În ciuda controverselor iscate în jurul politicienilor de pretutindeni, constat cu plăcere că sunt și ei oameni. Și vă dau doar un exemplu: „După 13 ani de căsătorie, eram complet domesticit, slab și neajutorat“, recunoaște Barack Obama.
Cartea Îndrăzneala de a spera, scrisă de Barack Obama și apărută la editura Rao este scrisă în 2006, pe vremea când actualul președinte al SUA era doar senator. Deși mai slabă ca stil decât cărțile politice scrise de familia Clinton sau Tony Blair, volumul împărtășește viziunea lui Barack Obama pe diverse teme ale societății americane contemporane: insecuritatea economică, tensiunile rasiale și religioase, legăturile de familie.
Actualul președinte al SUA scrie cu un ton intim şi cu umor autopersiflant despre acomodarea lui cu postura de senator, despre încercarea de a echilibra cerinţele funcţiei publice cu cele ale vieţii de familie şi despre propriul angajament religios din ce în ce mai profund. „Te gândești numai la tine. Nu am crezut niciodată că va trebui să cresc copiii singură“, îi spunea la un moment dat Michelle Obama soțului său. El pretinde că nu cerea decât puțină tandrețe, dar în schimb a avut parte de „negocieri interminabile cu privire la fiecare treabă din gospodărie, de liste lungi de lucruri pe care trebuia să le fac sau pe care uitasem să le fac și de o atitudine în general acră…. Credeam că 
dragostea mea trebuia să fie suficientă. Din punctul meu de vedere, nu avea de ce să se plângă“. Cred că este un ton și o discuție comună oricărei familii de pretutindeni și mă bucur să văd că avem probleme comune, indiferent de cultura, locul, ocupația sau societatea din care provenim.
Obama pune mare preț și pe educația copiilor. „De câte ori întâlnesc un copil care vorbește clar și mă privește în ochi, spune «Da, domnule», «Mulțumesc», «Vă rog» și «Scuzați-mă» mă simt mai încrezător în viitorul țării“, explică el. „Toți banii din lume nu vor crește performanța elevilor dacă părinții nu fac nici un efort să-i învețe pe copiii lor că trebuie să muncească din greu și să aibă răbdare pentru a obține ceea ce doresc“. Președintele american crede în puterea culturii de a determina atât succesul individual, cât și coeziunea socială, și crede că societatea americană își asumă un risc ignorând factorii culturali.
După el, investițiile care pot face America mai competitivă în economia globală sunt cele în educație, știință și tehnologie și independență energetică.
În unele situații el vede lucrurile destul de clar cu privire la probleme obișnuite ale oamenilor. „Sunt convins că sentimentele antiimpozite, antiguvern, antisindicate apar ori de câte ori oamenii se trezesc că așteaptă la coadă într-o instituție a statului unde este deschis numai un ghișeu, în timp ce trei sau patru funcționari pălăvrăgesc între ei în văzul tuturor“. Sau: „Nimic nu-mi înseninează ziua mai mult decât să am de-a face cu cineva, oricine, care e mândru de munca lui și face mai mult decât se așteaptă de la el“.
Despre originile și diversitatea din familia sa are multe de spus: este fiu al unui negru și al unei albe, născut în amalganul rasial din Hawaii, cu o soră care este pe jumătate indoneziană, dar care este luată adesea drept portoricană sau mexicană, un cumnat și o nepoată cu strămoși chinezi, rude de sânge care seamnănă cu Margaret Thatcher și altele care seamănă cu Bernie Mac.
Referitor la corvoadele zilnice, Obama arată înțelegere în privința problemelor soției sale: „Nu doar alergătura continuă între serviciu și copii făcea situația lui Michelle atât de grea, ci și faptul că, din punctul ei de vedere, nu făcea niciunul din aceste lucruri bine. În mintea ei, se luptau două imagini despre sine – dorința de a fi o femeie cum fusese mama ei, puternică, de încredere, care ținea casa și era întotdeauna acolo pentru copiii ei, și dorința de a excela în profesia ei, de a-și lăsa amprenta asupra lumii și de a realiza acele planuri pe care le avusese când ne-am cunoscut“.
Și ca lucrurile să fie și mai plăcute (prin faptul că simt și alții asta), nici Barack Obama nu era mulțumit de el. „Și totuși, dintre toate domeniile vieții mele, de capacitățile mele de soț și de tată mă îndoiesc cel mai mult“. Și recunoaște: „Dacă diferența dintre ideea de paternitate din mintea mea și realitatea de compromis pe care o trăiesc nu este unică, asta nu-mi ușurează sentimentul că nu îi ofer întotdeaua familiei mele tot ce aș putea“. Printre defectele sale enumeră o incapacitate de a aprecia, indiferent de cât de bine mergeau lucrurile, fericirea care era chiar în fața lui.
În iulie 2004, Barack Obama a electrizat participanţii la convenţia naţională a Partidului Democrat cu un discurs care se adresa americanilor din întregul spectru politic. Mai ales o expresie a rămas fixată în mintea ascultătorilor, ca un memento, – „îndrăzneala de a spera“. El s-a referit la faptul că, în ciuda tuturor neînţelegerilor şi conflictelor din istoria Statelor Unite, americanii au fost întotdeauna călăuziţi de un optimism tenace în ceea ce priveşte viitorul.
Probabil de aici a venit și titlul acestei cărți.