Vasile Ernu, autorul best sellerului Născut în URSS, deja tradus în cîteva limbi de mare circulaţie, şi a cărţii de ficţiune-eseu Ultimii eretici ai imperiului, a adunat interviuri cu intelectuali ruşi contemporani şi le-a publicat în volum:  Intelighenţia rusă azi. Cum găsiţi aici tot soiul de personaje interesante, n-am făcut altceva decît să selecteze cîteva „faze“:

  • Oleg Aronson, critic de cinema printre altele, observă ce ritm de îmbătrînire accelerat are filmul. Cea mai interesantă dimensiune i se pare aceea de metadocument, potenţialul de falsificare a istoriei în cinematografiei fiind enorm. De altfel, putem vedea ce paradă de CIA a fost la ultimele Oscaruri.
  • Lev Danilkin, critic literar care a scris o biografie literaturizată foarte apreciată  despre controversatul Aleksandr Prohanov, vorbeşte despre ce merită citit în ultimii 20 de ani în literatura rusă: Pavel Pepperştein, Zahar Prilepin, Serghei Samsonov, Aleksei Ivanov.
  • Ekaterina Degot, critic de artă şi curator, vede ca pe un neajuns frica artiştilor contemporani de propagandă politică. Arta a avut întotdeauna de-a face cu propagadanda, spune ea. Mai este şi o critică foarte dură adusă aristocraţiei artistice aşa zis neoficiale, de fapt profund anti-populare şi prea prinse în jocul iubirii pentru Vest.
  • Boris Kagarliţki, sociolog, activist, dizident – sovieticii îl acuzau că e anti-sovietic, iar după ce a căzut URSS era arestat ca apărător al puterii sovietice – una dintre cele mai provocatoare voci ale cărţii şi ale Rusiei contemporane. Kagarliţki are analize interesante ale fenomenului corupţiei pe care uneori o identifică cu un soi de rentă într-o societate organizată pe caste şi nu pe clase, ca-n Vest. Celebra întrebare „piaţă liberă sau Gulag?“ este o întrebare falsă care inhibă orice încercare de reorganizare a societăţii.
  • Mihail Kotomin e un tip de-a dreptul erudit în ceea ce se cheamă cultură de masă. Este iubitorul „Europei de buzunar“ (Grecia, Portugalia, România şi alte „ţări pierdute printre hărţi”) pentru că spune el sînt conservatoare unui spirit European democratic cum marile ţări uită să mai afişeze. Cultura de masă e fenomenul principal al ultimului secol. De aceea trebuie să fim atenţi la detalii: „Se ştie, bunăoară, că ideologul-şef al regimului petrolier, cardinalul din umbră al regimului de la noi – Vladislav Sokurov -, este un mare fan al lui Tupac Shakur, un portret al acestuia aflîndu-se şi pe un perete al biroului său din Kremlin“.
  • Gherman Sadulaev, romancier care a scris „Eu sînt cecen“ (e de origine din Cecenia, dar reneagă regiunea în varianta ei postsovietică), este de asemenea un rapsod al „proletariatului de birou“.
  • Aleksandr Prohanov e scriitor şi ziarist foarte cunoscut în Rusia, autor al unor gesturi texte care au scandalizat de-a lungul vremii. Radicalismul său apasă uneori direct pe rană: În două rînduri tranşează cazul Soljeniţîn, folosit de liberali ca armă anti-sovietică apoi aruncat ca o măsea stricată. Inamic al oligarhului Berezovski pe care totuşi l-a întîlnit şi despre care povesteşte cum plănuia la un moment dat să înfiinţeze partidul „Stalin“ unde fiecare lider regional ar fi trebuit să-şi schimbe numele din buletin în „Iosif Stalin“. Tot Berezovski i-a spus că a participat la „conceperea lui Putin“ şi spune că pentru a fi înţeles trebuie să nu uităm că la Kremlin se bat două mari divizii: oligarhii şi forţele de securitate.

În fine, în plină explozie de rusofobie e bine să vedem şi ce gîndesc intelectualii lor. Vi se va părea uneori neaşteptat de potrivit şi cu europenismele noastre „de buzunar“.