Înainte de toate, trebuie să fiţi atente la amănuntul următor: autoarea cărţii De-aş avea un soţ cât o muscă este turcoaică. Aşa că percepţia ei în legătură cu bărbaţii s-ar putea să fie puţin diferită de percepţia noastră, care ne dăm europence sută la sută.

Volumul, destul de mic şi foarte lesne de citit al scriitoarei Hatice Meryem este, în primul rând, un exerciţiu de scriere, un efort creativ, bine şlefuit, liber ca şi concepţie şi ca exprimare, lăsându-ne să înţelegem ce dorim şi ce ni se potriveşte, într-o măsură mai mare sau mai mică, propriei construcţii sufleteşti.

Fiecare capitolaş începe însă cu „De-aş avea un soţ…“ şi continuă cu o poveste scrisă în vorbe poetice, dar amare în majoritatea lor, care nu duc exact cu gândul la vreo fericire nemaisimţită, ci mai degrabă la resemnare, supunere, un strop de supranatural, care apare aproape în fiecare relaţie, şi la combinaţii ciudate de idei şi cuvinte, semn că mintea unei femei este nemărginită când aruncă foarte multe gânduri înspre perechea sa.

Soţia unui măcelar sau a unui om chipeş, turcoaica stăpână a cuvintelor potrivite se mlădiază şi se pune în pielea tuturor femeilor imaginate de ea. Iar aproape pe nesimţite ei, bărbaţii, devin personajele principale, cu particularităţile lor, cu iubirea pe care o pot oferi sau nu, cu caracterele văzute prin ochii temeinici şi analitici de femeie.

Soţie de ţigan, de beţiv, de poet – toate destinele şi stările se ţes la rând, fără legătură între ele, armonioase ca prezentare, uneori tulburătoare prin adevărurile spuse într-un soi de joc seminaiv şi foarte, foarte captivant. Cartea întreagă este un exemplu foarte puternic de sâmbure creativ care luminează şi întunecă deopotrivă, vieţile sunt şi bune, şi rele, dar dacă le surprindem ambele feţe suntem cu atât mai câştigaţi.

E greu să fii femeie în lumea lui Hatice Meryem şi pare că ea ţine morţiş să accentueze acest lucru. E ceva greu de respirat şi de mestecat în paginile ei, o boare de sacrificiu etern şi de melancolie. Mă întreb cum arăta o carte scrisă invers, „De-aş avea o soţie”…

Paginile ei au însă mult umor, multă sensibilitate, multe nuanţe la alegere, căci totul pare, de fapt, o chestiune de alegere. Neliniştile trezite de ideile turcoaicei ne pot fi trimise la culcare cu un zâmbet, cu o pată de culoare şi cu o scriere parfumată şi profundă, care ne lasă cu gura căscată pe alocuri. Este o lectură uşoară şi grea în acelaşi timp. O lectură feminină.