Saptamana aceasta, intra in librariile autohtone editia in limba romana a celui mai recent roman al lui Umberto Eco – Cimitirul din Praga, in traducerea Stefaniei Mincu. Cartea apare in limba romana la numai o luna de la lansarea editiei originale, Polirom fiind printre primele edituri din lume care publica in traducere noul roman al lui Umberto Eco.
Cimitirul din Praga spune povestea lui Simonini, un personaj misterios, cu lacune de memorie si dubla personalitate. Nu se stie exact cu ce anume se ocupa – cel mai probabil, cu falsificarea de scrisori si acte oficiale, din moment ce guvernantii, politia si serviciile secrete din multe tari sunt interesate de munca lui si vor sa-l angajeze. In documentele sale revine obsesiv celebrul cimitir evreiesc din Praga, cu lespezile sale suprapuse si cu ceasul ale carui limbi se invart in sens contrar celui obisnuit. Intre conspiratii si revolte, Umberto Eco arata cum se deseneaza incet-incet noua tabla de sah pe Vechiul Continent in a doua jumatate a secolului XX. Un roman cutremurator, despre aspecte ale unei politici trecute sub tacere, care arunca o lumina sumbra asupra viitorului.
„Erudit, pasionant, noul roman al lui Umberto Eco ne arunca in vartejul ametitor al istoriei moderne, aratandu-ne cum poate fi pus in practica un proiect de exterminare.” (La Repubblica)
„In Cimitirul din Praga, Umberto Eco imbina realitatea istorica si inventia literara, precizia documentara si placerea fabulatiei, hiperstructura narativa si efectele de clarobscur, fascinand cititorul, care din Risorgimento ajunge rapid la bonapartismul francez, asista la liturghii negre sau coboara in subteranele Parisului…” (La Stampa)
„Un roman despre putere, despre instrumentele ei oficiale si partile ei intunecate, despre punctele ei nevralgice (guvernele, Biserica, lojile masonice) si organele ei executive (armatele, administratia, partidele). Un roman istoric care ne dezvaluie cum se fabrica si cum functionează Istoria.” (L’Unita)
Umberto Eco s-a nascut la Alessandria (Piemont) la 16 ianuarie 1932. Si-a facut studiile universitare la Torino, luandu-si licenta in estetica. Din 1971 este profesor de semiotica la Universitatea din Bologna. Conduce revista VS. Quaderni di studi semiotici. In anii ’60 a fost unul dintre reprezentantii de frunte ai avangardei culturale italiene, numarandu-se printre fondatorii revistelor Marcatre si Quindici. Din 1959 este consilier editorial al celebrei edituri Bompiani. A primit nenumarate premii si distinctii culturale, inclusiv Legiunea de Onoare (1993). A predat la cele mai faimoase universitati din lume, fiind Doctor Honoris Causa a peste 50 dintre ele. A scris romane (Numele trandafirului, 1980, Premiul Strega, 1981, si Premiul pentru Cea mai buna carte a anului; Pendulul lui Foucault, 1988, Premiul Bancarella; Insula din ziua de ieri, 1994 ; Baudolino, 2002), studii de semiotica, estetica si teorie literara (Opera deschisa, 1962; Apocaliptici si integrati, 1964; Poeticile lui Joyce, 1966; Structura absenta, 1968; Formele continutului, 1971; Tratat de semiotica generala, 1975; Cum se face o teza de licenta, 1977; Lector in fabula, 1979; Semiotica si filosofia limbajului, 1984; Limitele interpretarii, 1990; Sase plimbari prin padurea narativa, 1994; Interpretare si suprainterpretare, 1975; Despre literatura, 2002), eseuri (Kant si ornitorincul, 1997), articole (reunite in volumele Jurnal minim, 1963; Al doilea jurnal inim, 1990; Secretul Minervei, 2001).