Invitații de onoare ai Salonului de Carte Bookfest 2015

Invitații de onoare ai Salonului de Carte Bookfest 2015

Șase dintre cei mai importanți scriitori cehi contemporani vor sosi săptămîna acesta la București, ca învitați de onoare ai Salonului Internațional de Carte Bookfest, unde Republica Cehă este oaspetele principal.

Iubitorii de literatură vor avea ocazia să îi întîlnească la ediția de anul acesta a Salonului de Carte Bookfest pe: laureatul Premiul Uniunii Europene pentru Literatură pe anul 2011 – Tomáš Zmeškal, pe este una dintre cele mai îndrăznețe și originale voci din literatura cehă contemporană, cunoscută drept autoarea romanului-fenomen Dumnezeițele din Moravia – Kateřina Tučková, pe scriitorii veșnic îndrăgostiți de România – Martin Vopěnka și Roman Ráž, precum și pe doi dintre cei mai importanți poeți cehi din noua generație – Kateřina Rudčenková și Tomáš Míka.

TOMÁŠ ZMEŠKAL (1962) este unul dintre numele de prim rang ale prozei europene contemporane, laureatul Premiului Uniunii Europene pentru Literatură pe anul 2011. Prozator, profesor și lector de scriere creativă, Tomáš Zmeškal a studiat Limba și Literatură engleză la Kinga’s College, University of London. A lucrat ca lector, traducător, interpret, profesor de liceu și profesor asistent la Universitatea „Carolina” din Praga. A publicat trei volume de proză foarte apreciate: Scrisoare de dragoste în scriere cuneiformă (2008; ediția în limba română: Curtea Veche Publishing, 2015, traducere de Mircea Dan Duță), Biografia mielului alb-negru (2009) și Socrate pe ecuator (2013).

T.O. Bobe: „Tomáš Zmeškal are acea căldură în surprinderea omenescului din cuvinte și gesturi mărunte pe care numai scriitori de mare finețe, cum ar fi Cehov sau Hrabal, o au.”

Svetlana Cârstean: „Pe Tomáš Zmeškal nu-l grăbește nimic, el este unul dintre acei prozatori care scrie avînd timpul de partea lui. Un debut la 42 de ani vorbește de la sine despre naturalețea și atipicitatea autorului. Acest maestru al personajelor, al umorului și delicateții deopotrivă, locuiește în aceeași cameră cu Cehov și Gogol, dar joacă jocul cu unelte postmoderne.”

KATEŘINA TUČKOVÁ (1980) este una dintre cele mai îndrăznețe și originale voci din literatura cehă contemporană, cunoscută drept autoarea romanului-fenomen Dumnezeițele din Moravia, bestsellerul absolut al literaturii cehe din ultimii ani (tradus recent în limba română, la Curtea Veche Publishing, de Anca Irina Ionescu). Aprecierea publicului a făcut din această carte un fenomen literar și i-a adus autoarei următoarele premii: Josef Škvorecký, 2012, Premiul pentru bestseller, 2012, Magnesia Litera – Premiul cititorilor, 2013, České knihy – Premiul cititorilor, 2013. În 2014, Teatrul Municipal din Zlín a pus în scenă o dramatizare a romanului, iar drepturile cinematografice au fost cumpărate de FilmBrigade. Kateřina Tučková este prozatoare și curatoare. A absolvit secția de Limbă și Literatură Cehă și cea de Istoria Artei din cadrul Universității Masaryk din Brno. A pregătit zeci de expoziții de pictură contemporană, în Cehia și în străinătate. Este autoarea monografiei scriitoarei Věra Sládková (2009) si ale altor două proze: Montespaniada (2006) și Expulzarea Gertei Schnirch (2010).

