aici e trei, tot după-amiază. Altă paranteză. Prea multe paranteze şi supraveghetorul te penalizează. Prea multe penalizări şi te trezeşti în căutarea unui job şi mai prost plătit.

Şi doamna Wayne Timmons spune: „Nu mă minţi. Eşti în Calcutta sau în New Delhi? În India sau în Pakistan?“.

Încă o paranteză. Sînt în Walla Walla. Ne rugăm la acelaşi Dumnezeu, barosanul cu barbă albă.

„Cum te cheamă ?“

Bill.

Şi doamna Wayne Timmons spune: „Nu mă minţi, Omar sau Akbar. Noi, americanii, ştim cum sînteţi antrenaţi. Ni s-a spus în ziare şi la televizor. Primiţi nume obişnuite şi sînteţi învăţaţi să vorbiţi ca nişte oameni normali, adevăraţi. Dar ştim că le luaţi mîncarea de la gură copilaşilor noştri dulci…“

Supraveghetoarea se uită la mine din partea cealaltă a sălii. Privirile ni se încrucişează, ea ridică din sprîncene. Arată cu degetul spre panoul digital de pe perete: cîte convorbiri au loc, cîte sînt în total pe tură şi cum parantezele mele lungesc durata medie a telefoanelor. Media de trei minute a ajuns la patru şi jumătate. Supraveghetoarea îşi taie simbolic gîtul cu unghia.

În căşti, doamna Wayne Timmons spune: „Nici măcar nu mîncaţi hamburgeri. Am văzut în poze, lăsaţi vacile murdare să blocheze traficul…“

Văd cum creşte durata medie la cinci minute şi pe vînzătorii de la celelalte birouri cum se uită la mine şi clatină din cap dezaprobator că le stric bonusul lunar. Scenariul spune că ar trebui să-mi cer scuze şi să închid, însă n-o fac. Lungesc paranteza şi îi spun că mă cheamă William Bradley Henderson. Că am şaptesprezece ani şi merg la liceul Thomas Jefferson din Walla Walla, Washington. Că lucrez patru seri pe săptămînă ca vînzător prin telefon ca să strîng bani pentru o maşină…

Şi doamna Wayne Timmons zice: „Voi, ăştia, sînteţi foarte şmecheri…“

Iar eu spun, cam prea tare, însă spun: „Ai încredere în mine“.

În jurul meu căştile sar de pe urechi. Toţi se răsucesc pe scaune şi mă privesc dintr-un milion de direcţii. Vînzători negri, latino-americani şi asiatici, amerindieni.

Şoptesc în telefon: „Ascultă, doamnă…“

Apoi aproape că ţip: „Sînt la fel de alb ca dumneata…“

În seara următoare, un tip din Sioux Falls îmi zice: „Voi ne deturnaţi avioanele şi intraţi cu ele în zgirie-norii noştri şi acum vă închipuiţi că am să cumpăr mopul vostru de căcat? Nu, mersi, Haji…“

Un tip din Tulsa spune „Arăboiule“ şi închide.

Unul din Fargo zice „Jocheu de cămile“ şi închide.

Unul din Memphis zice „Negrotei din deşert“ şi închide.

Computerul îmi dă pe cineva din vestul Los Angelesului, o femeie care îmi spune: „Piaţa Tiananmen a fost o tragedie a drepturilor omului, dar trebuie să continuaţi lupta pentru libertate“. Spune: „Ca membră în Amnesty International, am cheltuit orice bănuţ în plus luptînd să vă obţin salarii decente şi condiţii umane de muncă“.

Spune: „Trebuie să vă ridicaţi şi să aruncaţi lanţurile imperialiste pe care vi le-au pus stăpînii voştri corporatişti“.

Spune: „Popoarele din întreaga lume mărşăluiesc împreună cu voi“.

Dar nu cumpără mopul.

Următorii pe care mi-i dăruieşte computerul sînt un domn şi o doamnă Wells din statul  Washington, cod 509, însă îmi răspunde o fată.

O întreb: „Pot să-ţi vorbesc despre un produs revoluţionar pentru îngrijirea podelelor ?“.

Şi ea îmi răspunde: „Sigur. Vorbeşte“.

Salutul, Pactul, Plasarea.

Dar fata mă întrerupe: „Te invidiez“, spune. „Sînt închisă în orăşelul ăsta prăpădit numit Walla Walla, la un plin de benzină distanţă de orice alt loc suportabil. Colegii mei de şcoală sînt ca nişte clone, poartă aceleaşi haine şi au aceleaşi vise, parcă am ieşit toţi de pe linia de asamblare a unei fabrici. Şi n-o să scap niciodată de aici. Niciodată“.

Îi spun că Wonder Wet Wiper este un întreg sistem de curăţare a podelelor…

„Ai un elefant?“, mă întreabă ea. „Vii la job pe un elefant?“

Alte telefoane aşteaptă la rînd, există o medie pentru fiecare convorbire şi am o supraveghetoare.

Şi eu îi răspund: „Da“. Sfidez scenariul şi spun: „Un elefant de cinci ani“.

„Oau, ce cool!“, zice ea.

„Îl cheamă Sinbad“, zic eu.

„Minunat!“, exclamă fata. „Eu am o pisică, de fapt, un ocelot. Cînd o să crească mare, o să fie un ocelot. O cheamă Pepper.“

Supraveghetoarea se uită la mine, se îndreaptă încoace, se apropie destul cît să audă.

„Părinţii mei m-au adoptat cînd eram bebeluş din Zair, unde tatăl meu adoptiv făcea parte din Peace Corps. Sînt drăguţi, nimic de zis, dar e ciudat să fiu singura fată afroamericană din tot oraşul. Ştii ce-i un ocelot?“

Îi scriu numărul de telefon pe o hîrtie şi o întreb dacă pot să o pun pe lista noastră pentru o altă seară. Putem să mai vorbim despre Wonder Wet Wiper.

„Da, te rog. Mă cheamă Samantha. Dar numele meu de naştere e Shamu-Rindi.“

Şi închid.”

 

CHARLES MICHAEL „CHUCK” PALAHNIUK (n. 1962, Pasco, Washington), unul dintre cei mai originali și mai inventivi scriitori americani contemporani, a scris pînă în prezent peste 20 de romane și cărți de nonficțiune, traduse deja în numeroase limbi. La Editura Polirom au apărut: Fight Club (2004, 2012), roman distins cu mai multe premii și ecranizat în 1999, într-o producție cu Edward Norton, Brad Pitt și Helena Bonham Carter în rolurile principale, Jurnal (2006), Bîntuiții (2007), Cîntec de leagăn (2007), Monștri invizibili (2008), Sufocare (2009), Rant (2009), Supraviețuitor (2009), Pygmy (2011), Snuff (2012), Blestemați (2012) și Apocalipsa (2013).