Miramar, romanul egipteanului Mahfuz nu m-a prins de la bun început, mi s-a părut prea lent. După câteva săptămâni m-am hotărât să-l încerc din nou – Băieții de pe strada noastră –  alt roman al lui Naghib Mahfuz îmi plăcuse. Și în plus, o voce gravă avertiza ascultătorii Radio România Actualități despre pericolul la care se expun dacă vizitează în această perioadă Egiptul, inclusiv orașele Cairo și Alexandria.

La televizor sunt știri și imagini despre protestele din Egipt, despre Frăția Musulmană, despre o nouă revoluție egipteană. Miramar spune câteva povești despre o altă revoluție care a avut loc acum mai bine de jumătate de secol. Totuși, nu poți să nu observi că actorii principali par să fie într-un fel aceiași. 

Acțiunea din Miramar se petrece în Alexandria, anii 60. Patru locatari ai pensiunii Miramar povestesc despre felul în care viața lor a fost schimbată de către unul dintre evenimentele cele mai importante care din istoria Egiptului, revoluția de la sfârșitul anilor 50. Mahfuz vorbește prin dezamăgirile personajelor principale despre o țară care încearcă din răsputeri să se schimbe deși este ancorată puternic în trecut. Pe de o parte unii dintre egipteni și-au pierdut averile și au rămas săraci și fără perspective, de cealaltă parte, cei care fac parte din noul regim nu reușesc să evolueze atât de ușor și de rapid cum își imaginaseră inițial. Locuitorii pensiunii fac deci parte din două clase sociale diferite, una pe cale să se ridice (cu greu) iar alta care se prăbușește (rapid) odată cu schimbările aduse de revoluție. Primul care vorbește despre aceste schimbări este un jurnalist pensionar, Amir Wagdi, cel care a avut ocazia să observe și răscoala împotriva Marii Britanii din anii 20. Înțelept și împăcat cu propria viață se ferește să discute în contradictoriu cu Pasha, un alt locuitor, contemporan cu el care în lumina noilor evenimente a rămas fără majoritatea pământurilor și fără statutul de odinioară. „Revoluția le-a furat banii celor puțini și libertatea celor mulți“ – îi spune Pasha lui Amir Wagdi într-o discuție. Deși calm, acesta îi răspunde însă imediat – „când ați fost la putere n-ați respectat nici măcar libertatea asta“.

În momentul în care Zorha, o tânără țărancă se angajează la pensiune, lucrurile devin ceva mai complicate. Amir se consideră un fel de bunic al fetei și încercând să o încurajeze să părăsească definitiv mediul rural din care provine realizează că nici viața de la oraș pentru o tânără fată nu e mai ușoară. Zorha își părăsise satul în momentul în care familia încercase să o mărite cu un bărbat care nu-i era pe plac. La Miramar se luptă însă cu avansurile directe ale clienților uneori băuți. Analfabetă, Zorha angajează o învățătoare care să o învețe să citească, asta chiar dacă majoritatea oamenilor îi spun că este inutil – ea însă este foarte bine ancorată în prezent și știe exact ce își dorește de la viitor. Într-un fel este singura care încearcă să-și croiască drum în viață prin propriile puterii, ceilalți tineri din pensiune fie tânjesc după vremurile apuse fie încearcă din răsputeri să profite de noul regim la fel de corupt ca cel vechi.

Grecoaica Mariana, proprietăreasa pensiunii, odinioară o femeie frumoasă și cuceritoare, în prezent o femeie trecută și plină de amintiri despre o Alexandrie cosmopolită altădată încearcă să-i împrietenească pe clienții săi, extrem de speriată de eventualele consecințe ale conflictelor dintre aceștia. Comandă kebab și whisky pentru cină și îi convoacă la audiții ale programelor târzii de la radio, unul dintre preferatele ei fiind concertul cântăreței Umm Kulthum.

Liantul și în același timp mărul discordiei dintre locuitorii pensiunii pare a fi însă mai degrabă Zorha și nu Mariana. Timidă la început, fata învață în timp cum să se impună în fața locuitorilor bărbați. Pentru că trei dintre chiriași: Husni Allam un cuceritor bogat, Mansour Bahni – crainic radio și Sarhan al-Behairi un oportunist care încearcă să se îmbogățească sunt preocupați de mijloacele prin care pot să se afirme în viață dar și în ochii Zorhăi. Până la urmă această dorință dar și caracterul competitiv al celor trei va genera o ceartă serioasă între ei. Sarhan al-Behairi este găsit mort pe o străduță. Pe măsură ce aflăm poveștile fiecăruia dintre personaje misterul crimei este elucidat.