Eveniment inedit: „Cioran în stradă“ de Dan Perjovschi

Eveniment CioranJoi, 7 aprilie, la ora 18.30 la Institutul Francez se va lansa proiectul inedit „Cioran în stradă” de Dan Perjovschi. 20 de aforisme din opera lui Emil Cioran au fost reinterpretate grafic de artistul vizual Dan Perjovschi și vor putea fi văzute și citite timp de o lună în stațiile de metrou și de autobuz și în câteva puncte cheie ale capitalei.

Ambasada Franței și Institutul Francez din București marchează, prin acest eveniment, centenarul Cioran, în prezența Ambasadorului Franței Henri Paul, al Primarului General al Bucureștiului, Sorin Oprescu, al Directorului Editurii Humanitas, Gabriel Liiceanu și a lui Horia-Roman Patapievici, Președinte al Institutului Cultural Român. Cu această ocazie, Dan Perjovschi va realiza un desen pe peretele sălii Elvira Popescu.

„Să premedităm o întâlnire nemijlocită între scriitorul Emil Cioran și public, realizată exclusiv prin intermediul textelor sale, să revizităm clișeele legate de pesimismul acestui autor pentru a-i regăsi vitalitatea și stilul și, nu în ultimul rând, să aducem împreună două voci diferite, cea a unui scriitor și cea a unui artist vizual, iată doar câteva din punctele de plecare ale proiectului «Cioran în stradă» de Dan Perjovschi.“ a declarat Svetlana Carstean, coordonatoarea proiectului.

Back to top