Copiii preferă să citească în timpul liber cărțile despre care se discută în grupul lor de prieteni sau cele despre care află de pe internet. Recomandările profesorilor și ale părinților sunt privite cu scepticism, probabil din cauza prăpastiei intergeneraționale și a faptului că de obicei dascălii și familia sunt surse de teme și îndatoriri, nu de recomandări agreabile pentru timpul liber.

În primele două săptămâni de întâlniri cu copiii în cadrul campaniei LECTURA E COOL(TURĂ)! m-am bucurat pentru că am cunoscut elevi receptivi la mesajul campaniei și dornici să discute și despre altceva decât temele de școală. E drept, demersul meu a fost susținut exemplar de profesorii lor, care au participat la dialog cu delicatețe și au încercat să se distanțeze de rolul de dascăl, devenind doar unul dintre receptorii mesajului nostru și povestind despre lecturile lor de adolescență.

Prima întâlnire, la Slobozia, la Salonul de carte. Peste o sută de elevi din clasele a IX-a și a X-a, aduși la întâlnirea cu Aurora Liiceanu de către profesorii lor. După prezentarea volumelor din colecția Aurora Liiceanu de la Polirom, începem discuțiile despre lectură și cărțile citite de plăcere. Copiii ascultă cu atenție, râd pe înfundate la glumele oratorilor, dar nu intră în dialog. Timizi, reținuți, nu au inițiativa vreunui discurs, dar răspund dacă sunt întrebați. Alegem un băiat cu tunsoare modernă și atitudine relaxată – e genul greu de citit și asta o dovedește lista lui de activități. Deși nu pare, e un copil care citește mult, iubește opera lui Mircea Eliade, scrie eseuri frumoase la română și are timp și de voluntariat pentru fundațiile din oraș. O colegă de-a lui recunoaște cu jumătate de glas că lecturează mai ales romanele la modă printre adolescenți, cele cu vampiri. Întrebată dacă extrage din lectură vreun model sau își clădește un sistem de valori pe baza cărților citite, se fâstâcește. Și are dreptate, e încă la vârsta la care citești pe apucate, ce-ți pică în mână, fără vreo selecție riguroasă. După o discuție de aproape două ore limbile abia li se dezleagă dar, ghinion, trebuie să se întoarcă la ore. Sper să revenim la Slobozia în primăvară și să continuăm dialogul nostru.

Grupul Școlar de Construcții Mihai Bravu – primele întâlniri cu elevii din București. Am ales special o școală cotată ca medie, ca să pot realiza care e nivelul copiilor. Prima vizită o fac, împreună cu doamna Prof. Carmen Iosif (o gazdă excelentă!), la o clasă de seral – nu e inclusă în campanie, dar e o experiență care merită bifată. Într-o clasă cu o ușă fără clanță, șapte tineri; ar fi trebuit să fie mai mulți. Asta e, o zi  mai slabă. Discutăm despre lecturile lor de timp liber, îi întreb dacă ei citesc și altceva decât ce le trebuie pentru școală. Nu prea! „Poate o Sandra Brown de la ziar, vreo carte din seria BPT, că astea sunt pe buzunarul nostru“, spune o fată. „Eu am citit Hemingway, Virginia Woolf…“, spune alta. Nu mă așteptam, sincer! Lecturi grele și solicitante pentru o persoană care încă nu și-a terminat studiile și este la nivel de clasa a IX-a. O țigăncușă mă privește fix, din prima bancă: „Eu am citit Baltagul. TOATĂ!“. Mă amuză foarte tare declarația ei, e clar că a fost un efort care trebuie spus lumii. „Și ți-a plăcut?“ „Da, Vitoria Lipan, cel mai tare!“. Le dăruiesc niște cărți, se bucură și ar vrea chiar câte două. Dar după o analiză atentă, fiecare alege ce crede că i se potrivește. Vor citi și vor face schimb între ei, pentru a discuta despre aceste cărți împreună. E un prim pas, nu doar pentru încurajarea cititului, ci și pentru coagularea unui grup de lectură. Sper ca doamna profesoară să își găsească puțin timp și să mai discute cu ei despre aceste lecturi.

A doua vizită, la o clasă a X-a, în aceeași școală. Costi Rogozanu este invitatul special al întâlnirii. Copii mai relaxați, în haine trendy, dar mass market. Doamna Carmen Iosif se retrage în ultima bancă, să aibă imaginea completă a discuției noastre și să devină „invizibilă“. Costi Rogozanu îi provoacă, le spune cât de greu e să începi să citești, cât de dificilă e alegerea unor titluri, cum trebuie să îți acorzi timp și răbdare ca să ajungi la lectura aceea care te sensibilizează și te atrage, cum îți formezi gustul literar. Elevii recunosc că lectura nu e printre activitățile lor preferate de timp liber, preferă jocurile pe computer, întâlnirile cu prietenii, privitul la televizor. Doar că televizorul te transformă într-un couch potato, în timp ce o carte te face părtaș la acțiune. Iar jocurile pe computer au un final, prietenii nu sunt întotdeauna disponibili…parcă lectura devine o opțiune. O fată spune că n-are stare să citească, preferă să joace șah cu calculatorul. Costi Rogozanu îi povestește despre eseul lui Julian Barnes despre șah și despre alte cărți care ar putea s-o intereseze. Inițial dispuși la dialog, elevii sunt reduși la tăcere când sunt chestionați în amănunt asupra preferințelor de lectură. Aceleași cărți cu vampiri, cu seria Amurg drept cap de listă – fetele, apoi cărțile lui Joseph Delaney din Cronicile Wardstone, O lume dispărută, Ferește-mă, Doamne de prieteni! de Watts – băieții. Ultima lectură m-a uimit, recunosc, nu cred că sunt foarte mulți adolescenți care să citească lucrări de acest nivel.

Le-am adus cărți cu vampiri, m-am gândit că le plac. Am sensibilizat doar publicul feminin, dar am obținut și promisiunea unor băieți că vor citi câte ceva, dacă vor să desființeze „prostiile cu vampiri“. Premiile ce vor fi acordate la Gaudeamus le-au stârnit interesul!