N-aţi simţit niciodată că unele persoane vă scot din sărite şi că vă vine să le strângeţi de gât? Sigur, suntem persoane bine educate şi am fost învăţaţi să reprimăm cu grijă asemenea impulsuri, dar uneori e tare greu să te stăpâneşti…David Moody ne descrie, în Furioșii, un roman SF destul de bizar (care seamănă mai degrabă cu o alegorie) ce s-ar întâmpla dacă oamenii ar da frâu liber unor asemenea dorinţe.
Povestea se desfăşoară pe două planuri: pe de o parte ni se descriu nişte incidente sângeroase, iscate din senin şi fără nici un motiv evident, incidente terminate cu uciderea unor trecători nevinovaţi; pe de altă parte, ni se istorisesc diferite întâmplări din viaţa lui Danny McCoyne, un cetăţean obişnuit, funcţionar la Prelucrarea Amenzilor de Parcare (prescurtat PAP). Viaţa lui Danny se desfăşoară sub semnul ratării: e nemulţumit de slujbă, de situaţia sa materială, de modul în care îl tratează şefa sa – dar şi de modul în care îl tratează socrul său.
Şi are suficiente motive să fie nemulţumit. De exemplu, slujba sa – monotonă şi plictisitoare – nu-i oferă nici o satisfacţie, pentru că nu-l încântă ceea ce face, iar şefa sa e o individă care-l terorizează doar pentru că poate s-o facă. Din când în când, rutina e întreruptă de indivizi enervanţi, nesimţiţi şi puşi pe scandal, care consideră că au fost amendaţi pe nedrept (sau că le-au fost blocate roţile maşinilor fără motiv) şi care reuşesc să fie scutiţi de pedeapsa bine meritată pentru încălcarea legii făcând tărăboi şi ameninţând.
Dar Danny este un cetăţean model şi – în ciuda faptului că se enervează cumplit – se stăpâneşte şi nu le face nimic nici şefei sale, nici reclamagiilor plini de tupeu…În concluzie, prietenul nostru Danny duce o existenţă banală – ca mulţi dintre noi.
Numai că, încetul cu încetul, viaţa sa începe să fie afectată de incidentele acelea sângeroase, de accesele de violenţă izbucnite din senin. Mai întâi, ştirile de la televizor devin alarmante, arătând că incidentele respective se întind în toată ţara. Nimeni nu ştie ce le-a provocat, nimeni nu poate să spună dacă-i vorba de o molimă, dacă violenţa e transmisibilă, dacă este provocată de ceva anume.
Apoi eroul nostru şi familia sa asistă la asemenea incidente, care le provoacă spaimă şi oroare. Lucrurile se complică, autorităţile proclamă starea de necesitate, sunt impuse restricţii de circulaţie, aprovizionarea devine foarte dificilă, magazinele sunt jefuite, iar comunicatele oficiale solicită cetăţenilor să nu-şi părăsească locuinţa.
Oamenii devin suspicioşi, încep să-i bănuiască pe toţi cei care sunt mai agitaţi că sunt furioşi (aceasta fiind denumirea populară a celor ce-i atacau fără motiv pe cei din jur), au loc linşaje îngrozitoare… lumea ce păruse atât de normală se transformă brusc într-un infern. Danny se duce – la rugămintea soţiei – să-l aducă pe socru să locuiască împreună cu ei în perioada aceea atât de dficilă. Apoi posturile de televiziune încetează să mai emită, iar armata începe să cerceteze fiecare casă, căutând indivizi atinşi de morbul violenţei.
Danny începe să bănuiască – oarecum justificat – că socrul său se transformă treptat într-un furios. E adevărat că bătrânul fusese întotdeauna un cârcotaş şi un nesuferit agresiv, dar de data asta criticile lui acide păreau că ascund ceva mai mult decât o simplă acreală naturală. Iar în momentul în care bănuiala lui Danny se transformă în certitudine, eroul nostru îşi dă seama că viaţa sa e în joc şi decide s-o ia înainte socrului său. Adică îl ucide fără pic de milă. Numai că soţia sa nu acceptă prea uşor o asemenea faptă, îşi ia copiii şi fuge, convinsă că Danny s-a transformat într-un furios.
Romanul Furioşii este, dacă vreţi, o variantă originală de Apocalipsă. Autorul englez decrie în cel mai convingător mod cât de uşor se poate prăbuşi civilizaţia modernă, cât de subţire este spoiala de cultură şi de civism a omului contemporan. Oricare dintre noi poate fi un furios, ne spune Moody, şi nu avem nici un argument ca să-l contrazicem. La urma urmei, incidentele recente din Anglia – incidente violente şi fără o justificare reală – dovedesc că Moody are dreptate. Civilizaţia actuală – bazată pe tehnologie şi lipsită de solidaritate umană – este o construcţie fragilă şi ar fi bine să-i punem nişte proptele, cât mai e timp.