Suntem în perioada aceea a anului în care se aude peste tot Love is in the air și magazinele se umplu de inimioare și ursuleți de pluș, iar site-urile gem de mesaje de amor, siropoase, cleioase, fade sau amuzante. Adolescenții și tinerii îndrăgostiți au îmbrățișat sărbătoarea de Valentine’s Day nu neapărat din dorința de a-și exprima sentimentele, ci pentru că este încă un prilej de răsfăț și giugiuleală.
Dar ce fac cei trecuți de 30 de ani, pentru care iubirea nu mai are atâtea secrete și care nu se mai lasă păcăliți de o falsă sărbătoare copiată de la americani, doar pentru a încuraja consumul de ciocolată în formă de inimioară și vânzarea de plușuri imbecile? Probabil că unii merg cu valul și se lasă amăgiți frivol de o cină romantică – orice prilej e bun pentru o ieșire în doi – iar alții privesc în jur cu ochi critic și caută o alternativă creativă la promoțiile roz.
Ei bine, o astfel de alternativă este cartea Dragoste virtuală, de Daniel Glattauer. E pe eveniment, ca să zic așa, căci e vorba de amor. Dar e pentru oameni deștepți, pentru care o conversație virtuală nu e doar un schimb de cuvinte înșirate corect, ci un prilej de comunicare sinceră, de introspecție, de umor inteligent, de pasiune și de revoltă.
Începutul e din greșeală. Ea, Emmi Rothauer, trimite din eroare un mesaj pe adresa lui, Leo Leike, cerând să îi fie anulat abonamentul la revista Like. O greșeală de literă care generează o poveste de dragoste plină de emoție, așteptare, întrebări, îndoieli și profunzime. Femeia e căsătorită, dar se pare că scânteia din mariajul ei s-a stins demult. El e singur, tocmai ieșit destul de șifonat dintr-o relație cu posibilla iubire a vieții lui. Glattauer a ales foarte bine personajele – mature, spirituale, cu umor „de intelectual“, nu cred că o iubire consumată virtual între tineri de vreo 20 de ani ar fi fost la fel de frumoasă, la fel de poetică și la fel de memorabilă.
Știți cum se spune, extremele se atrag, așa că Emi și Leo nu fac excepție. Ea este vulcanică, nerăbdătoare, înaintează și se retrage, ezită, se sperie: „Trebuie să vă mărturisesc că de mult n-am mai avut un schimb de trăiri atât de intense cu cineva (..) în mailurile pe care vi le scriu pot fi Emmi cea adevărată, mai adevărată decât în orice alt context. Oamenii fac tot timpul compromisuri cu propriile lor sentimente dacă vor să le meargă bine în viața reală…“ El este mai precaut, mai profund, câteodată provocator sau misterios și în cele din urmă mai puternic: „Această Emmi construită artificial mi s-a părut atât de delicată, încât s-ar fi destrămat cu siguranță dac-aș fi pus mâna pe ea. Din punct de vedere fizic, nu era decât aerul dintre taste, pe care le foloseam ca să-I transmit ceva în fiecare zi. Da, Emmi, pentru mine asta a fost tot…O să-mi iau rămas-bun de la dumneavoastră. Al dumneavoastră, Leo“.
Au încercat să se vadă în viața reală, dar au ratat momentul. Comunicarea lor crește și scade în intensitate; când nu își scriu se simt incompleți, singuri, desperecheați. Când își scriu, ajung la replici tensionate sau la declarații involuntare de amor, care le dezvăluie vulnerabilitatea. Decizia de a se întâni, în sfârșit, este determinată de plecarea lui în America…dar este prea târziu. Veți simți, la final, că au rămas multe lucruri nespuse, multe emoții nemărturisite și vă veți întrista ca la aflarea veștii că cei mai buni prieteni s-au despărțit. Și erau perfecți împreună!