E ultimul bărbat din viața mea: nenorocos, contorsionat, eliptic. Derutează nu doar pentru că numele îi sună a arab, iar el e persan din vechime, ci mai ales pentru că lumea nouă e uitucă, grăbită și plină de ingratitudini, căci cine își mai amintește de Omar Khayyam – poetul, filosoful, îndrăgitul unei lumi tihnite și pline de legende – de la care maică- sa i-a luat numele, când toți vorbim despre Iran ca despre „o axă a răului“, preluând sintagma de la George W. Bush Jr. (care nici el nu știa mare lucru despre acest spațiu, cum alții nu știau nici despre România acum ceva vreme).

Ca să- l fac personaj în carne și oase, am plecat după el în Iran, ceea ce nu a fost nici pentru mine prea simplu și nici pe el nu l- a făcut mai fericit. Dar nu voiam să- l schimb, ci să-l arăt – ceea ce e, de multe ori, mai greu de rezolvat decât orice. Fiindcă Omar vine dintr-o țară și dintr-o religie milenare și vrea să încapă, cu toată memoria lui, într-o lume agitată și consumeristă – a Europei celui de-al treilea mileniu – alegând fuga și exilul și abandonându-și la Teheran nevasta, pe frumoasa avocată Ghazal, care e o răzvrătită a libertății, într-o țară apăsată de teocrație și tabuuri – și pe unicul fiu, Armin. Dacă alți expați reușiseră, doar fiindcă aleseseră prigoana imediat după Revoluția islamică din 1979 și abdicarea Șahului Reza Pahlavi, Omar aleargă în cerc și se rătăcește pe aceeași orbită, fiindcă el e un exilat de tip nou, un fugar ezitant, într-o lume  a tuturor neșanselor. Da, întocmai asta am vrut să spun, lumea globală ni se arată dintr-odată ca o lume a tuturor neșanselor , iar Omar-zoroastrianul, păstrător al unui cult milenar din centrul Iranului – e exemplul viu al acestui eșec.

Dacă ar trebui să restrâng într-o frază povestea exilatului persan care orbește, nu aș spune decât că e o declarație de dragoste pe câmpul de luptă. Dar e și durerea și revolta mocnită dintre tată și fiul părăsit, sfiala și spaima bărbatului care pricepe ori care află prea puțin despre consoarta lui, deruta adultului însingurat, care se minte pe sine în mrejele unei amante care îi va rămâne până la capăt străină, visul unui călător, reveria unui contemplativ care construiește un labirint de iederă în câmp, lângă o prozaică benzinărie.

Ei, bine, poți să spui atât de multe lucruri într-o singură carte? – veți întreba pe drept cuvânt, iar răspunsul va veni de la sine, însă numai după ce veți fi citit cartea. Fiindcă Omar cel orb este un roman construit după regulile severe ale montajului de televiziune, care alege și separă, din enormul material înghițit de privirea bulimică a unei camere care filmează – tușele vibrante și definitorii, puținul semnificativ, abaterea expresivă. Omar, căruia, în țara de adopție i se va spune pe rând Homer, Homar, Teroristul și, uneori, Circumcisul e el însuși o sumă a propriilor sincope ori tăceri și, mai ales, e un ochi. Persanul care nu privește clar de la început, tocmai pentru că nu își asumă cu deplinătate  alegerile, se urcă, în cele din urmă, în propriul iris, ca să locuiască de fapt, alegoric vorbind, în propriii ochi care încep să vadă dinăuntru.

 

Carte de vizită:

Daniela Zeca-Buzura este absolventă a Facultății de Litere din București, a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și a unui masterat în Științele comunicării. Din anul 2001 este doctor în filologie al Universității din București și lector la catedra de presă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul aceleiași universități. La sfârșitul anului 2006 a primit distincția Personalitatea europeană a anului pentru România, secțiunea televiziune, acordată de Fundația Eurolink și Comisia Europeană. Din martie 2003 a fost redactor-șef al redacției Literatura-Arte, apoi directorul canalului TVR Cultural, până în 2012. A mai publicat volumele: Orfeea (poezie, Viitorul Românesc, 1994), Îngeri pe carosabil (proză, Coresi, 2000), Melonul domnului comisar (critică literarăa, Curtea Veche, 2005), Jurnalismul de televiziune (Polirom, 2005), Totul la vedere. Televiziunea după Big Brother (Polirom, 2007), Veridic. Virtual. Ludic. Efectul de real al televiziunii (Polirom, 2009), Istoria romanțată a unui safari (roman, Polirom, ed. I, 2009, ed. a II-a, 2011), Demonii vîntului (roman, Polirom, 2010) și Zece zile sub văl / Ten Days Under the Veil (jurnal de călătorie, Litera, 2011).