Gary Chapman își lansează la Bookfest volumul cu limbaje ale iubirii

Curtea Veche Publishing vă invită la lansarea volumului Cele cinci limbaje ale iubirii. Ediția pentru bărbați în prezența autorului Gary Chapman. Evenimentul va avea loc vineri, 27 mai 2011, începând cu ora 18.00 la standul editurii Curtea Veche din cadrul Târgului de carte Bookfest (Pavilionul 14).

Bestseller internațional, volumul Cele cinci limbaje ale iubirii. Ediția pentru bărbați. Cum să-i arăți partenerei că ești implicat trup și suflet în relație a fost tradus în aproape 40 de limbi și vândut în peste 2 milioane și jumătate de exemplare, după ce a ocupat numărul 1 în topul New York Times. Cartea este o versiune adăugită a celebrei cărți Cele cinci limbaje ale iubirii, scrisă de același autor.

Volumul se adresează bărbaților căsătoriți sau implicați într-o relație și oferă sfaturi pertinente pentru rezolvarea problemelor de cuplu. Oamenii își exprimă dragostea în mod diferit, iar Dr. Gary Chapman spune că există cinci limbaje ale iubirii bărbaților: timpul petrecut alături de femeia iubită, declarațiile, darurile, serviciile oferite și contactul fizic. Pentru o relație sănătoasă, este important să descoperiți propriul limbaj de iubire, dar și pe cel al partenerei.

Gary Chapman
este un autor de succes și un consilier matrimonial renumit pentru conferințele lui pe probleme familiale, organizate peste tot în lume. Bazându-se pe experiența sa de peste 30 de ani în domeniu, a scris 30 de cărţi destinate problemelor de cuplu, printre care „Cele cinci limbaje ale iubirii. Cum să-ți exprimi față de partener implicarea trup și suflet” (Curtea Veche Publishing, 2008), „Iubirea ca un mod de viață” (Curtea Veche Publishing, 2010), ”Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor” (Curtea Veche Publishing, 2011), toate aceste titluri numărându-se printre cele mai bine vândute cărți de literatură non-fiction ale editurii Curtea Veche din ultimii ani.

Lansarea va fi precedată de o conferință de presă ce va începe la ora 16.00 la cafeneaua literară Lavazza (Pavilion C5, Romexpo).

Back to top