Laureat al premiului Nobel pentru literatură, Coetzee ascunde în spatele autobiografiei ficţionale Tinereţe o parte din ratarea unui artist care se vede nevoit să se piardă printre blocurile de beton şi sticlă ale Londrei în orele rigide de lucru ale unui programator în care nu se regăseşte. Luându-şi ca mentori literari scriitori precum Pound şi Eliot, refuză orice sentimentalism în literatură, suprapunându-şi peste normele acestora propria formare şi aplecare spre matematica pură.

Sud-africanul John ajunge într-o Londră mult prea complicată şi lipsită de vitalitatea interioară pe care el o visa în Cape Town în cercurile artiştilor europeni. Nevoia de a obţine permisul de şedere în Europa îl obligă să accepte locuri de muncă departe de profilul său de artist. În lumea oamenilor cu costume negre la birouri, cu pauze fixe şi cu ore prelungite de muncă, aspiraţiile sale de a învăţa chineza, persana şi araba, pentru că altfel s-ar simţi un barbar, nu-şi au rostul. Considerându-se a fi mai taciturn şi mai rezervat decât Picasso, tânărul sud-african îşi confirmă personalitatea nu în artă, ci în viaţa socială. Retras, fără un cerc de prieteni se plimbă prin spaţiile Londrei străin până şi de sine însuşi. Entuziasmul de început în faţa primei oferte de muncă, asistent pentru lucrări experimentale la Rothamsed, se risipeşte odată cu neconcordanţa nevoilor sale artistice. În acelaşi mod, viaţa la IBM devine o corvoadă pe care o duce zilnic doar pentru a i se permite să rămână în Europa.

Femeile cu care îşi intersectează drumul sunt şi ele bizare forme de a-şi regăsi într-un fel partea artistică. Tânăra Sally însă îl face martor unui episod sumbru al unui avort, în timp ce Caroline este cea care, într-o altă postură, îşi împlineşte drumul artistic în lumea actoriei.

Drumul său este tangent cu lumea artistică doar în sălile de lectură de la British Museum unde cărţile îi regăsesc personalitatea dar îl îndepărtează pentru totdeauna de birourile de sticlă în care este nevoit să meargă în fiecare zi.

Concluziile la care ajunge conturează o formă de ratare aproape totală prin pierderea ultimei convingeri a unui ales în ale artei. Credinţa că probabil şi pe el îl aşteaptă doar o viaţă mediocră, lipsită de sclipirea geniului nu mai lasă nimic în interpretarea firului pe care îl va urma.

Felul în care un tânăr cu veleităţi de artist încă neiniţiat în cercurile europene se pierde pe sine în încercarea de supravieţuire este una dintre cele mai realiste şi dure imagini ale neconcordanţei între societatea de astăzi şi elitele intelectuale. În cazul său, jumătatea de măsură îi induce starea de dezechilibru şi de aplatizare conform cerinţelor de supravieţuire ale societăţii contemporane.

Până unde poate duce această inadaptabilitate a spiritului fin în ale artei în faţa societăţii de consum este, de fapt, întrebarea pe care o lansează cartea lui Coetzee şi pe care, de altfel, o lasă deschisă şi la finalul cărţii. În volumul Tinereţe se vor regăsi cu siguranţă mulţi tineri pe jumătate artişti pe care împrejurările i-au dus, fără voie, departe de artă, de spirit şi mai aproape de trepidanta dezvoltare a unei societăţi deosebit de pragmatice.