Lansare de carte și sesiune de autografe Neagu Djuvara

Neagu DjuvaraÎn curând va apărea ediția de lux a volumului Ce au fost „boierii mari” în Țara Românească? Saga Grădiștenilor (secolele XVI–XX) de Neagu Djuvara. Una dintre cele mai bine vândute cărți ale anului trecut, Ce au fost „boierii mari” în Țara Românească? este o cercetare asupra unei familii boierești și, în fapt, un volum ce privește istoria institutiilor politice românești premoderne. În această nouă ediție, Neagu Djuvara revine asupra subiectului, îmbogățindu-l cu noi observații, noi ilustrații, un glosar de termeni istorici, un indice de nume și, nu în ultimul rând, cu un tabel genealogic sintetic, realizat după o concepție proprie, patentată de autor.

Volumul va fi prezentat publicului de Neagu Djuvara, Mihai Dimitrie Sturdza și Gabriel Liiceanu, sâmbătă, 2 aprilie, ora 12.30, la Librăria Cărturești, Café Verona (str. Arthur Verona nr. 13-15).

La acest eveniment, Neagu Djuvara va vorbi și despre ediția 2011 a romanului său autobiografic Însemnările lui Georges Milesco, volum în care se regăsesc momente importante din viața sa, din tinerețe și adolescență, ca o prelungire în trecut a Amintirilor din pribegie.

„E o carte tristă și profund pesimistă de la mijlocul vieții mele, în care trec pe seama eroului, Georges Milesco, mai toate avatarurile vieții mele de până atunci.” (Neagu DJUVARA)

Back to top