Kei Miller (n. 1978) a crescut în Kingston, Jamaica. Studiază în Anglia creative writing la Manchester Metropolitan University, sub tutela profesorului şi poetului Michael Schmidt. Debutează în 2006 cu volumul de poezii Kingdom of Empty Velluies (Heaventree Press) şi imediat după aceea public antologia de povestiri The Fear of Stones. În 2007 ajunge pe lista finaliştilot la Commenwealth Writer’s Prize. În acelaşi an editează antologia New Caribbean Poetry, iar în 2010 publică romanul The Last Warner Woman. Kei Miller locuieşte alternative în Jamaica şi Anglia, unde predă creative writing la Universitatea din Glasgow.

Recomandare: ascultaţi-l pe Kei Miller recitînd pe pagina proprie din Poetry Archive: http://www.poetryarchive.org

 

Ce înseamnă poezia pentru tine, este un fel de a-ți exprima părerea despre ceea ce se petrece în lume, despre ceea ce se petrece cu tine sau poate ea să fie un act social?

Pentru mine poezia este să faci ceva ce nimeni n-a mai făcut vreodată, sunt foarte implicat din punct de vedere social însă nu cred că poezia ar trebui să fie despre asta. Poeziile care nu spun nimic nou sau care nu aduc nimic nou în felul în care folosim cuvintele nu au valoare, sunt goale și lipsite de sens. Dacă vreau să scriu despre ceva ce mă procupă sau deranjează chiar în acest moment scriu un eseu. Nu cred că poezia trebuie să vorbească despre ceva ce s-a petrecut ieri, sau care se petrece chiar în acest moment.

Poate că alți scriitori au alt fel de a se exprima, mie îmi ia foarte, foarte mult timp să scriu un poem și dacă l-aș scrie despre ceva ce se petrece acum, momentul specific despre care aș vorbi ar fi deja trecut, irelevant. Într-un eseu cred că aș putea scrie despre prezent și apoi mai cred că punctul de vedere pe care vreau să-l exprim are foarte multe de a face cu limbajul pe care-l folosesc. O situație din prezent care cere o rezolvare urgentă trebuie descrisă folosind un anumit limbaj. Sigur că sunt poeți care scriu despre anumite situații din prezent însă nu-i consider ca fiind neapărat foarte buni deoarece astfel de poeme folosesc doar situației respective, nu rezistă în timp.

Eu vreau să scriu poezii care să dureze mai mult decât un eveniment care se petrece acum, vreau să scriu poezii despre situații care s-ar putea întâmpla peste un an sau cândva în viitor.

 

Am înțeles că scrii și altfel de literatură, pe lângă poezie, ești totuși cunoscut ca poet, crezi că poezia te reprezintă mai bine?

Scriu povestiri, scriu eseuri, scriu romane și da, scriu poezie. Nu cred că poeziile mă definesc mai bine neapărat deși odată ce le citești îți cam faci o părere despre mine și cum sunt eu. Dar ai putea să afli la fel de multe lucruri despre mine și din eseurile mele. Totuși, nu scriu pentru a-mi dezvălui identitatea, nu gândesc scriitura mea în termenii aceștia. Misiunea mea este să lucrez cu cuvintele pentru cuvinte. Îmi plac toate genurile literare deopotrivă și tocmai din acest motiv eu nu mă numesc poet, romancier sau eseist ci scriitor.

 

Ești și profesor, în Jamaica lucrurile sunt ca în România din punctul acesta de vedere, nu prea poți trăi doar din scris?

Sunt și profesor dar în Scoția, predau ore de scriere creativă și pentru că da, în Jamaica nu poți să trăiești doar din scris, din punct de vedere financiar acest lucru n-ar fi fost posibil acolo.

 

Ai un scriitor preferat european? Cunoști scriitori români?

Îmi place Hilary Mantel și sunt foarte, foarte mulți poeți care-mi plac, ar fi o listă prea lungă. Nu știu foarte multe despre literatura românească și tocmai asta face ca șederea mea aici să fie cu atât mai interesantă. România seamănă mult cu Jamaica chiar dacă este mult mai mare ca țară. În Jamaica scriem în engleză și asta cumva ne integrează mai ușor în comunitățile de scriitori din afara țării. Sunt însă foarte multe asemănări între problemele cu care se confruntă și scriitorii jamaicani și cei români, cred că aș putea spune că acest lucru este specific tuturor scriitorilor care provin din țări mai mici.

 

Cine ți-ar plăcea să-ți cânte poeziile la o adică?

Hm, nu m-am gândit până acum la asta, cred că Tracy Chapman, o iubesc. Uite că nu m-am gândit la asta deși până la urmă este un fel de traducere a poeziilor mele în alt fel de gen. De altfel dacă ar dori cineva să-mi traducă poeziile într-o altă limbă mi-ar plăcea ca acel cineva să fie poet. N-aș dori să am eu controlul asupra cuvintelor, cel care ar traduce ar putea să-și ia libertatea de a interpreta cum dorește ceea ce am scris, nu i-aș impune eu cum s-o facă. Asta se aplică și în cazul cântăreților, oricare dintre ei ar dori să cânte, în orice gen muzical ar dori s-o facă aș fi de acord și n-aș interveni să spun: aș vrea să cânți așa sau așa ca să-mi placă mie.

 

Toată lumea care ajunge în România spune că e o țară frumoasă, cu oameni extraordinari, etc, etc. Totuși, nivelul de trai de aici a scăzut destul de mult și cumva, pe străzi vezi mai multe nuanțe de gri decât culori vesele. Ție cum ți se par România și românii până acum?

N-aș putea să-ți răspund foarte clar la asta. Observ spre exemplu cum stau lucrurile în Jamaica, cum toți cei care vin spun că le place foarte mult senzația de relaxare pe care le-o oferă țara, genul de vibrație reggae pe care-o regăsesc peste tot, turiștii nu observă felul în care lumea se zbate să trăiască, nici nu-și dau seama că această senzație de relaxare ascunde greutățile reale cu care se confruntă locuitorii. Însă eu cred că oricare dintre versiunile pe care le are cineva despre un loc, fie că sunt gri sau frumos colorate sunt versiuni la fel de adevărate ale locului respectiv.

Ce-mi place și când vine vorba despre Jamaica este că acolo sunt cel puțin două milioane de variante ale țării care există simultan în același loc. Se poate întâmpla ca să vezi doar nuanțele de gri și în același timp să fie ceva extraordinar de frumos iar ceea ce vezi să fie adevărat așa cum poți să vezi și dincolo de asta și să descoperi lucrurile mai puțin frumoase și ascunse și imaginea asta să fie la fel de reală.

Ca scriitor ai nevoie de două perechi de ochi, una care să-ți spună ceea ce văd este extraordinar, n-am mai văzut nimic asemănător vreodată și o alta care să-ți spună că ceea ce vezi tu frumos este doar la suprafață și că de fapt în spatele acestor lucruri se ascunde o realitate mai puțin luminoasă. De fapt este vorba despre percepții multiple, dar toate adevărate, în aceeași măsură.