Despre lupi şi noapte

Despre lupi şi noapte

Potopul de romane fantasy şi horror ce a inundat librăriile noastre în ultimii ani poate să lase impresia – mai ales cititorilor tineri – că aceste genuri sunt nou apărute pe piaţa literară, că reprezintă ultimele tendinţe ale industriei divertismentului şi că şi-au propus să înlocuiască literatura SF, care-i deja învechită.

Nimic mai greşit. Literatura horror şi cea fantasy sunt la fel de vechi ca şi literatura SF (sau chiar mai vechi).

La începutul secolului al douăzecilea, autorii nu încercau să se încadreze într-un anumit gen, poveştile lor îşi propuneau doar să uluiască cititorii (o revistă din perioada aceea, devenită celebră între timp, se numea Amazing Stories) şi foloseau în ele elemente SF, horror şi fantasy. A. Merritt, R. Bloch, Lovecraft şi mulţi alţii pot fi consideraţi pionierii mai multor genuri. Ulterior, când au apărut reviste specializate, iar autorii au început să se specializeze şi ei, tendinţa de a evada din când în când în domieniile învecinate a rămas, iar autori SF celebri, precum Andre Norton, Fritz Leiber, Poul Andreson, Ursula LeGuin şi alţii au scris romane fantasy foarte reuşite, iar un autor considerat maestrul horror-ului (mă refer la Stephen King) a scris romane fantasy şi SF  la fel de valoroase şi la fel de celebre ca şi restul operei sale. C. S. Lewis, cunoscut îndeosebi pentru romanele sale fantasy, a scris şi o serie de romane SF foarte apreciate. Iar exemplele pot continua.

În această lumea ciudată a autorilor de literatură a imaginarului, un loc aparte îl deţine Jack Williamson. S-a născut în 1908 şi a murit în 2006. A început prin a fi un adept al lui Merritt şi a sfârşit prin a scrie despre teme despre care nu mai scrisese nimeni înaintea sa (antimateria şi ingineria genetică – acest termen, pe care-l folosim în mod curent, a fost inventat chiar de el). A fost profesor universitar vreme îndelungată, iar scrisul a reprezentat pentru el doar un hobby, dar după ce s-a pensionat s-a dedicat în totalitate literaturii şi a obţinut o serie de premii de prestigiu.

Ca toţi autorii din anii treizeci, patruzeci, Jack Williamson nu se dedicase unui singur gen. A scris texte fantasy sau horror, în ciuda faptului că a rămas în conştiinţa publicului ca un mare autor de literatură SF. Romanul său considerat ca fiind cel mai reuşit, Mai întunecat decât crezi,  (roman apreciat până în zilele noastre, autori contemporani precum Peter Straub sau Neil Gaiman au doar cuvinte de laudă despre această carte) este un roman ce îmbină elemente fantasy, horror şi SF, dar care, în estenţă, este un roman horror, cu vrăjitoare şi vârcolaci. Interesantă preocupare pentru cel care a inventat termenul inginerie genetică, nu-i aşa?

Romanul lui Williamson a fost publicat în 1948. Pe vremea aceea, majoritatea autoarelor seriilor de succes de astăzi (cu vampiri, vârcolaci şi poveşti de dragoste) nu se născuseră, în unele cazuri nu se născuseră nici părinţii lor… Dar iată că romane scrise în perioada aceea – precum cele ale lui Tolkien sau C S Lewis – au succes şi în zilele noastre.

De fapt, despre ce-i vorba în cartea lui Williamson? Povestea începe foarte banal. Will Barbee, un reporter de succes, se afla pe aeroportul oraşului Clarendon, aşteptând sosirea unui prieten. De el s-a apropiat o tânără de-o frumuseţe răpitoare – cu părul roşu ca focul, cu ochii verzi, care era îmbrăcată elegant cu o haină din blană de lup polar… Şi care avea în geantă un pisoi negru. Şi ce poate să facă un bărbat  încă tânăr, când e abordat de o tânără extrem de frumoasă care îşi exprimă admiraţia faţă de realizările sale profesionale şi-i cere sfatul, în calitate de ziaristă începătoare? Un singur lucru: să se dea mare, să se umfle în pene şi să se laude cu ce ştie.

Aşa că Barbee îi va povesti despre cel pe care îl aştepta, doctorul Lamark Mondrick, care urma să sosească împreună cu echipa sa, întorcându-se din deşertul Gobi, unde făcuse o descoperire importantă – despre care intenţiona să vorbească imediat după debarcarea din avion…Numai că profesorul nu a apucat să povestească nimic despre descoperirea sa. După o scurtă introducere, în care a anunţat sosirea Fiului Nopţii, un Mesia întunecat, s-a întrerupt şi a pus o întrebare ciudată – dacă există pisici pe aeroport – apoi s-a prăbuşit mort. Iar Barbee s-a pomenit implicat într-o poveste ciudată – ce-i pare la început doar un vis – ce implică transformarea sa în lup sau într-un şarpe imens…

O poveste care merită citită, pentru că Jack Williamson o spune cu mult talent.

Back to top