Cel mai important eveniment al zilei de vineri a fost conferinţa Căutătorilor de Poveşti, un proiect Biblionet & Ministerul Culturii despre poveştile pe care le spun bibliotecile din ziua de azi. Irina Păcurariu, Cătălin Ştefănescu, Vlad Petreanu şi Radu Paraschivescu au fost cei patru călători care au bătut ţara şi au adus la lumină poveşti extraordinare despre bibliotecari şi biblioteci din diferite zone ale ţării. La finalul călătoriei au aşternut totul pe hârtie şi a ieşit o carte pe care o puteţi descărca gratuit de pe site-ul proiectului.

Simon Toyne, autorul britanic al trilogiei Sancti, a fost pentru a doua oară la Bucureşti pentru a promova titlul al doilea, Cheia. Au fost alături de el Andrei Gheorghe, nu doar un ambasador al colecţiei Strada Ficţiunii, ci şi un cititor avid de literatură de calitate, şi Sanda Nicola.

Andrei Pleşu a reuşit să adune şi de data aceasta o mulţime de cititori în standul Humanitas, unde s-a lansat Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste.

Sâmbătă, forfota a început de la prima oră şi a crescut în intensitate, astfel că la prânz nu mai aveai loc să arunci un ac şi nu te înţelegeai cu interlocutorul decât dacă urlai la el. Mi-ar plăcea să cred că fiecare vizitator a plecat de la târg măcar cu o carte.

Vedetele zilei de sâmbătă au fost scriitorii români tineri: Filip Florian, Florina Ilis, Cătălin Dorian Florescu, Florin Irimia, dar şi noul almanah Anticipaţia şi volumul de versuri al lui Bob Dylan, tradus de Mircea Cărtărescu. Neagu Djuvara a generat, ca la fiecare târg, cozi interminabile la autografe şi e admirabil cât de mult poate rezista cu zâmbetul pe buze în faţa unei mulţimi care stă să îl sufoce.

Până vineri seara, târgul a fost vizitat de 31.000 de persoane, iar după estimarea mea, cred că sâmbătă au fost cam tot atâtea. Ar fi excelent să fie depăşit pragul de 100.000 de vizitatori – mai este o zi, vom vedea.

Mi-ar fi plăcut să vă spun că s-a schimbat ceva în tipicul lansărilor de carte de la Gaudeamus, dar nu, nu pot. Sunt la fel! Pentru cei care încă nu au aflat cum e cu magia PR-ului de editură la un târg de carte, iată reţeta: se ia cartea (care de obicei ajunge la stand chiar în ziua lansării), se ia autorul (cu cât mai celebru, cu atât mai bine, vine lumea!), se invită doi-trei distinşi oratori care fie scriu despre cărţi, fie vieţuiesc în lumea publică, fără nici o legătură că domeniul editorial, se amestecă toţi într-un colţ de stand, în faţa unui microfon şi se dă startul petrecerii.

Cine a fost la târgurile de carte, ştie că  o persoană din public nu înţelege nimic din ce se petrece la o astfel de lansare, fiindcă vorbitorii de la standurile alăturate intră în competiţia de spart boxe. Fiecare urlă în legea lui, fiecare încearcă să îşi aducă invitaţi cât mai glossy, care să atragă presa. Ce iese din toată această babilonie? O vânzare de carte – de obicei amicii autorului cumpără. Şi atât. Pe oricine ai întreba după o oră, nu mai ştie nici cine a vorbit, nici despre ce carte, nici de cine era scrisă.

N-ar fi mai bine ca în loc de aceste evenimente, într-un loc în care cei mai mulţi vin doar să cumpere, să fie nişte oameni care să vorbească despre cărţi şi să ghideze cititorii către cărţile pe care le-ar putea lua acasă? N-ar fi mai bine să fim mai creativi la nivel de promovare a cărţii şi s-o facă fiecare în funcţie de titlu şi potenţialul de vânzare şi nu de cantitatea de sclipici aruncată în jur?

Orice circ făcut într-un târg de carte este destinat nu celor care vin să cumpere cărţi ci acelora – mai mulţi, mult mai mulţi – care vin să caşte gura şi să adune pliante, ori să-şi umple burţile pe gratis la evenimentele care au şi catering.