Simona Sora: „La fel ca personajele sale – Surmena, Fuksena sau Josefina Mahdalova –, Kateřina Tučková este o Dumnezeiţă din Moravia. Una care nu ghiceşte în ceară stinsă în apă, una care nu fierbe ierburi de leac şi nu invocă micii demoni în lumea sublunară, însă o fiinţă care ascultă de acelaşi resort uman tainic, al continuării poveştii, cu orice preţ.”

scriitori cehi bookfest 2015

ROMAN RÁŽ (1935), prozator, dramaturg și scenarist. A studiat istoria artei și estetică în cadrul Universității Masaryk din Brno și Teoria Filmului și Dramaturgia la Facultatea de Arte Cinematografice din Praga. A lucrat în radio și televiziune, iar din 1971 lucrează ca freelancer. A publicat în jur de 25 de cărți, printre care Vînzătorul de umor (1979), In flagranti (1989), Faust moare de două ori (2003; ediția în limba română: Editura Cartier, traducere de Lidia Našincová ) și primele două părți trilogiei despre secolul XX.

Vasile Ernu: Roman Ráž este unul dintre marii scriitori subversivi ai Europei care combină ironia și umorul cu o naturalețe și forță ce-l fac demn de un urmaș al «Bravului soldat Švejk»…”

KATEŘINA RUDČENKOVÁ (1976), poetă apreciată la nivel internațional, prozatoare, dramaturg. A absolvit Conservatorul „Jaroslav Ježek” si Universitatea Cehă de Agricultura, lucrînd în acest moment ca editor. Stilul ei literar se bazează foarte mult pe elemente tradiționale ale romantismului și ale existențialismului, printre cele mai importante lucrări ale sale enumerîndu-se titluri precum: Ludwig (1999), Nu e nevoie să mă vizitați (2001), Cenușă și desfătare (2004), Mersul pe dune (2013), colecția de proze Nopți nopți (2004) sau drama Niekur (2007).

Răzvan Țupa: Părăsind poezia pentru teatru sau fotografie și revenind periodic la versuri, Kateřina Rudčenková pare să vină cu experiența paradoxului pe care lirica îl reprezintă în fața genurilor expresive stabilite azi ceva mai solid din punct de vedere instituțional.”

MARTIN VOPĚNKA (1964), scriitor și publicist, directorul editurii Prah, președinte al Asociației Librarilor și Editorilor din Cehia, călător împătimit. A absolvit Facultatea de Inginerie Fizică și Nucleară, dar nu a practicat sau profesat niciodată în cadrul acestui domeniu. A publicat peste 15 lucrări de proză, dintre care trei au apărut în limba română Dansul lupilor (1998), Drum spre niciunde (2012) și Amintiri fără culoare (2015), cea mai recentă traducere în limba română, publicată de Editura Vremea, în traducerea Hellianei Ianculescu.

Norman Manea: „Cartea pe care Martin Vopěnka o va lansa la Bookfest 2015, Amintiri fără culoare, confirmă instinctul literar sigur şi rigoarea prudentă, nuanţată a scriitorului, care, cum el speră, prin „developarea unei înregistrări vechi obţine o imagine care reprezintă o oglindă fidelă a lumii de atunci, astăzi dispărută, […] o mică bijuterie epică.”

TOMÁŠ MÍKA s-a născut în 1959 la Praga. Opera sa cuprinde cărţile de poezie  Distrugerea animalelor, 2003 şi Jurnalul unui om rapid, 2007. Cartea sa de povestiri scurte, Und, a fost publicată în 2005. Lucrează ca traducător din limba engleză. Printre alţii, i-a tradus pe: Samuel Beckett (Watt), John Bunyan (Călătoria pelegrinului) şi James Hogg (Memoriile personale şi confesiunile unui păcătos cu temei).

Mircea Dan Duță: Tomáš Míka este unul dintre cei mai cunoscuți și admirați poeți cehi ai momentului. creația sa are particularitatea de a fi atît «literară», cît și «scenic», întrucît autorul știe să-și transforme lecturile în veritabile «show-uri literare».”

Standul Republicii Cehe în calitate de invitat de onoare al Salonului Internațional de Carte Bookfest, ediția a X-a, va fi amplasat în Pavilionul C4, iar cele aproximativ 20 de evenimente organizate de Centrul Ceh București, sub sloganul CEHIA – REPUBLICA LITERATURII, vor avea loc atît la stand, cît și la spațiul de evenimente din cadrul Pavilionului C4.

Back to top