Nu mai am timp să scriu. Nici măcar nu sunt sigură că mai ştiu să scriu. Într-o zi mi-am dezinstalat Word-ul din computer, nu ştiu de ce, pur şi simplu a fost o zi din aia. Şi nu l-am mai instalat. Aşa că nu mai scriu la calculator. De asta, de la o vreme, văd că am început să mă întorc la hârtie. Scriu cu pixul, dar nu mai mult de trei-patru propoziţii. Văd ceva pe stradă şi îmi notez într-un carneţel, ca să nu uit. În rest, totul e harababură, obligaţie, scandal, nimic frumos, nimic prietenos sau cald.

Citesc în metrou şi îi invidiez pe cei care scriu. Ba chiar, uneori, pierd vremea plângându-mă că nu am timp. Plângându-mă că mă doare ceva sau că, uite, ce repede trec anii. Sunt o plângăcioasă. Sunt o pierde-vară cu multe pe cap. Sunt un om care scrie în creier. Merg pe stradă şi întru în carte. Adaug, tai, şterg, adaug la loc. Zic, o să mă duc acasă şi o să notez toate astea, dar n-o fac. Nu fac nimic din ce ar putea să fie bine. La o singură chestie sunt consecventă: nu uit niciodată să încerc să conving oamenii să citească. Pentru că e cel mai bun lucru pe care îl pot face. Să deschidă cărţile şi să spere că vor fi fericiţi.

Top 10 Cărți

1. Zenobia, de Gellu Naum – aş citi-o la nesfârşit, pentru că vocile din cartea asta am impresia că vin, de fapt, din mine.

2. Un veac de singurătate, de Gabriel García Márquez – am citit-o când eram în liceu şi a fost singura carte pe care am amânat să o termin, am citit-o cu încetinitorul, pentru a dura cât mai mult senzaţia atât de vie a acelei lumi.

3. Orbitor, de Mircea Cărtărescu
4. Dragostea e un câine venit din iad, de Charles Bukowski – cartea pe care aş fi vrut să o fi scris-o eu.

5. Băiuţeii, de Filip şi Matei Florian – este una dintre cele mai mişto, mai proaspete şi mai puternice cărţi pe care le-am citit în literatura română.

6. Pastorala americană, de Philip Roth – pentru că Roth este „tatăl lor“.

7. Eseu despre orbire, de José Saramago – pentru că m-a lăsat uluită de ce lumi poate genera bietul nostru creier.

8. Nici o privire, de Jose Luis Peixoto – pentru că Peixoto e un om atât de viu care scrie extraordinar.

9. Soţ şi soţie, de Zeruya Shalev – pentru că nu am citit o carte care să spună mai bine ce se întâmplă între doi oameni care se despart.

10. Adam şi Eva, de Liviu Rebreanu – Pentru că am citit-o în copilărie şi am înţeles nişte lucruri pe care le-am ţinut minte până azi. Nişte lucruri despre oameni. Şi pentru că are nişte imagini uluitoare.

 

Lavinia Bălulescu s-a născut pe 12 martie 1985, la Drobeta-Turnu Severin. A absolvit Secţia de Jurnalism-Engleză a Facultăţii de Ştiinte Politice, Filosofie şi Ştiinte ale Comunicării de la Universitatea de Vest din Timişoara, iar în prezent este jurnalistă şi locuieşte în Bucureşti. A debutat în 2004 cu volumul de versuri MOV (Editura Prier). În 2007, i s-a publicat al doilea volum de poezie, Lavinucea (Editura Cartea Romanească), în urma câştigării Concursului de manuscrise al Uniunii Scriitorilor din România. Este prezentă în volume colective, precum: Mai am un singur Doors (Editura Blumenthal, 2011), Primul meu porno (Editura ART, 2011), Moş Crăciun & Co. (Editura ART, 2012). În 2005 a obţinut Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timişoara.