…să citesc Paturi de împrumut, primul volum din noul imprint Narator, de la Publica, fix cu două zile înainte de a pleca în concediu? Nu știu. Cert e că am comis-o și de cum am ajuns la hotel am început să văd monștri zâmbitori peste tot. Și mă port frumos, zâmbesc mai mult, căci nu se știe niciodată.
Dar probabil că voi încă nu aveți habar despre ce e vorba. Să o luăm de la Adam, adică de la colecția nouă. Genul nonficțiunii creative poate fi descris succint astfel: povești adevărate bine spuse. Sub numele Narator cei de la Publica au adunat o serie de întâmplări, istorii și memorii deopotrivă adevărate, tulburătoare și, uneori, amuzante.
Ați văzut Insider, filmul în care un om din interiorul industriei producătoare de țigarete dezvăluie niște grozăvii care de fapt duc la moartea a mii și mii de oameni? Paturi de împrumut e un fel de insider din industria hotelieră americană. Un film noir, cu accente tragice sau comice, în funcție de momentul zilei, hotel și personaje.
Nu e ușor să lucrezi în industria hotelieră, e probabil locul unde vorba aia veche „clientul nostru, stăpânul nostru“ a făcut cele mai multe victime, după războaiele mondiale. Și ambele tabere s-au jertfit cam în egală măsură: cei din hotelărie pentru că se umileau ca să îți păstreze slujbele, iar ceilalți, clienții adică, nici nu știau ce i-a lovit sau aflau prea târziu. Angajații dintr-un hotel pot fi niște diavoli, iar clienții dificili seamănă, chiar dacă sunt și bărbați, cu niște dive picate în uitare, care cerșesc atenție.
Acestea fiind zise, vi-l prezint pe Jacob Tomsky, autorul cărții și veteran al industriei hoteliere. Manierat, ireal de perspicace și nu mai onest decât e cazul, stăpânește fiecare aspect al domeniului, a lucrat în multe departamente și a primit numeroase promovări pentru calitatea serviciilor oferite. Locuiește la New York, orașul unde visele umblă libere pe stradă și se spulberă mai repede decât un balon de săpun.
De la perspectiva unui simplu ușier până la cea de lucrător nevăzut din spatele ușilor închise, Tomsky demască mașinăria și mașinațiile care stau în spatele hotelurilor de lux și consiliază potențialii oaspeți pe cine și cum trebuie să perie pentru a obține cele mai bune servicii.
Dar să nu vă gândiți că a trecut de partea cealaltă a baricadei. El însuși recunoaște că meseria de hotelier e un microb care nu te mai părăsește niciodată. Vorbește din proprie experiență, căci după primul job în industrie, la New Orleans, și-a luat o perioadă sabatică și a hălăduit prin Europa. Întors la New York, nu și-a gasit job în nici o altă parte, așa că a ajuns tot la un hotel. După multe aventuri și relații zbuciumate și cu colegii și cu clienții, a ajuns la înțelepciunea observatorului – cred că l-a ajutat și hobby-ul de a crea opere de artă din rechizite de birou. Nu erau prea reușite, păreau creația unui geniu dement, dar măcar îl scoteau din rutină :). Prin urmare, a ajuns să scrie o carte cu sfaturi care să facă viața mai ușoară și celor din hotel și musafirilor.
„Din New Orleans până la New York, am jucat după regulile hotelurilor și am învățat toate secretele industriei. Și pentru că nu îmi mai pasă, obiectivul meu este să vă ofer câteva sfaturi simple, nepublicate până acum. Vreți să vă cazați după ora permisă? Vreți servicii mai bune? Există modalități uşoare (majoritatea legale!) prin care să obțineți ce vreți de la un hotel, fără nicio bătaie de cap. Totul ține de detalii – de ce aveți nevoie, de persoana cu care trebuie să vorbiți, de cum ar trebui să vorbiți, de bacșișul pe care trebuie să-l oferiți pentru asta. Vreți să anulați rezervarea fără să plătiți penalizări? Nici o problemă. Poate că vreți doar să fiți tratați cu atenție și respect? Vă înțeleg perfect, dragi oaspeți! Haideți, calmați-vă, ființe fragile… luați-mi mâna… bun… așa… acum puneți niște bani în ea… foarte bine… mulțumesc. Așa arată o tranzacție corectă în industria hotelieră“, spune Tomsky.
Să revenim puțin la mine. Scriu acest material dintr-o cameră de hotel de pe litoralul bulgăresc. De cum am ajuns aici, m-am lovit de bariera lingvistică. V-a explicat deja Smiley cum e să vorbești engleza cu accent bulgăresc: chineză totală. Am descoperit că mai bine o rup pe românește gazdele noastre, decât pe englezește. Amabili la primire, au răspuns pozitiv la orice cerere – și m-am încăpățânat să le vorbesc în engleză pentru că îmi plac fețele lor concentrate, adică oamenii aștia mă ascultă cu adevărat! Am trecut și prin experiența hilară a instalării unui cablu de net în cameră, cu un cable guy care a picat brusc în depresie când a văzut Windows-ul în engleză. Dar s-a terminat cu bine și asta. Mai am vreo săptămână de stat aici, poate revin cu un update la întoarcere.
Oricum, sfatul ăsta e de urmat, să știți: „Să lăsați bacșiș întotdeauna. Dacă nu faceți asta, purtați-vă foarte frumos. Iar dacă nu reușiți să faceți nici una, nici alta ar trebui să va gândiți serios să schimbați periuța de dinți în fiecare dimineață“. E o abordare amuzantă care ascunde de fapt o realitate tristă. Gândiți-vă așa: în general, oamenii cu care ai de-a face zi de zi într-un hotel sunt cei care au salariile cele mai mici. Bacșișul pe care îl lăsați, oricât de mic – la New York există regula de 1 dolar – le transmite mesajul că munca lor e apreciată, nu că vreți să îi cumpărați. Căci nu știu dacă vreodată, în istorie, vreun om a costat doar un dolar sau doar cinci lei.
Și încă ceva: degeaba un client cârcotaș și prețios câștigă lupta cu prestatorul de servicii o dată. Dacă revine în același loc, își vor aminti de el! Și n-am vrut să sune a amenințare :).