Despre gurmandul și vânătorul Hemingway

Despre gurmandul și vânătorul Hemingway

Sper că sunt mulți cei ca mine cărora le plac biografiile, inclusiv cele gastronomice. Chiar dacă Ernest Hemingway nu a fost autorul meu preferat, abordarea pasiunilor sale într-o carte cu numele Rețetele lui Hemingway m-a făcut curioasă. Cartea a pornit de la întrebarea: oare ce mănâncă un scritor de succes? Personal, nu această curiozitate m-a împins spre carte, ci cea legată de faptul că un autor și-a găsit timp pentru această formă de cultură (culinară).

Am aflat apoi că Hemingway era și un mare vânător, multe din rețetele sale fiind bazate pe trofeele obținute. Erau alte vremuri (parte din ele de război), când lumea supermarketurilor nu ne invadase și când gătitul acasă era marea artă.

„Am descoperit că există romantism în mâncare atunci când romantismul a dispărut din orice altceva. Și atât timp cât digestia mea rezistă, eu voi urma romantismul“, spunea Hemingway.

Datele biografice ale autorului romanelor Bătrânul și Marea ori Adio, arme! sunt împletite cu rețete de mâncăruri și băuturi preferate, uneori destul de sofisticate, încercate sau chiar inventate de acesta, cum ar fi celebrul Daiquiri.

Pentru că îi plăcea să bea, să mănânce și să călătorească, Hemingway frecventa des localurile, barurile, restaurantele din zonele unde ajungea. În opinia lui, trăsăturile unui patron de restaurant sunt:

„pasiune pentru mâncare, dragoste pentru oameni și o dorință de a le apropia pe cele două pentru a crea o experiență culinară plăcută“.

Mâncărurile recomandate în carte au multă savoare, multe influențe culinare din toate zonele de pe glob, dar mai ales franțuzești și asiatice. Despre această înclinație către mâncarea bună, un cunoscut de-al său spunea: „Ernest avea talentul de a-i face pe oameni să simtă că orice pretenție către un apetit pentru viață trebuie susținut de un apetit sănătos pentru mâncare“.

Iubitor de whisky dar și de vin, Papa Hem spunea:

„Vinul este unul dintre cele mai civilizate lucruri din lume și unul dintre acele lucruri culese din natură care a fost dus foarte aproape de perfecțiune. Vinul oferă mai multă satisfacție simțurilor decât orice alt produs ce poate fi cumpărat“. (fragment extras din volumul Moarte după-amiaza).

Pentru că este vară și vă pregătiți de vacanță, vă invit să vă preparați după rețeta lui Ernest Hemingway un Cuba Libre (Hemingway avea în Cuba o casă de 6 ha, în care a locuit cu a patra sa soție, Mary): 50 g rom (Havana Club sau Bacardi White), zeama de la o jumătate de lămâie, plus coaja, cola, gheață. Se toarnă romul și zeama de lămâie într-un pahar înalt. Se adaugă coaja de lămâie. Se umple paharul cu Cola și cuburi de gheață.

Cred că veți găsi multă inspirație gastronomică și bahică în cartea Rețetele lui Hemingway.

Back to top