UPDATE: Marjane Satrapi nu mai poate ajunge la București din motive de sănătate, a anunțat azi Institutul Francez.

Autoarea franceză de origine iraniană Marjane Satrapi ar fi trebuit sa fie prezentă, sâmbătă, în librăria Bastilia din București, ca să dea autografe pe cărțile sale apărute la editura Art, Persepolis și Broderii. BookMag vă oferă un portret al artistei Marjane Satrapi, care, chiar și în absență, este o autoare care merită toată atenția.

Considerat un must-read nu doar pentru pasionaţii de romane grafice, Persepolis a făcut milioane de „victime“ în rândurile cititorilor din toată lumea, autobiografia lui Satrapi primind deopotrivă premii pentru calităţile artistice şi pentru umărul pus la lupta antifundamentalistă. Momentele din copilăria lui Satrapi au drept fundal viața Iranului dinainte și de după revoluția din 1979. Primul volum al romanului grafic se încheie cu plecarea eroinei la studii, la Viena, pentru a fi cât mai departe de regimul totalitar.

Persepolis a fost calificată de guvernul iranian drept islamofobic, dar Satrapi a respins acuzația, într-un interviu din The Guardian: „Eu nu sunt un animal politic, sunt o artistă, la fel de critică la adresa cruzimilor Iranului teocratic și a fundamentalismului cerștin din epoca Bush“.

 

 

În Broderii, al doilea roman grafic marca Marjane Satrapi tradus în România, umorul discuţiilor dintre mai multe generaţii de femei iraniene este gata să ridice vălul care ascunde, de cele mai multe ori, realităţi nebănuite ochiului profan. Considerat un fel de Sex and the City iranian, acest volum nu scapă din vedere nici un subiect picant, fără să cadă însă în frivolitate. Trei generaţii de femei din familia ei discută degajat, sfidând eventualele prejudecăţi despre umorul şi relaxarea femeilor musulmane, despre sex, dragoste, cosmetică, dezamăgire şi ritualuri sociale. Cartea lui Satrapi abordează, pe ton de şuetă perfect integrat în benzi desenate, căsătoriile aranjate, dorinţa femeilor de a transforma rigorile unei lumi stricte într-un joc al inteligenţei sau strategiile pentru simularea virginităţii. Sub un titlu aparent banal se dezvăluie, cu foarte multă ironie şi umor contagios, teme care nu se sfiesc să dea de gândit. Broderii deschide o lume ascunsă de cele mai multe ori sub văluri, în care libertatea femeii trebuie constant negociată.

Marjane Satrapi nu este doar o artistă controversată, este o personalitate puternică, o femeie care și-a asumat fiecare alegere și fiecare act nonconformist care i-a atras criticile societății tradiționaliste iraniene. E și o vicioasă, mărturisește că trăiește pentru a fuma și ar fi fericită să moară din cauza fumatului. „Pentru mine fumatul este introspectiv. E un act poetic, de la gestul de a ține țigara la a inspira și expira fumul și la mirosul de tutun – ador să fumez“. Nu e de acord cu damnarea tuturor plăcerilor, i se pare inutil să renunțe la o plăcere doar pentru promisiunea fadă a unei vieți mai lungi și este amuzată și iritată de textele societății de consum care ucid plăcerea.

„Sunt contra fundamentalismului, nu împotriva unei religii anumite, fie că e islamism, iudaism, creștinism ș.a. Religia e o chestiune personală. E între tine și ceea ce consideri a fi divinitate și e bine să rămână la stadiul de relație foarte personală. În clipa în care a devenit publică, nu e bine“.

 

Iată un pasaj dintr-un interviu acordat recent de Marjane Satrapi (pentru Ariston Anderson):

 

De ce ați fost atrasă de romanul grafic ca formă de exprimare artistică?
Nu am putut alege între scris și desenat, așa că aceasta a fost cea mai bună formă de exprimare. M-am bucurat de ea multă vreme, dar este o muncă solitară. Acum, pasiunea vieții mele este cinematografia, poate peste câțiva ani voi găsi altceva. Însă nu-mi fac planuri de viitor. Viața e prea scurtă, nu avem câte 300 de ani înainte. Așa că fac lucrurile pe care mi le doresc acum. Un creator nu are salariu, nu are plan de pensie. Așa că dacă nu ai siguranță, măcar să ai libertate. Eu am ales libertatea.

 

Care este procesul dumneavoastră creativ?
Dimineața, când mă trezesc, sunt destul de morocănoasă. Aceasta-i începutul. Nu prea sunt o matinală. Lucrez în fiecare zi câte ceva, dar îmi place să fac și lucruri care să mă distragă de la ceea ce fac. Uneori simt nevoia să citesc, alteori doar să lenevesc, pur și simplu. Însă când încep un proiect, încep să trăiesc în stil nazist: mă trezesc la o anumită oră, mănânc anumite lucruri, fac sport ca să fiu în formă. Dacă am o cină bogată, după aceea nu mai pot lucra. Așa că trebuie să monitorizez totul, ca în armată.

 

Chicken with Plums este cel mai recent film al dumneavoastră, realizat în colaborare cu Vincent Paronnaud. Mai puțin explicit din punct de vedere politic decât Persepolis, Plums spune povestea unui bărbat care moare din cauza unei iubiri pierdute. Femeia din trecut poartă numele Iran – este doar o coincidență sau este vorba de visul pierdut al democrației în această țară? Care e mesajul acestei pelicule?

Nu am un mesaj special ascuns în acest film. Dacă oamenii se pot bucura de o oră și jumătate de visare, pentru mine e destul. Când aveam 25 de ani, îmi doream să schimb lumea și îmi spuneam: „Nu pot să schimb lumea“. La 30 de ani, mi-am spus cu convingere: „În mod sigur voi schimba lumea“. La 35 de ani am realizat că lumea mă schimba pe mine și asta nu mi-a plăcut deloc. Acum am trecut de 40. Am decis că schimbarea depinde de mine, poate chiar de propria-mi schimbare, de schimbarea micului univers din jurul meu.