„S-ar putea s-o țin așa la nesfârșit. Să nu știi că ceva e al tău, decât după ce te-ai descotorosit de el“ – Holly Golightly.

Despre acest roman micuț, Mic dejun la Tiffany, s-a scris mult, s-a făcut și un film celebru cu Audrey Hepburn. Norman Mailer (de două ori laureat cu premiul Pulitzer) considera că Truman Capote a fost „cel mai perfect scriitor al generației sale“, referindu-se la stilul prozei acestui roman. Chiar Truman Capote, mărturisind că a avut două cariere ca scriitor, susținea că Mic dejun la Tiffany a fost un moment de cotitură, romanul fiind începutul celei de a doua cariere. Și credea acest lucru pentru că scriindu-l, s-a apropiat cel mai mult de ceea ce el vroia să facă și unde vroia să ajungă.

Publicat în 1958, Mic dejun la Tiffany este povestea unui scriitor gay care în tinerețe trăise o prietenie stranie cu o foarte jună socialite, fiindu-i vecin și devenindu-i confident. Chiar îndrăgostit de ea. Și cum să nu fi fost îndrăgostit de Holly Golightly, atâta vreme cât ea era excentrică, misterioasă, fascinantă, neconvențională, aproape o ficțiune, imprevizibilă, considerată de unul dintre personajele cărții o „țicnită, impostoare, dar o impostoare autentică“. Cartea ei de vizită era foarte potrivită firii ei aventuroase, pentru că pe ea scria „Domnișoara Holly Golightly. Călătoare“.

Apelul la concret al autorului ne duce la descrieri ale personajelor de o forță care se impune imaginarului cititorului: „păr blond de culoarea cremei de vanilie“, „ochi limpezi ca apa de ploaie“, „ochi apoși“ , „degete pătate de cerneală“ etc. Dar, în toată povestea, Holly ne apare mereu alta ca prezență fizică, dar mereu aceeași ca personalitate. Ea ducea o viață tumultoasă, plină de surprize, de gânduri și acțiuni aiurite.

Holly îi spune povestitorului părerea ei despre curve: „…unele dintre ele vorbesc cinstit, dar toate au inimi necinstite“. Nu numărul de amanți contează, ci faptul că „nu poți face amor cu un tip și să-i iei banii fără măcar să te prefaci că îl iubești“. Nu corpul e necinstit, ci inima. Și asta pentru că trebuie să fii cinstit nu în sensul legii, ci cinstit cu tine însuți. „Să fii orice, dar nu un laș, un prefăcut, un escroc sentimental, o curvă “, afirmă cu fermitate Holly.

El, povestitorul, devine prietenul lui Holly, trăind în preajma ei „acea dulce profunzime când doi oameni pot comunica mai bine prin tăceri decât prin vorbe“. Holly se mișca în lumea celor cu bani mulți jucându-se cu destinul, dar acest prieten al ei își dă seama că deși noi oamenii ne schimbăm, indiferent dacă vrem su nu, Holly era dintre cei puțini care nu se schimbă. De ce? Pentru că „prea devreme se formase caracterul lor. Și acest fenomen seamănă cu îmbogățirea bruscă când apare o lipsă de simț al proporțiilor“. Acești oameni, ne spune autorul cărții, deci povestitorul, „trec prin viață și ies din ea cu același pas hotărât fără să dea nici o atenție stâncilor de pe marginea drumului“. Așa era Holly.

Truman Capote este un scriitor care adesea pretindea, cu multă siguranță, că poate cunoaște intim oameni cu care de fapt nu s-a întâlnit niciodată, așa cum este Greta Garbo. În mod ciudat, el o citează în acest roman, ceea ce sugerează că declarația este reală.

Norman Mailer a lăudat foarte mult această carte, afirmând că este scrisă de „un omuleț plin de curaj. Truman Capote avea 1.60 m și-și afirma fără rezerve homosexualitatea. Norman Mailer era și el tare scund, fiind și el cunoscut pentru aventurile lui sexuale atât cu bărbați cât și cu femei, (a fost căsătorit de nu mai puțin de șase ori!). Bănuiesc că dintre mulții admiratori ai lui Truman Capote, Norman Mailer l-a simțit foarte bine, i-a perceput intimitatea poate mai mult ca oricine. Și, mai cred că atât Truman Capote, cât și Norman Mailer aveau ceva comun cu Holly. Poate de aceea personajul principal al acestui roman este fără îndoială Holly și nu povestitorul care s-a intersectat în tinerețe cu ea.