Pe Strada Zahărului resemnările sunt amare. Familia se împuţinează şi moartea pândeşte fiecare vis. Stăpânul casei nu mai jonglează cu năzuinţele copiilor săi. E prea târziu pentru a-l mai însura pe mezinul idealist, Kemal, preocupat de filozofia lui Bergson şi de cercetările darwiniste. Nu numai articolele în care mezinul Kamal susţinea că fiii lui Allah se trag, de fapt, din maimuţă, citite în zeflemea de foştii camarazi de pahar, îl fac pe marele negustor Ahmad să lase capul în pământ, ci şi modelul existenţial, specific unui burlac european semi-savant, îl umplu de mâhnire. Dar nu mai are prestanţa de altădată. Nu mai poate să-şi strige mânia pe care acum o sugrumă în convalescenţe tăcute. Şi nici amantele nu-i mai ţin de urât, acum sunt o copie gârbovită a curtezanelor dintr-un Cairo ireversibil.
Strada Zahărului este ultimul roman din Trilogia Cairoului. Atmosfera este austeră, iar trăsăturile vivace sunt estompate prin culori spălăcite. Nu este finalul unei familii unite, ci deznodământul istoric al unei epoci tulburi. Lupta pentru independenţă are o evoluţie plină de contradicţii. Tinerii vor să-i alunge pe englezi, dar, pe ascuns, le copiază libertăţile morale. Dacă în primul roman al trilogiei, O plimbare prin palat, Cairo era desluşit vag printre florile din grădina unei soţii supuse, în ultimul roman este văzut din mijlocul mulţimii ce-i aclama şi apoi îi condamnă pe liderii mesianici transformaţi în tirani.
În prim-plan nu mai este viaţa individuală, ci istoria colectivă. Naghib Mahfuz se dovedeşte a fi un observator lucid al schimbărilor din Egipt. Un Egipt divizat între apucăturile moderne şi chemarea tradiţiei, iar această scindare eliberează ecouri tocmai în conştiinţa personajelor. Nepoţii respectabilului negustor Ahmed au alte aspiraţii. Nu plăcerile oferite de lăutarese îi cotropesc. Acum îi animă doar lupta politică. Sentimentele pârguite în Palatul dorinţei sunt vândute pe utopii sociale. Urmaşii năbădăiosului negustor nu se mai întorc la căldura spaţiului familial, aşa cum făcea bunicul lor după nopţile pierdute prin budoarele înşirate pe malul Nilului. Nu trupurile unduitoare le tulbură monotonia, ci numai trepidaţiile politice. Refugiul lor este strada împânzită de manifestanţi, iar plăcerile clandestine au devenit, acum, ideile politice neacceptate încă.
Noul Cairo nu-i menajează deloc pe moştenitorii trecutului, cu atât mai puţin pe Ahmad, tatăl înlăturat de la cârma familiei sale. Nepoţii sunt prea ocupaţi să asculte mulţimea decât sfaturile bătrânilor. Obişnuit să controleze viaţa intimă a copiilor săi, Ahmad nu mai este o autoritate morală pentru noua generaţie formată dintr-un student comunist şi un adolescent fundamentalist, ale cărui experienţe erotice lasă în urmă nişte remuşcări total necunoscute bunicului hedonist. Lor li se adaugă un viitor jurist, mândria clanului, implicat într-o legătură amoroasă promiţătoare pentru escalada socială a familiei, dacă nu ar fi fost vorba de un iubit, fie el şi un politician influent.
Din ruina familiei şi a vechiului oraş iau naştere himerele trecutului, hrănite cu nostalgii sfâşietoare. Kamal rămâne o biografie ambulantă a vechiului Cairo. Viaţa lui a devenit o umbră a evenimentelor afective de la sfârşitul adolescenţei, când femeia iubită a preferat o partidă maritală avantajoasă, plină de perspective cosmopolite. Kamal a rămas prizonierul unei lumi unde nihilismul, plăcerile fugitive şi acceptarea unor convenienţe arhaice, menite să restaureze faţada unor superstiţii indispensabile celor ce vor să fie în rândul lumii, se amestecă sub haosul unui Cairo bombardat, parte a infernului dezlănţuit de cel de-al Doilea Război Mondial.
„Celulele se tot înnoiesc (…) ducând cu ele ultima amintire. Trecerea timpului…ea modifică şi anulează totul. Se poate întâmpla ca în adâncul sufletului omenesc să rămână un ecou la limita dintre uitare şi amintire. Un glas de demult, o adiere de parfum, o umbră pot readuce totul în zona conştientului, transformând acel ecou într-o melodie cunoscută“.
Fiorii morţii grăbesc amintirile şi anulează graniţele temporale din memoria personajelor. Înaintea sfârşitului ameninţător, viaţa încape într-o galerie de imagini pierdute. Figurile şterse s-au repezit să ia contur şi să bântuie mintea personajelor. Iubirile din trecut, conflictele nerezolvate, resentimentele îmbâcsite si relicvele unor prietenii sunt chemate la căpătâiul unei familii deznădăjduite pentru a-i revela nişte înţelesuri nebănuite până în momentul deznodământului. Te întrebi dacă vei asista la un sfârşit personal sau la unul format din cioburile unor tragedii colective.
Recenzie de Adriana Gionea – Townportal, pentru BookMag.