Galeria Rotenberg-Uzunov, în avangarda artistică

Galeria Rotenberg-Uzunov, în avangarda artistică

Galeria Rotenberg-Uzunov, dedicată exclusiv artei românești de patrimoniu, este inițiativa colecționarilor de artă

Mihail Rotenberg și Eduard Uzunov. Situată pe strada Constantin Esarcu

de lângă Ateneul Roman, galeria este dedicată artiștilor români din secolul XX. Este un punct de atracție pentru mulți dintre cei care scurtează timpul de așteptare înainte de a merge la concertele de la Ateneu, prilej de a vedea piese minunate din arta lui Camil Ressu, Theodor Aman, Gheorghe Petrașcu, Samuel Muetzner, Oscar Han, Octav Băncilă s.a.

Insăși galeria este o operă de artă, cu o fațadă impresionantă. Pentru amenajarea acestei fațade, cei doi colecționari au dorit un proiect care să răspundă unui set de criterii: o poartă care să asigure siguranța galeriei, o pergolă și o reclamă neconvențională. Conceptul de bază al proiectului a fost dorința de a realiza un obiect de design urban care să asigure atât un accent vizual în contextul istoric în care este amplasat, cât și un obiect care prin materialitatea sa să fie legat de funcțiunea spațiului și de lucrările de sculptură din interior.

Mihail Rotenberg este născut la Cernăuți, este cunoscut în lumea întreagă ca specialist de top al comunicațiilor digitale. De cîțiva ani este producător de vinuri și colecționează artă, în special artă românească interbelică.

Eduard Uzunov e bucureștean, faimos pentru ridicarea celei mai importante afaceri din domeniul imobiliar, Regatta. Pasionat colecționar de artă, deține o impresionantă colecție de pictură autohtonă, icoane și sculptură românească.

Fie că faceți o plimbare la pas prin centrul orașului, fie că mergeți la un concert de la Ateneu, rezervați-vă câteva minute pentru o vizită la galeria de arta Rotenberg – Uzunov.

 

Back to top